Încă de la explozia bloggurilor dedicate cărţilor, criticii, mai mult sau mai puţin consacraţi la vremea aceea, au contestat aproape unanim rolul pe care îl revendicau acele noi expresii de valorizare a literaturii. În vreme ce bloggerii, mulţi dintre ei debusolaţi între elemente elementare de logică a discursului şi răpuşi de mârşava gramatică, se încruntau în mii de comentarii susţinând aiurea că literatura nu mai e ce-a fost, deci ”critica aia veche, pa!”… Au trecut mai mult de 10 ani de atunci. Critica de întâmpinare şi-a împuţinat numărul combatanţilor, din bloggerii ”literari” vechi au rămas activi vreo doi (din ce cunosc eu), nou-veniţii (mulţi şi neaveniţi) au descoperit grupul-platformă ca modalitate de atrage audienţa, profesioniştii literelor, după un moment de derută (cam lung!) au început să se strângă şi ei în jurul cîte unui www, amatorii pasionaţi au început să scrie tot mai bine, neaveniţii au mai plecat pe la casele lor, din lipsă de audienţă, editurile preiau cronicile amatorilor, presa scrisă, aşa firavă ca număr cum e, scârţie de la praful specialiştilor cu verbul găunos şi anchilozat, oameni fără patalama de la ”Litere” se consacră rapid şi ajung să judece fără patimă prin reviste literare care până mai ieri erau bârlogul bătrînilor lupi răzbunători…
Mă opresc aici, lumea cărţilor, chiar dacă pare mică într-o ţară mică, a crescut uimitor după apariţia bloggurilor literare. Unde am ajuns acum? Am încercat o descriere a locului aşa cum este acesta văzut de oameni care se mişcă în interiorul său: scriitori, critici, bloggeri, profesionişti media, specialişti din partea editurilor.
De ce chiar în acest moment? Puteam să facem asta până acum de mai multe ori, puteam să derulăm ancheta în iunie, august sau în octombrie… Când voiam noi! Chestia e că doar în luna martie bookhub.ro împlineşte 2 ani de activitate şi este un motiv suficient şi îndeajuns de puternic să ne dorim acum părerea oamenilor care contează pentru noi şi care, cum ziceam mai sus, ştiu coordonatele locului în care cu toţii ne mişcăm: Literatura-între-online-şi-offline.
Mulţumesc personal şi în numele colegilor mei de la bookhub.ro celor care au avut amabilitatea de a răspunde.
Liviu Drugă
P.S. Titlurile îmi aparţin, cu excepţia a două cazuri. Şerban Tomşa şi Şerban Axinte şi-au pus singuri titluri. Ordinea răspunsurilor respectă ordinea în care le-am primit. Numele fiecărui respondent este tagat la contul său de Facebook. Click pe nume, dacă vreţi mai multe detalii.
Până la finalul acestei săptămâni va fi publicată şi partea a doua a anchetei, cu răspunsurile primite de la edituri.
Așadar, întrebările sunt:
1.Recenziile sau notele de lectură, mai bine sau mai naiv făcute, se găsesc din plin pe internet. Această democratizare a opiniilor despre cărți a schimbat percepția asupra literaturii în toată lumea, nu doar în România. Cum vedeți această schimbare şi care credeţi că vor fi consecinţele ei în viitorul imediat?
2. În acest context, ce părere aveţi despre activitatea site-ului bookhub.ro şi ce v-aţi dori să găsiţi mai mult pe site, având în vedere că nu scriem doar despre cărţi?
Ana Barton – N-o să ne lovească asteroidul nonvalorii
1. Oamenii „dedați literaturii“ au experiența lecturii și a gândirii critice. Axiologia e un tărâm nu doar cunoscut, ci este chiar cel pe care ei trăiesc. Ei știu ce să caute, unde să caute. Și în ce privește literatura, și critica literară. Nu mă tem pentru ei, s-au descurcat excelent mereu, sunt profesioniști, lectori profesioniști.
Cei care însă se-apropie în ultimii ani de literatură, timizi, nehotărâți sau, dimpotrivă, hulpavi, învață drumul către valoare. E un drum firesc pentru orice om, despre orice fel de valori ar fi vorba. Pe drumul ăsta mai citești și câte ceva care doar te relaxează, te odihnește, te culcă, te trezește, nu uitați de acel „doar“ inițial. Nu există om care să nu fi citit cărți proaste. Eu le sunt recunoscătoare acelor cărți proaste pe care le-am citit în perioada de formare, m-au ajutat enorm, m-au învățat să fac diferențe, cu nuanțele aferente incluse, că maniheismul nu se potrivește în artă.
Așadar, oamenii citesc, iar ăsta este lucrul cel mai important. Unii dintre ei simt nevoia să-și expună și opiniile, sentimentele în legătură cu ce-au citit. E foarte bine, este o epocă în care lucrul ăsta e posibil dintr-o simplă apăsare de taste. Nu se va-ntâmpla nimic grav, nu ne paște niciun cataclism, n-o să ne lovească asteroidul nonvalorii, nu vă temeți. Valoarea se învață în timp, toți am învățat-o și încă o învățăm.
2. Bookhub este un „cuib“ profesionist, dar – și ăsta-i lucrul care-mi place mie cel mai mult – nu e doar pentru profesioniști. Nou-veniții într-ale literaturii și aspiraționalii au aici un loc minunat în care să-nvețe drumul către valoare. Pe Bookhub găsești texte despre… texte, despre cărți. De multe ori mi s-a-ntâmplat să vreau să citesc o carte după ce i-am citit recenzia pe Bookhub. E o chestiune de încredere, iar pentru mine încrederea în orice formă de relație e cea mai importantă. Cel mai mult contează cine anume îmi spune că o carte e bună sau proastă, mă interesează profesionalismul acelui om. Nu mi s-a-ntâmplat niciodată să nu-mi placă o carte despre care am citit pe Bookhub, iar asta înseamnă foarte mult pentru mine.
Îmi place că nu v-ați nișat exclusiv pe literatură, în zilele astea oamenii vor să aibă cât mai multă informație culturală de încredere la un loc. Diversitatea e importantă fiindcă lumea trăiește într-un ritm trepidant, așa că deschizi un site care preponderent se ocupă de cărți, dar găsești acolo și alte evenimente culturale. Aș vrea mai mult teatru, film, dans, muzică. Știu, vă numiți Bookhub, n-am uitat, însă cred că oamenilor le-ar plăcea asta.
Nichita Danilov – Teleportarea sufletelor
Am impresia că într-un viitor apropiat pe ele (site-urile despre cărţi – n.red.) va fi posibilă teleportarea sufletelor ce vor dori să se despartă, fie și vremelnic, de trup. Până atunci însă vom putea trăi pe ele, ca pe niște insule, prin intermediul imaginilor, și cuvintelor postate.
