Saou Ichikawa a urmat cursurile Facultății de Științe Umaniste din cadrul Universității Waseda din Tokyo, dorindu-și să devină scriitoare încă din adolescență. A început cu romane de consum prin intermediul cărora i-a fost identificat talentul scriitoricesc. Câștigarea unui premiu la care aspira i-a oferit încredere și a început să scrie literatură de substanță, recunoscând că autorii pe care îi admiră și care îi influențează scrisul sunt Dostoievski și Herman Hesse. În 2023, publica romanul Hunchback, tradus în limba română de Monica Tamaș la Editura Polirom, în colecția Biblioteca Polirom, în 2025. Cartea a impresionat publicul cititor din Japonia, cunoscând un succes fulgerător. A primit Premiul pentru Debut al publicației literare japoneze Bungakukai, Premiul Akutagawa și a fost nominalizată la International Booker Prize.
Romanul de față depășește granițele convenționale ale literaturii și, pe bună dreptate, World Literature Today l-a numit o carte importantă și curajoasă pentru că aduce în atenție corporalitatea sub toate formele sale, subliniindu-i imperfecțiunea, unicitatea și transformând-o în personaj central al scrierii. Isawa Shaka, vocea cărții, este o femeie suferindă de o afecțiune musculară congenitală, a cărei coloană vertebrală este sever curbată și pentru care ținerea unei cărți în mâini este un adevărat efort. Existența acesteia se desfășoară între pereții camerei sale dintr-un centru de îngrijire, fiind țintită într-un scaun cu rotile electric, ajutată să respire de un ventilator. Nu este nici pe departe la începutul acestui drum, ci a ajuns în punctul în care a înțeles că zilele sale nu pot fi foarte diferite unele de altele, dar, cu toate acestea, deși sunt aproape 30 de ani de când nu mi-am mai târșit tălpile pantofilor pe trotuar, Isawa nu a renunțat niciodată la a dori să mențină contactul cu lumea exterioară. Dimpotrivă. Prin intermediul tehnologiei, femeia este o prezență constantă în mediul online, conectată cu întregi comunități de oameni din toată lumea. Deși condiția sa materială este extrem de favorabilă, își obține propriul venit prin articole de duzină pe care le publică în mediul virtual, bani pe care îi donează acolo unde e nevoie mai mare de ei. În aceeași măsură, urmează cursuri universitare la distanță, fiind dornică să învețe, să studieze, să afle.
Prin intermediul acestui personaj impecabil construit, autoarea face apel, într-o anumită măsură la propria biografie, deoarece /’ suferă de miopatie congenitală, respiră cu ajutorul unui ventilator și este țintuită într-un scaun cu rotile electric. Astfel, romanul său oferă o dublă perspectivă asupra problemelor de sănătate de acest tip, care pot fi privite cu ochi diferiți în societățile contemporane. Pe de o parte, este perspectiva celui care își trăiește fiecare zi a vieții într-o rutină dictată de condiția fizică, de boala de care suferă. Pe de altă parte, reușește să aducă în atenția cititorului și cealaltă perspectivă, a mediului exterior, a comunităților și felul în care empatia devine cea mai importantă punte către esența omenescului. Isawa este nevoită să își măsoare fiecare gest și mișcare, să își cuantifice aspirațiile și oxigenul, să lupte în fiecare zi pentru acele minute de minim confort și de excludere a pericolului ca plămânii săi să nu fie zdrobiți sub greutatea propriilor sale oase.
O postură care nu-mi solicita gâtul devenea o corvoadă pentru spate, așa că după fiecare treizeci de minute îmi coboram picioarele și-mi aranjam corpul într-o poziție care să-mi menajeze șalele. După alte treizeci de minute îmi amorțea gâtul, așa că-mi îndoiam picioarele în poziția obișnuită, pe scaun. În timp ce tot făceam asta, gravitația apăsa cu și mai multă putere pe coloana mea îndoită în formă de S. În corpul meu, ce se împotrivea gravitației torsului închis într-un corset corector de plastic tare, inima și plămânii prinși între coloana curbată și corset își exprimau constant starea de disconfort prin valorile pulsoximetrului.
Însă acest corp, asemenea oricărui altuia, își manifestă curiozitatea despre sexualitate ca o condiție specific umană, ca un dat al existenței adulte. Isawa înțelege că este privată de posibilitatea unor experiențe firești în viețile altora, printre care maternitatea sau, și mai incisiv, posibilitatea unui avort, dar nu o împiedică nimic să provoace prin scris comunitatea virtuală. Devine un fel de experiment social, existențial, tocmai pentru a vedea care sunt reacțiile celor care îi citesc mesajele, care sunt limitele celor ale căror vieți sunt trăite aparent normal. În aceeași măsură, devine un joc al puterii și al felului în care aceasta poate fi definită între un om tipic și unul care suferă de o dizabilitate severă. În acest periplu, personajul Tanaka joacă un rol determinant prin contextul pe care pandemia de COVID – 19 l-a creat. În realitate, totul devine o luptă a dominației și a raportului de forță, o convergență a planurilor a două lumi aparent ireconciliabile.
De asemenea, romanul aduce în prim plan un alt aspect extrem de relevant, condiția socială și financiară. Te vor mai privi cu empatie cei din jur știind că provii dintr-un mediu superior lor și ai o condiție financiară incomparabil mai bună decât ei? Aceasta este o întrebare conturată indirect în carte chiar prin detaliile legate de personajul feminin. Care sunt limitele acceptării și înțelegerii, unde li se încalcă, de fapt, hotarele? Femeia încearcă să cumpere cu 155 de milioane de yeni o experiență pe care nu o poate trăi altfel și, în realitate, conștientizează că și cealaltă parte, chiar dacă are o normalitate fizică, este tot o persoană dezavantajată, dar dintr-un alt punct de vedere. În acest raport, cine devine, de fapt, Mona Lisa în care se poate da cu spray-ul roșu?
Așa arată înțelegerea între persoanele dezavantajate. E adevărat, nu mă gândisem niciodată la el ca la un bărbat dezavantajat, dar faptul că s-a identificat de unul singur așa mi-a fost suficient. Oamenii ca noi n-aveau niciun talent pentru discuțiile purtate într-o sfioasă și sterilă cheie majoră. Cu toate acestea, avem capacitatea de-a da glas intențiilor reale într-o tonalitate minoră – sau chiar disonant, ca într-o partitură de Schönberg.
Prin complexitatea problematicii pe care o aduce în atenția cititorului, romanul Cocoșata devine unul de referință în literatura universală. Saou Ichikawa reușește, cu mult curaj și multă experiență, să scrie un extraordinar și tulburător roman, așa cum afirma și juriul International Booker Prize. Această carte este o dovadă solidă că, printre altele, unul dintre rolurile literaturii este să umanizeze.
Cocoșata de Saou Ichikawa
Editura: Polirom
Colecția: Biblioteca Polirom. Actual
Traducerea: Monica Tamas
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 128
ISBN: 978-630-344-205-1
Cartea poate fi cumpărată de aici.