Joi seara am fost la un eveniment organizat de Editura ALL, „Povestea ta poate schimba lumea!”
Pe 16 martie, la ceainăria din incinta Librăriei Cărturești Verona, Roxana Dumitrache, activistă feministă, Vania Limban, moașă, Alina Vîlcan, jurnalistă revista Glamour și Andrei Crăciun, jurnalist, au închegat una dintre cele mai frumoase dezbateri la care am asistat în ultima vreme. Pretextul a fost dat de lansarea volumului „În umbra eșafodului”, de Carol Birch, publicat în colecția Strada Ficțiunii a editurii ALL. Toate ideile lansate au fost argumentate, frumos aduse în context, inclusiv cele care au atins problematica mișcărilor feministe sau cele despre fenomenul violenței domestice. Preambulul serii a fost asigurat de premierea doamnelor care au ales să participe în cadrul campaniei POVESTEA TA POATE SCHIMBA LUMEA, cu această ocazie observând cum se pot îmbina cariera cu viața de familie armonioasă și cu exersarea pasiunilor cele mai neașteptate. Cel mai mult m-a încântat întâlnirea face-to-face cu Iulia Burtea, cea cu care mă conversez în online de mai bine de un an și cu care nu reușeam nicicum să mă întâlnesc și în cotidian. Și uite că s-a întâmplat. Frumoasă întâlnire și frumoasă confirmare a ceea ce ghicisem: oamenii frumoși există și sunt mai aproape decât am crede.
Vineri seara (17 martie) am fost la „Deșteptarea primăverii”, spectacolul Teatrului Mic despre a cărei premieră am scris deja, la timpul respectiv. De data aceasta am revenit pentru a vedea și cealaltă distribuție. Rămân la opinia din cronica scrisă cu prilejul premierei: spectacolul merită văzut. Și pentru că există muzică live, cei de la Firma fiind la propriu și la figurat la înălțime. Dar și pentru jocul actorilor; la premieră am ajuns după o zi infernală, extenuată, nu obosită. Vineri am ajuns după o zi mai ușoară și am avut timp să analizez mai bine tehnica regizorală și jocul actoricesc. Punerea în scenă mi se pare a fi una ce ține pasul cu tiparul gândirii tinerilor de azi, iar Vlad Cristache, regizorul, a ales formule potrivite pentru a ajunge mesajul la public.
Sâmbătă, pe 18 martie, am fost invitatul celor de la Editura Nemi în cadrul Campionatului poveștilor de la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Am povestit despre „Gregor Pământeanul”, m-am jucat împreună cu copiii, am desenat și am dat premii. Despre cum a fost sâmbătă a scris colega mea, Andreea Iulia Toma. Eu nu mai spun nimic în plus, doar că experiențe de acest fel ne îmbogățesc interior, de aceea le caut tot timpul.
Duminică seara (19 martie) am fost la „Corsarul”, spectacolul de balet clasic al Operei Naționale Române.
„Corsarul”, compus de Adolphe Charles Adam pe un libret de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges – care, la rândul lui a fost inspirat, se pare, de poemul cu același nume al lui Lord Byron, una dintre dintre cele mai captivante lucrări de balet din istoria muzicii clasice. Ansamblul de balet al Operei Naționale Române este unul profesionist, dar amalgamat din punctul de vederii al valorii celor care-l alcătuiesc. Cel mai mult mi-a plăcut Cristian Preda, dar și prim-balerinele spectacolului au avut momentele lor de grație și de sublim: Andra Ionete (Medora), respectiv Ada Gonzalez (Gulnara). Seara a fost reușită, orchestra s-a auzit așa cum trebuie, iar spectacolul a fost și el sol out, în condițiile în care la Ateneul Român a fost concertul „Dinu Lipatti 100”. De altfel, și la Nabuco, reprezentație la care am fost în februarie, tot sold out a fost. E unul din semnele evidente ale redresării situației acestei instituții culturale de prestigiu, dar … eu cred că este loc de mult mai mult.
Săptămâna trecută am reușit să ajung unde mi-am propus; am avut multe îndoieli că voi reuși, dar se pare că venirea primăverii a adus cu ea și mai multă libertate de mișcare. Au fost patru zile cu patru evenimente total diferite, în patru spații culturale și mai diferite. Ce-am înțeles din toate aceste experiențe puse cap la cap? Că există viață culturală în București! Bine, asta o știam deja! Dar acum mi s-a reconfirmat faptul că există și public pentru tot felul de evenimente culturale. Nu am întâlnit aceeași oameni în cele patru spații; fiecare eveniment a avut publicul său distinct, oameni maturi, copii sau tineri în formare; ce au ei în comun este setea pentru cultură. Cu toții își doresc evenimente culturale, bine organizate și cât mai provocatoare din punct de vedere intelectual. La Cărturești Verona ceainăria a fost plină ochi, în condițiile în care la subsolul librăriei era un alt eveniment și la Humanitas de la Cișmigiu o lectură publică. Vineri seara, spectacolul de teatru a fost sold out, cu o sală plină cu public tânăr, cu precădere, dar au fost și oameni maturi, care au gustat din plin jocul actoricesc și muzica live a celor de al Firma. Ceea ce ne demonstrează, iarăși, că prejudecățile legate de vârstă există doar pentru a fi demontate. Sâmbătă la Humanitas de la Cișmigiu, am avut în fața mea copii frumoși, citiți, manierați, bine educați de către părinții lor (eram pregătită să previn orice mic accident dat de faptul că nu-și vor găsi locul, că se vor foi, că vor alerga aiurea prin librărie etc.). Dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că părinții au stat în umbră, n-au dorit nicio clipă să preia controlul sau să se amestece în argumentațiile copiilor sau în jocurile acestora. Asta contează enorm: să-i dai copilului libertate suficientă ca să poată experimenta și să-și poată găsi singur răspunsurile. Duminică seara, la Operă publicul a fost eterogen din toate punctele de vedere – tânăr, foarte tânăr (au fost mulți copii în sală), maturi, și oameni aflați la vârsta senectuții. Public îmbrăcat ca pentru cele mai mari gale, alături de oameni care păreau că participă la un spectacol rock; dar aplauzele care au însoțit cele mai frumoase momente ale spectacolului au arătat că au gustat cu toții din frumusețea acestei arte a dansului și că au avut parte de ceea ce au căutat: grație, tehnică desăvârșită, experiență, dăruire, pasiune.
Nu sunt genul de persoană care să aibă fiecare seară ocupată cu câte un eveniment. Săptămâna trecută s-a nimerit să fie una foarte plină din acest punct de vedere. Rămân la ideea că e nevoie și de un timp pentru a internaliza aceste experiențe, nu poți să mergi din eveniment în eveniment, ar fi vorba în acest caz doar de o spoială culturală și cam atât. Dar recomand să încercați să mergeți la evenimente diverse, din arii culturale cât mai diferite. Ca să vă puteți face o imagine de ansamblu asupra vieții culturale, dar și ca să puteți alege în cunoștință de cauză. Avem de unde alege, încă avem!