Dragoş C. Butuzea – Marius Chivu, Paul Cernat, Mihai Iovănel
1. Orice democratizare este bună, în sensul aducerii la îndemâna publicului cartea. Personal, am încredere în recomandările prietenilor în a căror lecturi am încredere. Dar această încredere o dublez cu părerea unor „profesioniști” în ale lecturii, pe care nu-i cunosc direct, fie că aceștia sunt critici literari sau oameni cultivați. În ceea ce privește literatura română, de pildă, mă încred în părerile lui Marius Chivu, Paul Cernat sau Mihai Iovănel. În trecut mă încredeam într-un cititor asiduu al blogului meu, Alex Leo Șerban. Din păcate, mă încred greu în opiniile tinerilor de 20 de ani, pentru că un gust literar are nevoie de timp și de multe încercări. În concluzie, pentru mine, orice acțiune care are la bază cărți e benefică. Dar e sublimă când e sprijinită de oameni cu experiență într-ale lecturii.
2. Bookhub – și orice blog – va avea succes când va promova pluralitatea de opinii – indiferent de subiect. Atâta timp cât va promova pluralitatea și diferența de opinie, va fi pe gustul meu.
Ciprian Burcovschi – Nu toți scriitorii sunt niște poze în manuale
1. Habar n-am cum e în lume. Eu sunt compostat în România. Nu cred că a influențat percepția asupra literaturii. Pentru unii, literatura nu există sau a murit odată cu Sorescu, Nichita, Preda sau Hamlet (a se citi Shakespeare, dacă ești ministru al culturii). Pentru alții, evident, ea are un loc în conștiința formării și desăvârșirii continue a intelectualului. Cu siguranță, însă, blogurile culturale, revistele online literare și librarii împătimiți de internet ajută la mărirea gradului de notorietate, că literatura e vie și nu toți scriitorii sunt niște poze în manuale. Dacă editurile și ghildele ce împrejmuiesc industria de carte vor deveni responsabile, transparente și muuuuult mai active în viața socio-culturală, atunci vom avea viitor și vom putea vorbi de rezultatele campaniilor de PR cultural, gazetăriei din această nișă și a portavocilor literaturii autohtone. Până atunci, nu cred că vorbim serios despre cauze, ci ne bățoșim la efecte. Toată lumea se răsfață cu jdemii de cărți vândute pe la târguri de profil, dar industria de profil este anual în scădere. Mai bine ar vinde like-uri, că e mai profitabil.
2. Am o părere bună! Dați înainte, că am constatat pe pielea mea, nu omoară pe nimeni. Ba din contră, poate mai salvați și voi câteva suflete.
Cristian Meleşteu – Cititorii „nespecializați”
1. Din păcate, opiniile despre cărți se învârt într-un cerc relativ restrâns. Opinia unui simplu cititor este, în opinia mea, la fel de importantă ca și o critica literară specializată, fiind poate mai facil înțeleasă și percepută de către cititorii „nespecializați”.
2. Așa cum spuneam mai sus, orice formă prin care acest cerc în care se discută despre cărți crește, este un lucru benefic fără îndoială, iar bookhub.ro face acest lucru cu brio!
Sînziana Popescu – Recenzia „naivă” a unui blogger e adesea mai directă
1. Cred că democratizarea opiniilor despre cărți este un lucru bun. La fel văd și democratizarea în privința publicării cărților, ca pe o schimbare benefică. Astăzi, oricine poate scrie despre cărți pe un blog sau pe o platformă online, tot așa cum oricine poate publica o carte la o micro-editură ori în regie proprie, dacă chiar ține morțiș să o facă. De ce consider schimbarea asta de bun augur? Pentru că recenzia „naivă” a unui blogger e adesea mai directă decât recenzia impecabilă a unui critic. Un critic „profesionist” este tentat să facă anumite comparații, să găsească trăsături comune între lucrări diferite ale aceluiași autor sau chiar între autori diferiți, să treacă dincolo de poveste și personaje, să supra-analizeze, uneori. Un critic „ocazional” se va concentra pe sentimentele și pe gândurile stârnite de cartea cu pricina, pe felul în care cartea l-a schimbat, dacă l-a schimbat în vreun fel.
Deci, faptul că la noi apar tot mai multe bloguri culturale nu mi se pare grav ori periculos. Cred că adevărata noastră problemă este că într-o țară în care tot mai mulți oameni vorbesc despre cărți, din ce în ce mai puțini citesc și cumpără cărți. Conform ultimului studiu IRES, doar unul din cinci români cumpără anual peste zece cărți, în vreme ce unul din cinci nu citește niciodată cărți.
2. M-aș bucura ca vizitând bookhub.ro să pot afla mai multe despre cărțile pentru copii și despre evenimentele care gravitează în jurul lor – lansări, lecturi publice, cluburi de scriere creativă etc.
Adela Efrim – Flash-ul acela spre cititor, ca într-un spot publicitar bine realizat
1.Faptul că în ultima vreme se scot pe piață cărți numeroase, într-un ritm mult prea alert, trecând uneori peste etapele realizării unui lucru de calitate, o goană ce te incită să te faci remarcat într-un timp relativ scurt, fără să te intereseze foarte mult şi modul cum alegi să faci asta, fără acea analiză amplă asupra textului, timpul acela absolut necesar, în care trebuie să laşi ideile să se decanteze, să revii apoi, să recitești textul, să remodelezi, reconstruieşti, te obligă să faci o selecție destul de drastică asupra a ceea alegi să citeşti.
Şi atunci îţi vin în ajutor recenziile sau notele de lectură pe care le cauţi pe internet, cel mai la îndemână instrument de căutare, când vrei să fii informat despre ultimele apariţii de carte. Dacă site-uri ce fac referire la activitatea publicistică reuşesc să sintetizeze, să compacteze şi apoi să transmită flash-ul acela spre cititor, ca într-un spot publicitar bine realizat, tentaţia de a cumpăra cartea devine aproape irezistibilă. Cred că despre asta e vorba, în final, suntem într-un permanent flux, o permanentă schimbare, un lucru necesar pentru a nu ne lăsa sufocaţi într-o rutină fadă. De aceea nu trebuie să ne sperie avalanşa de apariţii editoriale. Selecţia cărţilor de către cititori se face aproape natural, e ca o șlefuire în timp, rugozitățile se vor exclude aproape de la sine fără prea mult efort din partea cititorului, singurul care alege într-un final ce să citească.
2. Bookhub îmi place pentru că este un loc în care mă „ascund” să citesc în linişte, regăsesc aici exact ce mă interesează, noutăţi editoriale, recenzii, concursuri, evenimente culturale. M-a atras în mod special profesionalismul, stilul aerat, rafinat şi uşor accesibil, bine structurat, şi, nu în ultimul rând, echipa ce gestionează acest site, oameni (subliniez cuvântul oameni) pe care îi citesc cu drag, comunic, colaborez.
Ce mi-aş dori eu să găsesc aici în plus, ei bine, cred că poezie contemporană (nu în ultimul rând traduceri) audiobook-uri, înregistrări audio de proză, poezie şi, de ce nu, şi de povești.
Eugen Lenghel – Publicitatea deșănțată și recenziile fals-pozitive
1. Ar fi bine să avem parte cu adevărat de note de lectură. Se mai găsesc pe ici pe acolo unele făcute cum trebuie. Adică având la bază chiar lectura textului indicat. Ar fi bine, pentru că nu avem doar un canal de comunicație, nu doar un mediu de prezentare. În epoca podcasturilor, deja se născuse Youtube, substrat al recentului BookTube. Privind ochii și gesturile vorbitorului era imediat evidentă sinceritatea sa. Deci, BookTube merge și nu prea. Pentru că autorul îți transmite un mesaj fie al său, fie preluat. Iar modul în care autorul își transpune mesajul în text ar trebui să facă obiectul unei evaluări, nu neapărat critice, dar foarte precise în ceea ce privește gustul format al unui cititor cu experiență.
Or, exact acest lucru nu se întâmplă într-o măsură care să convingă alți cititori. Recenziile și notele de lectură fals întocmite, prezentând valoarea inestimabilă a deșertului, nu servesc decât editorilor. Autorii cu siguranță sunt perdanți, contemplând o cumplită tăcere ce urmează imediat lansările cu fast exagerat.
Deși hârtia e scumpă, în majoritatea cazurilor nu justifică prețul inflaționist al volumelor de maculatură scoasă pe piață fără filtrul unui secretar de redacție, al unui redactor de carte, sub coperte improvizate. Din păcate, publicitatea deșănțată și recenziile fals-pozitive îndepărtează fără greș cititorii fideli, acei cititori pe care nu-i cunoaștem și care au în medie sub 35 de ani.
2. Am fost apropiat de câteva alte site-uri concurente, pe care le-am abandonat datorită lipsei lor de sinceritate. Bookhub evită acest sindrom care a contaminat societatea românească, reușind să ofere un sumum de articole fără compromis. Mulțumesc pentru aceasta și vă doresc dinamică maximă și sponsori generoși.
Simona Preda – Această democratizare nu eludează criteriul selecției
1. În mod firesc, cronica de carte este rezultatul publicistic al minții unui „cititor specializat”, familiarizat cu contextul literar, care vinde din interiorul breslei, știe să poziționeze cartea din spațiul cultural din care provine și este în măsură să analizeze și din perspectiva taxonomiilor, a curentelor, a implicațiilor pe care apariția unui nou volum o presupune. El este emitentul unui tip de discurs (a unui anume tip de discurs în timp recognoscibil în lumea recenzorilor), formulează judecăți de valoare, analizează conținutul volumului supus atenției și la sfârșit formulează concluzii. Pentru validitatea acestui demers, acest emitent al discursului trebuie să nu se plaseze în sfera amatorismului, a celor care opinează fără o argumentație solidă.
Firește că oricine are dreptul de a avea o părere despre o carte pe care a citit-o, dar acest lucru nu presupune că rezultatul scrisului său este o cronică literară, ci un demers personal, nu neapărat avizat, care de cele mai multe ori se singularizează în spațiul virtual. Site-urile specializate au, însă, echipe capabile să formuleze un discurs profesionist față de un anumit volum. Există întotdeauna concurența, prin urmare criteriul selecției în alegerea unor profesioniști este unul foarte drastic.
Nu știu însă să apreciez în ce măsură cronica de carte a unui anumit emitent de discurs, – firește, unul avizat – stabilește și o ierarhie literară decisivă în formularea unei judecăți de valoare asupra cărții respective. Cred totuși că intervine și criteriul gustului personal și al afinităților pentru un anumit gen sau stil literar. Firește că totul ține și de originalitate, în fața aceleiași cărți, diferiți autori de cronici pot vedea și exploata analitic lucruri diferite. Te învârți în jurul unor lumi deja create și îți construiești interogațiile în raport cu conținutul literar care ți se oferă. Te apropii și te îndepărtezi de ceea ce a dorit autorul în fond și vezi atât cât poți, cât îți permite bagajul cultural, ideologic și psihologic.
Cât despre implicațiile pe viitor, această democratizare nu eludează însă criteriul selecției. Așadar, putem alege din evantaiul de păreri mai mult sau mai puțin virtuale pe acelea care se îndepărtează evident de amatorism.
2. Apreciez activitatea, admir membrii echipei, în mod special pe cei pe care îi și cunosc personal și de care mă leagă o prietenie frumoasă și știu că toată această muncă de documentare este făcută cu profesionalism și din suflet. Vă doresc la mulți ani, cât mai multă inspirație, să fiți prezenți peste tot și la cât mai mulți cititori!
Lia Faur – Lumea se îndreaptă spre o eră a argumentului
1. Trăim într-o lume a fenomenelor, mai mult ca oricând. Nu neapărat că altădată nu s-ar fi produs, ci pentru că avem posibilitatea să le observăm, să luăm contact cu ele prin media, așa cum avem șansa, spun eu, să aflăm despre cele mai bune cărți care apar, uneori cu același impact al unui fenomen meteo neașteptat.
Facebook-ul este locul unde ideile și discuțiile trebuie să rămână necenzurate. Cititorul/navigatorul (ce frumos e totuși, să explorezi lumi fără pericolul unei furtuni pe mare) – educat să discearnă o glumă bună de una proastă, o replică genială față de una nefericită, o cronică reușită, de alta novice. Dar, repet, totul se reduce la educație aici. Cred că se scrie și se citește cel mai mult din toate timpurile. Iar lecturile sunt diverse, precum producțiile literare. Scrisul i se adresează omului contemporan, vine în întâmpinarea și spre șocarea lui, deoarece această cerință, de „a fi șocat”, îi aparține. Se revine, oare, la apelul : „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”? Atunci este nevoie de un Kogălniceanu clonat, care să facă ordine online! E bine că se citește, e rău că se poate interpreta greșit în lipsa unei pregătiri. Nu mi-aș face însă prea mari probleme, informarea eronată sau lipsa de informare au existat în toate timpurile, școlile bune sau mai puțin bune, de asemenea.
De ce nu ne-am orienta spre blogurile și revistele literare credibile, dacă avem nevoie de o opinie serioasă? Dacă democratizarea opiniilor a schimbat percepția asupra literaturii, atunci se prea poate că lumea se îndreaptă spre o eră a argumentului. Și nu e nimic rău în asta. O carte bună, e o carte bună, una slabă, așijderea. Sigur, tot ce spun suportă nuanțe. Există problema promovării cărții, a publicității, exact ca în modă. Dacă la Milano se poartă piele, lumea întreagă vrea să se îmbrace în piele. Unii o fac cu gust, alții cu dezgust.
2. Despre bookhub.ro, zic că ați găsit o formulă bună să-l promovați. E bine că există. Cred că mi-ar plăcea să găsesc în colțul de sus, dreapta, o melodie selectată de Nona, pe care să o ascult în timp ce citesc o recenzie.
Șerban Tomșa – Netul este o publicație borgesiană, infinită
1. Consider că, din orice perspectivă am privi lucrurile, democratizarea opiniilor despre cărți este benefică. Oricine are dreptul la o opinie susținută cu argumente civilizate. (Desigur că ies din discuție cei care doar silabisesc titlurile unor volume, pentru a arunca apoi flegme asupra autorilor.) Recenziile de pe net fac o bună publicitate unor cărți care satisfac variate gusturi literare. Un blog de cărți este urmărit de mai mulți cititori decât o revistă literară. Aceasta duce la stimularea lecturii, dar și la realizarea unei necesare comunicări între scriitori și cititori. Primii vor ști ce doresc ultimii, care își exprimă preferințele. E necesar un echilibru. Nicio parte nu trebuie să facă toate concesiile posibile celeilalte tabere. Dacă pasionații de literatură și-ar impune în totalitate opțiunile, e posibil ca arta literară să cadă în derizoriu. Nici autorii nu pot dicta. Scriitorii nu pot impune valori decât intrând în grațiile cititorilor cu multă diplomație, așa cum făcea I. L. Caragiale.
Altminteri, cărțile lor sunt închise și aruncate la coșul de gunoi. Pe acest fond apar critici literari noi și talentați, care își pot urma vocația. Nu mai este nevoie de funcționarii care eliberează certificate de talent. Autorul unor articole se impune sau nu prin forța împrejurărilor. Pe urmă, mulți dintre oamenii care scriu despre cărți sunt ei înșiși scriitori. Asta ridică nivelul cultural al fenomenului și îi dă legitimitate. Cum spațiu de manifestare este suficient, toată lumea își poate face cunoscute punctele de vedere. Este exclus, în condițiile date, să se piardă talente, așa cum se întâmpla când oamenii își cărau manuscrisele în traistă și, cu căciula în mână, băteau pe la ușile redacțiilor. Netul este ca o publicație infinită, borgesiană, în care au loc toate ideile. Iar revistele literare vor fi nevoite să se adapteze situației și să devină spații de exprimare deschise și atractive.
2. Am o părere foarte bună desprebookhub.ro și găsesc, pe acest site, lucruri foarte interesante. Dacă ar fi util sau nu ca site-ul să ofere și altă marfă culturală, ca să zic așa, este treaba administratorilor. Deocamdată găsim aici numai lucruri de calitate.
Iulia Militaru – Literatura rămâne la fel de supusă unor idei pornite dintr-un centru
1. Aparent, faptul că receptarea literaturii nu mai este strict legată de mediul academic, de un număr mic de „specialiştiˮ care ţin sub control ce anume e bine sau nu să citim, ar trebui să ne bucure (nicidecum să-l înţelegem ca degradare a actului lecturii, ca atac asupra literaturii „de calitateˮ sau mainstream); un lucru bun, nu atât în ceea ce priveşte posibilităţile de „deschidereˮ a receptării, de pătrunderea într-o zonă, până atunci destinată doar unora, a tot ceea ce era descris ca marginal, ci mai degrabă pentru că l-am putea privi ca pe un prim pas înspre dezinstituţionalizarea receptării şi, de ce nu, chiar a literaturii.
Dar, tocmai aici ar fi şi mare problemă. Nu cred că a crescut numărul de opinii, ci doar accesul la ele a fost îmbunătăţit. Mereu au existat mai multe voci legat de ce este sau cum ar trebui să fie literatura, azi doar putem veni mai uşor în contact cu toate acestea, putem cunoaşte mai uşor „părereaˮ celuilalt. Totuşi, asta nu modifică nimic, pentru că aspectul rizomatic al opiniilor nu face altceva decât să ne adâncească în iluzia că receptarea s-a „democratizatˮ. Este vorba despre aceeaşi imagine a mainstreamului preluată şi perpetuată şi de celelalte voci care se vor libere. Literatura rămâne la fel de supusă unor idei pornite dintr-un centru care acum şi-a înmulţit imaginea, oglindindu-se în toate celelalte.
2. Aş vrea să văd ceea ce mi-aş dori să găsesc în mai multe site-uri dedicate „promovăriiˮ culturii, articole mai radicale din care să se vadă clar o poziţie asumată în câmpul cultural. Despre foarte multe site-uri şi reviste apărute la noi în ultima vreme nu pot să spun că mi-e limpede unde se plasează, ce vor să construiască sau care le-ar fi intenţia în afara câştigării like-urilor şi creşterii numărului de vizitatori. „Promovarea diversităţii” este doar un răspuns călduţ şi la-ndemână, dar şi o capcană în acelaşi timp.
Valeriu Gherghel – Și în Occident e aproape la fel
1. N-aș putea spune în ce măsură a modificat „democratizarea” opiniilor percepția literaturii. Literatura dificilă (și cînd nu e dificilă literatura?) rămîne la fel de dificilă, oricît de multe opinii s-ar exprima despre ea. În schimb, fenomenul de care vorbiți, înmulțirea judecăților critice în mediul online, a modificat cu siguranță percepția de sine a cititorului. Nu-i același lucru dacă citești o carte, fiindcă ai parcurs o cronică literară într-o revistă de specialitate, și treci imediat la alta, pentru că socotești că nu mai ai nimic de adăugat (și nici dreptul de a adăuga), ori dacă, în succesiunea lecturii, îți formulezi o opinie personală și o exprimi (mai bine sau mai rău) pe un blog, pe un site, pe o platformă online. Cititorul prinde curaj, chiar dacă nu se consideră mai mult decît un diletant.
Mulți anunță „moartea” blogurilor (îndeosebi poeții), dar dacă sînt despre cărți și cuprind recenzii, utilitatea lor este evidentă. Nu mai putem vorbi, în acest caz, de un declin.
Se publică mult, în special traduceri, și cititorii vor să-și facă o idee cu privire la noile apariții. Contează, așadar, promptitudinea și, din păcate / din fericire, bloggerii sînt mai harnici, mai vioi, mai sprințari decît persoanele care țin rubrici de „carte străină” în revistele literare. Găsesc mai multă pasiune și bucurie a lecturii la un blogger (care scrie aproape zilnic) decît la un academic sastisit (care publică în cel mai bun caz săptămînal, fără să vădească vreo plăcere). Mai mult: o recenzie (chiar genială) nu folosește la nimic dacă apare după un an de la tipărirea cărții: nici măcar autorul nu sare în sus de fericire, ține cartea în pod ori o dăruiește rudelor și amicilor, întrucît nimeni n-a auzit de ea. Ar fi fost nevoie la momentul potrivit de un blogger agil, de o Teroristă, să zicem.
Prin urmare, cititorul vrea o recomandare rapidă, oricît de precară, vrea măcar un citat, un pasaj bine ales, o impresie de amator, un plus sau un minus, vrea să știe despre ce este vorba în 2666 de Roberto Bolaño, ori în Luminătorii lui Eleanor Catton. Nu mai e ca pe vremuri. Cînd intri într-o librărie, ai nevoie de o listă de titluri și autori, altfel rătăcești degeaba printre miile de cărți, nu te alegi cu nimic. Iar lista de achiziții ți-o faci consultînd în special blogurile de profil. Altă cale, deocamdată, nu văd. Și în Occident e aproape la fel. Publicațiile importante întrețin bloguri și plătesc bine bloggerii tocmai pentru agerimea lor instantanee. Accesați, de-o pildă, site-ul ziarului The Guardian. Veți citi acolo recenzii prompte, de 4000 de semne (deci, nu foarte lungi), într-un limbaj accesibil.
2. Citesc cu plăcere însemnările de pe site-ul bookhub.ro și mă bucur să găsesc aici multe recenzii la cărți de filosofie. În Condica de sugestii și reclamații nu mă încumet să scriu. Mi-a rămas să vă urez din suflet La mulți ani!
Ştefan Ciobanu – Iubitorii de carte nu vor citi niciodată cronici cu iz de note de lectură
1. Democratizarea opiniilor despre cărți merge mână în mână cu democratizarea scrierii cărților. Așa cum se scrie pe bandă rulantă e normal să se comenteze pe bandă rulantă. Cele mai folosite canale sunt blog-urile, unde se mizează pe cărțile noi apărute, multe dintre ele lucioase și, dacă se poate, oferite gratis comentatorului de serviciu. Iubitorii de carte nu vor citi niciodată cronici cu iz de note de lectură, dar care în realitate sunt niște simple păreri de care nu avem nevoie.
2. Aș vrea să citesc mai multe articole legate de cărți rare sau istorii ale unor ediții rare. Articole legate de emoția căutării prin anticariatele care, din câte văd, își trăiesc ultimele clipe. Uite o idee de articol, mersul prin anticariate vs. vizitarea site-urilor de profil.
Dan-Liviu Boeriu – Mici exerciții de tâmpit cititorul
1. Din punctul meu de vedere, democratizarea opiniilor (cum o numești) e un lucru benefic. Nu sunt de acord, de exemplu, cu răbufnirea răposatului Umberto Eco la adresa Internetului care, cică, ar fi lăsat tuturor cretinilor dreptul de a se exprima public. Foarte bine că se exprimă. Și cu atât mai mult dacă aleg să vorbească despre cărți. Există o vorbă a cuiva, dar nu mai țin minte a cui, care spune, pe bună dreptate, că e întotdeauna preferabil excesul unei prea mari libertăți de expresie decât lipsa acestei libertăți. Cui îi face rău faptul că Internetul e plin de recenzii, mai bune ori mai proaste?
Pot să-ți arăt oricând chiar în reviste literare cu ștaif niște recenzii ori cronici care, comparate cu cele pe care le găsești pe diverse bloguri, par mici exerciții de tâmpit cititorul. Bottom line: nu contează suportul, contează că literatura, tocmai prin exercițiile ăstea de democratizare a receptării, se salvează de la pericolul anchilozării. Aici și oriunde. Faptul că un scriitor e aproape permanent în contact direct, nemediat, cu cititorii lui e formidabil. Până la urmă, farmecul literaturii constă tocmai în întâlnirea asta miraculoasă dintre cel care aruncă o poveste în lume și cel care o adoptă ca și cum ar fi a lui. Că nu toate opiniile merită luate în seamă e adevărat. Că, în lipsa filtrelor valorice, putem cădea în extaz nătâng pentru subproducții e iarăși adevărat. Dar nu e oare mai bine să ne asumăm riscul de a greși decât să părem timorați, ca niște școlari timizi, în fața unei cărți?
2. Ce face Bookhub e lăudabil, pentru că se vede la voi intenția de a-l responsabiliza pe cel care scrie recenziile. Se simte că un text e trecut mai întâi printr-un filtru (nu întotdeauna foarte exigent) care să-l asigure pe cititor că va găsi în rândurile ălea măcar o vagă dorință de a deschide cartea. Adică faceți, fără să știți, o muncă de marketing. Ceea ce nu e rău, având în vedere că avem cea mai slabă piață de carte din U.E. Ce mi-aș dori să găsesc? Texte deștepte, oameni care scriu cu pasiune, recomandări care să mă facă să fug la librărie. În mare, vă cam ies lucrurile ăstea. Așa că la mai mare!
Jovi Ene – Tot felul de răfuieli între găști
1. Schimbarea e de bun augur. E și normal, de altfel: pe de o parte, publicul cititor de literatură este eterogen și se distanțează din ce în ce mai mult de ceea ce noi numeam în liceu „comentarii literare”. Avem nevoie de oameni care citesc la fel ca noi, care scriu la fel ca noi, cu alte cuvinte, de „recenzii”, „cronici” sau „prezentări” pe înțelesul tuturor. Am urât comentariile din liceu, le urăsc și acum și sunt sigur că prietenii noștri – cititorii blogurilor sau site-urilor literare – o fac la rândul lor. De aceea, a oferi o recenzie simplă și argumentată, dar mai ales sinceră, sau a citi o astfel de recenzie e foarte important.
Pe de altă parte, schimbarea în bine se vede și din simpla citire a revistelor literare „de tradiție”: multe dintre ele sunt pline de un limbaj atât de sofisticat, încât, dacă nu ești cu adevărat specialist interesat, le răsfoiești și apoi le arunci la gunoi. Tot în ele sunt tot felul de răfuieli între găști, cronici doar la cărțile amicilor și aproape niciodată la ale adversarilor (cu excepția cazului în care se dorește pedepsirea totală a cărții). În plus, am văzut din ce în ce mai multe invective la adresa blogurilor și bloggerilor, care, pasămite, le iau pâinea de la gură și își bat joc de ideea de critică. Nu e chiar așa, dragilor, doar că nu știți să vă adaptați la lumea tehnologiei.
Așadar, schimbarea e benefică și va aduce mai mulți cititori. Într-o lume în care critica literară este pe patul de moarte (sunt și excepții, desigur!), recomandările bloggerilor de calitate aduc mai multe vânzări și o aplecare spre cultura autentică, nu cea fabricată.
2. Despre Bookhub.ro, aproape numai de bine. Îmi plac enorm activitățile construite în jurul site-ului, precum acțiunile Nonei de la liceu sau aparițiile membrilor echipei în offline. De altfel, asta este și una dintre cheile succesului. Pe de altă parte, într-o lume în care oamenii citesc articole de genul „Trei cărți de citit pe budă”, „Șapte volume în care răsare ghiocelul” sau „Cinci cărți de citit în poziția misionarului”, s-ar putea să aveți (și să avem, de altfel) prea multe articole scrise serios, recenzii scrise ca la carte, de editori care au profilul de critici literari autentici. Nu știu cum să remediez eu asta, scriind articole generaliste fără obiect, așa că nu vă pot da nici vouă sfaturi.
Anyway, continuați. Este mereu bine să existe oameni care scriu dezinteresat, din pasiune.
Şerban Axinte – În artă nu există democraţie
1. În artă nu ar trebui să existe democrație. Nici măcar democrația punctelor de vedere. În acest sens, doar valoarea ar trebui să dicteze. Din păcate, după cum se poate vedea, lucrurile stau exact pe dos. Internetul, minunea noastră cea de toate zilele, devine uneori foarte toxic. Mulți neaveniți își dau cu părerea despre orice, pentru simplu motiv că spațiul virtual, atât de generos, le permite. Nu există nici o îngrădire, nici o cenzură critică/ autocritică. Despre cenzura bunului simț, nici măcar nu poate fi vorba.
Trebuie făcută însă distincţia dintre anumite produse media online (reviste literare, anumite bloguri – proiecte de autor, unele posturi de televiziune ce emit doar pe net etc) şi restul Agorei virtuale. Conţinutul revistelor (indiferent dacă apar doar pe internet sau şi în print) este creditat de o redacţie, de o echipă care îşi asumă responsabilitatea în legătură cu materialele publicate. Vorbim în acest caz despre prezenţa spiritului critic, menită să blocheze unele derapaje. Salut cu această ocazie apariţia unei reviste literare electronice, „literomania” (www.litero-mania.com), care are toate şansele ca nu peste multă vreme să devină rivala multor reviste de top din România.
Multe dintre acele aşa zis cronici literare – unele dintre ele fiind simple însemnări naive de lectură –, pe care s-a întâmplat să le citesc, nu le pot lua altfel decât ca pe nişte simptome ale perioadei socio-culturale pe care o traversăm. Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu doresc dispariţia/ suprimarea acestor forme de manifestare literară, ci doar profesionalizarea lor. Mă întristează faptul că a început să se vorbească de ceva vreme în legătură cu activitatea unor astfel de „postaci” ca despre o alternativă la instituţia criticii literare, considerată cam amorţită şi, din motive ce-mi scapă, lipsită de credibilitate. Îmi place să sper că situaţia problematică despre care vorbim îşi va găsi rezolvarea în felul următor: Critica literară „tradiţională” să înţeleagă mesajul venit din partea „alternativei” şi să-şi corijeze, astfel, unele neajunsuri. În acest fel, cred eu, ar creşte automat şi calitatea discursului critic al acelora care deocamdată nu au reuşit să iasă din zona diletantismului.
Mircea Cucu – Drumul accidentat al lecturii și al exersării opiniilor proprii
1. Cu cât sunt mai multe opinii despre cărți, cu atât mai bine. Simplul fapt că oamenii discută despre literatură este un lucru bun – preocuparea unora legată de cărți se ia și la alții. Nu e niciun pericol dacă unele recenzii sau note de lectură sunt mai naive, până la urmă sunt o invitație la lectură; cel provocat va deschide cartea/cărțile, pornind astfel pe drumul accidentat al lecturii și al exersării opiniilor proprii. Consecința în viitorul imediat? În genere, în ce privește o carte: este vorbită, deci există. Internetul oferă un spațiu nelimitat pentru vorbirea cărților, deci și pentru existența cât mai multora.
2. Site-ul bookhub.ro mi se pare unul de primă mână.
Laura Dan – O inflaţie de neadevăruri
1. În secolul 21, tehnologiile digitale au schimbat modul tradițional de lectură al cititorilor. Astfel, cărțile în format electronic câștigă tot mai mult teren în fața cărților tipărite. Eu una, cu riscul de a fi considerată de modă veche, rămân fidelă cărții tipărite.
Dacă vrem să ne facem lista de lecturi în funcție de recenziile de pe internet, ar fi bine să luăm în calcul părerile unor „autorități în domeniu” (scriitorii, editori, critici literari, anumite site-uri literare). Este foarte important cine este recenzorul, mai ales în situația în care sursa alternativă de informare este reprezentată de „cititori de ocazie”.
Din păcate, internetul este plin de bloguri cu recenzii înșelătoare. Am intrat pe astfel de bloguri și urmărind anumite discuții m-am convins că un anumit bloger lăuda o carte pe care nu o citise, dar o recomanda celorlalți cu entuziasm și garanta că va fi o lectură memorabilă, deși lectura, din punctul meu de vedere, nu prea merita…
În mediul online, cititorii primesc o avalanşă de informaţii; aceste informații trebuie filtrate cu grijă și, uneori, verificate din mai multe surse pentru a nu risca să ne contaminăm cu păreri greșite.
Cred că democratizarea opiniilor despre cărţi este pozitivă deoarece prin această explozie de păreri, cartea e adusă în atenția cititorului, ea devine mai vizibilă, dar criteriul de selecție nu este unul calitativ și aici intervine partea negativă, aceea că mulți dintre cititorii neavizați pot fi ușor induși în eroare și determinați să cumpere cărți care nu au nicio valoare literară.
Din păcate, ăsta e internetul… un spațiu în care toată lumea își dă cu părerea și asta duce la o inflaţie de neadevăruri, uneori cu scopul manipulării.
2. Faptul că particip la ancheta pe care o organizați confirmă, o dată în plus, că am o părere bună despre activitatea site-ului bookhub.ro. Ce mi-aș dori să găsesc mai mult pe site?! Nu știu, cred că are toate ingredientele necesare… nu simt nevoia de nimic în plus.
Simona Antonescu – Nu întotdeauna numărul dă calitatea
1. Poate că sunt o optimistă fără leac, dar nu cred că a fost schimbată, în sine, percepţia asupra literaturii. Cred că sunt mult mai vizibile opinii care altădată se manifestau ceva mai subteran. Cu toţii însă facem o selecţie a surselor. Nu numai recenzia ne oferă informaţii despre carte, ci şi cine a scris-o sau unde a apărut ea. Dacă propria balanţă este corect echilibrată, atunci se poate citi foarte uşor printre rândurile oricărui fel de recenzie, fie ea şi naivă. Nu democratizarea opiniilor despre cărţi cred că este pericolul, ci tendinţa noastră de a îndepărta de frumos, ca valoare. Consecinţele în viitorul imediat sunt cam neplăcute, pentru că valorile dintre care face parte şi frumuseţea sunt: respectul, bunătatea ori integritatea.
De vreme ce avem deja tendinţa de a ne îndepărta de una dintre valori, cine ne garantează că vom şti unde să ne oprim? Care va fi următoarea valoare din sistem de care ne vom îndepărta? Ar fi important să ne răspundem la întrebarea ce este de făcut? Poate că o soluţie ar fi ca aceia care încă mai recunosc nişte valori să le susţină cu curaj, chiar dacă sunt puţini, în faţa unora din ce în ce mai mulţi. Nu întotdeauna numărul dă calitatea şi nu întotdeauna numărul câştigă. Perseverenţa are şi ea rolul ei.
2. Bookhub.ro este unul dintre locurile de unde eu îmi iau informaţiile despre cărţile nou apărute. Citesc şi îmi plac interviurile, îmi place mult Cuvântul zilei şi fotoreportajele acelea cu clădiri vechi din Bucureşti – mi se întâmplă chiar să mă inspir din câte o fereastră pe care o găsesc acolo. Ceea ce mi-aş dori – nu ţine numai de voi, dar asta îmi doresc – este ca la fiecare recenzie sau semnal despre o carte să găsesc un fragment mai mare, o pagină întreagă (am vrut să scriu „două-trei pagini”, dar m-am stăpânit).
Camelia Cavadia – Există riscul ca numai un anumit gen de public să înțeleagă
1. Oricât de naivă sau elitistă ar fi, eu cred că orice recenzie, cronică de carte sau notă de lectură trebuie privită cu bucurie. „Democratizarea” opiniilor despre cărți nu face decât să-i apropie pe cititori de ele, să-i încurajeze să le citească, să le stârnească interesul. Există cărți de ficțiune sau non-ficțiune, autobiografice, monografii, de since-fiction sau aventuri, de specialitate sau targetate către o anume categorie de public, există, de asemenea, cărți scrise într-un limbaj foarte accesibil sau, dimpotrivă, într-un limbaj ermetic, îndreptate către un public inițiat, prin urmare mi se pare firesc ca și cei care scriu despre cărți să fie la fel de diferiți. Eu cred că apariția bloggerilor de carte este benefică pentru cititori, dar și pentru piața de carte în sine și mai cred că într-o mai mică sau mai mare măsură aceștia pot contribui la succesul unei cărți.
Dacă am avea numai critici literari care să recenzeze aparițiile editoriale, probabil că despre multe dintre ele nu s-ar scrie niciodată, nu pentru că nu ar merita, ci pentru că nu intră în sfera de interes a criticilor. În plus, există riscul ca numai un anumit gen de public să înțeleagă limbajul și mesajul transmise, iar acest lucru, în loc să-i apropie pe cititori de carte, să-i îndepărteze.
În plus, câți oameni, atâtea gusturi. Sunt multe exemplele de cărți care se bucură de mare succes la public, deși ele nu sunt neapărat niște cărți valoroase din punct de vedere literar, după cum e valabilă și viceversa. Eu nu cred neapărat în cărți proaste sau cărți bune, ci mai degrabă în cărți care și-au găsit sau nu publicul potrivit. Mă bucur să văd oameni citind orice le e pe plac și nu cred că trebuie să judecăm gusturile nimănui. Salut, de asemenea, inițiativa tuturor celor care scriu despre cărțile citite și aleg să împărtășească din opiniile și impresiile lor. Singura mea problemă cu acest gen de recenzare a cărților apare atunci când ele conțin greșeli gramaticale sau de exprimare.
2. Citesc cu mare bucurie site-ul bookhub.ro tocmai pentru că este o platformă pe care poți găsi informații culturale din mai multe zone. Trebuie să recunosc, însă, că le urmăresc cu precădere pe cele care au legătură cu cărțile și autorii lor. Și îmi plac în mod deosebit interviurile de pe site.
Vasile Ernu – Critica literară și-a epuizat vechile ritualuri
1. Da, există această democratizare a opiniilor, a formelor culturale etc. Cred că și literatura de ani buni caută nu doar noi forme de exprimare, dar și noi spații. Mi se pare destul de vizibil că formele instituționale, clasice, în care ea era prinsă cu acele instituții gen USR, Universitate, reviste „groase” sau „canonice” acum nu se mai regăsește. Multe din aceste instituții au devenit desuete, și-au pierdut din funcția lor și ar trebuie reinventate și transformate. Literatura s-a mișcat cumva în alte zone ceva mai vii. Pînă și critica literară și-a epuizat vechile ritualuri și de cîțiva ani buni încearcă să se reinventeze, să-și diversifice funcția. Firește că avem nevoie de critică literară, de critica de întîmpinare, dar e clar că funcția de canonizare a criticului nu mai este cel puțin la fel de puternică ca pe vremuri. Acum el își împarte „puterea” cu mulți alți colegi mai modești.
2. Urmăresc multe situri, inclusiv cele dedicate cărților pentru că, vreau nu vreau, fac parte din lumea asta. Sînt curios ce apare. Încerc să mă informez cît mai mult. Îmi plac interviurile de aici. Apreciez și această muncă voluntară care nu are un scop comercial. Oamenii aici scriu din pasiune. Așa se vede din afară. Firește că asta nu e o garanție a calității, însă mie îmi place acest aer de „amator” care își face munca cu respect și responsabilitate pentru ceea ce-i place. De multe ori acest tip de site mi se pare mult mai semnificativ și mai util mediului literar decît multe reviste literare de mult timp moarte, dar care mimează pretențios și elitist viața literară. Ce sugestii aș putea să vă dau? Cred că știți mai bine ca mine ce vrea un cititor.
Laura Câlţea – Nu toți au ceva de spus
1. E o tendință tot mai accentuată în ultimii ani, ca opiniile despre literatură să iasă de sub tutela criticilor pentru a trece sub cea a cititorilor pasionați sau a blogerilor literari (în mare parte și ei doar cititori pasionați, fără studii de specialitate). Mie mi se pare că democratizarea asta a judecăților de valoare este un lucru bun pentru că, în cele din urmă, are ca efect o publicitate mai mare făcută cărților. Critica de specialitate, cea din reviste literare mai ales este, de multe ori, chiar de specialitate, cu un limbaj greoi și cu referințe culturale de neînțeles pentru publicul larg, ceea ce are asupra cititorilor același efect pe care-l aveau comentariile învățate în școală: să-i îndepărteze de lectură. Pe de altă parte, faptul că oricine poate scrie despre cărți, nu înseamnă că oricine trebuie să scrie sau, mai ales, să fie ascultat. Cred că cititorii (mă refer aici la cititorii recenziilor) ar trebui să-și selecteze cu atenție sursele de informație. Sunt foarte mulți oameni care scriu acum despre cărți, dar nu toți au ceva de spus.
2. Părerea mea e că Bookhub ar trebui să continue ceea ce face, să scrie cât mai mult și mai bine despre toate subiectele culturale pe care-și dorește să le abordeze. Nu-mi place să dau altora sfaturi despre ce ar trebui să facă, cred că mai ales în mediul online fiecare își găsește până la urmă drumul, iar drumul ăsta ajunge să-l definească foarte bine. La mulți ani și cât mai multe proiecte frumoase!
Florin Dumitrescu – Doi versanți opuși care tind să se apropie în timp
1. Critica literară, pe de o parte, și blogurile de lectură, pe de alta, sunt doi versanți opuși care tind să se apropie în timp, să își tocească diferențele, spre o (viitoare probabilă) nivelare. Criticii profesioniști se văd constrânși să adopte formate tot mai populare, mai friendly și, la nivel de conținut, să meargă pe un soi de impresionism competent. Pe de altă parte, bloggerii de cărți tind și ei să se profesionalizeze, să se sindicalizeze în cluburi și huburi, portaluri și platforme tot mai profesioniste care intermediază interesele cititorilor și ale editorilor. Îmi amintesc polemica dintre Terorista (alias LuciaT, poate cea mai faimoasă bloggeriță de cărți) și regretatul Alex Leo Șerban.
ALȘ îi reproșa Teroristei lipsa de subtilitate și deplângea faptul că blogging-ului lapidar și superficial, de tip „note de lectură”, îi scapă esența unei cărți și (implicit) deservește interesele cititorilor. Numai că, să ne amintim, LuciaT nu a pretins niciodată că e mai mult decât o cititoare (exigentă, capricioasă, deh, „teroristă”!), nicidecum un critic profesionist. În schimb, regretatul Leo a rămas în conștiința publicului larg nu prin eseurile sale de mare finețe, ci prin cronichetele de film succinte pe care le publica în Libertatea, pe pagina dedicată cinemaului: adevărate trailere în cuvinte! Desigur, Leo era un critic de film de talie internațională, nu un „cinefil terorist”. Dar formatul de pastilă, de recenzie frugală, pentru publicul grăbit – îl împărtășea, fără voie, cu bloggerii de cărți.
2. Online-ul, care a părut călăul cărții tipărite, îi poate oferi acesteia șanse negândite. Țin minte că, acum mai bine de un deceniu, liternet.ro, unul dintre primele portaluri livrești a venit cu noutatea de a edita cărți în pdf, pe care să le poți descărca sau citi online. Între timp, comerțul ebook-urilor a explodat, azi cititorul s-a deprins cu achiziționare cărților direct de pe situl care le prezintă; există utilizatori de net care știu că ies mai bine ca bani comandând online.
Bookhub-ul are aparența unui site de loisir, de cultură tihnită, dar trimite prin link direct către situri de vânzare. Este ca o vitrină acătării, în spatele căreia descoperi, fără efort, tejghelele librarilor. Face parte din cele câteva situri de profil cu nume englezești (conținând particule ca book sau read), care targetează publicul de tineri intelectuali, majoritatea corporatiști, pasionați de lectură și având și alte interese (jazz, parenting, urbanism). Eu, personal, am marotele mele: poezia, antropologia, consumerismul… Nu vă cer să îmi dedicați mie special o rubrică, dar ideea de a dezvolta o nișă anume (hai două, cel mult), pentru un – vorba aceea – hub de cititori este genul de rețetă care, probabil, v-a mai fost prescrisă. O fac și eu, cu îndemnul de a vă identifica singuri calea, iar apoi de a vă ține de ea.
Marius Constantinescu – Nu doar impresie personală
1. Nu cred că recenziile (fie de la cei mai de temut critici, de la cei mai respectați cronicari sau de la bloggeri care au scris ieri prima dare de seamă) sunt de natură să schimbe dramatic traiectoria unui scriitor. Sigur, îi pot crește vânzările (chiar substanțial), dar nu și valoarea, călcătura, influența. Acestea reprezintă un dat al talentului, imaginației, ingeniozității, deci nu variabile în funcție de receptare. Evident, aceasta, indiferent de experiență și aparat critic, rămâne subiectivă. Ceea ce, însă, ar trebui să guverneze orice recenzie ar fi „îmi place/nu îmi place/e bună/nu e bună” PENTRU CĂ, iar continuarea să dovedească faptul că părerea respectivă distilează informații și sinteză, nu doar impresie personală.
2. Bookhub e o destinație ce merită salutată (și) pentru diversitatea poveștilor pe care le spune și a lărgirii ariei de interes dincolo de coperțile de carte. Am citit interviuri cu autori pasionanți, am fost eu, la rândul meu, chestionat cu stil, proprietate și știință (și ce bine mi-a prins!), am parcurs recenzii la cărți pe care le știam și m-am bucurat să găsesc dări de seamă fie în ton cu credințele mele, fie divergente, dar susținute. Salut abordarea preponderent prietenească, desțelenită, vioaie a ideii de cronică de carte și extensia ei în matca altor evenimente culturale cu amprentă. Bravo și mulțumesc mult!
Andreea Chebac – Opiniile semenilor lui
1. Cu cât vorbesc mai mulți oameni despre cărți, cu atât mai bine! Și nu e nevoie ca discuțiile să se refere doar la capodopere, iar cei aflați în dialog să fie musai critici literari. Cred că e încurajator pentru orice cititor să afle opiniile semenilor lui în ale lecturii și să simtă că le poate exprima pe ale lui chiar dacă vrea să vorbească despre romane cu vampiri, de exemplu. Un soi de democratizare a culturii :). Sper ca rezultatul să fie un număr cât mai mare de cititori, mai ales tineri, care poate vor porni la drum prin cărți ceva mai ușurele inițial, ca apoi, în mod natural, să crească așteptările pe care le au de la o carte. Pentru că sunt mai multe șanse să ajungă așa la marile capodopere ale literaturii decât să se forțeze el să „înghită” la vârsta matură.
2. Felicitări pentru texte pe care le citesc mereu cu drag și pentru interviuri pe care mi-aș fi dorit să le fi scris eu! 😛 Înfulec mereu pe nerăsuflate materialele despre istoria Bucureștiului, deci la cât mai multe astfel de postări!
