Alex Christofi este scriitor britanic, începându-și cariera ca agent literar, iar acum ocupă funcția de director editorial la Transworld Publishers. A scris eseuri, articole, proză scurtă, dar și două romane primite laudativ de critica literară. În 2021, publica Dostoievski in love. An intimate life, tradusă în limba română de Petru Iamandi, în anul 2024, la Editura Trei, în colecția Anansi Mentor. De asemenea, a fost nominalizată cartea de nonficțiune a anului 2021 de The Times și de The Sunday Times. Mai mult, istoricul Tom Holland apreciază cartea ca fiind o biografie a lui Dostoievski minunat scrisă.
Cartea este structurată în 12 mari capitole, organizate în ordine cronologică, de la nașterea scriitorului rus până la moartea acestuia în anul 1881, fiindu-i analizată atât viața, cât și opera, în integritatea sa. Capitolele sunt însoțite de tabel cronologic, prolog, epilog, note, dar și de o bibliografie selectivă destul de riguros aleasă în vederea documentării acestei biografii. Lucrarea de față debutează cu o întrebare argument a autorului: Ce rost mai are să scrii o carte despre Dostoievski? Răspunsul este, de fapt, întreaga carte. Despre Dostoievski s-a scris mult, s-au inițiat multe cercetări, dar perspectiva este, în primul rând, cea care face diferența. Încă din titlu, Alex Christofi propune o cu totul altă privire asupra vieții și operei scriitorului, o abordare din unghiul sensibilității și vulnerabilităților acestuia, aspecte care au contribuit în mod decisiv la scrierea marii opere dostoievskiene. Autorul nu își propune să prezinte un personaj fără defecte, un geniu neînțeles într-o Rusie țaristă din ce în ce mai îndepărtată de lumea europeană, dimpotrivă, reușește să-i scoată la lumină tenebrele pentru că, fără a le înțelege pe acestea, este imposibil să îi fie înțeleasă opera. Viața sa a fost una a marilor experiențe, a marilor eșecuri și răzlețelor succese, ajungând chiar față în față cu moartea pentru ideile în care credea în tinerețe, dar din toate acestea s-a născut geniul unei opere incomparabile.
În afară de scrierile lui, Dostoievski a avut parte de una dintre cele mai bogate în evenimente ale romancierilor din toată istoria. A fost epileptic și un împătimit al jocurilor de noroc, mereu în pragul colapsului fizic și financiar. În tinerețe a fost judecat ca revoluționar socialist și a scăpat în ultima clipă de condamnarea la moarte; pentru ca, spre sfârșitul vieții, să ia masa cu familia țarului și să fie aclamat ca profet al națiunii.
Scopul cărții, așa cum l-a declarat chiar autorul, este acela de a crea o sinteză, adică o narațiune pe cât de romanescă, pe atât de adevărată care să-l reprezinte pe Dostoievski cu propriile lui cuvinte. Ceea ce a și reușit, Alex Christofi având un mare talent literar pe care și-l pune și în slujba acestei biografii. Mai mult, reușește să extragă fragmente din opera lui Dostoievski potrivite fiecărei secvențe pe care o redă, ceea ce dovedește o profundă cunoaștere a scrierilor dostoievskiene.
Născut în 1821, Feodor Mihailovici Dostoievski era al doilea copil al lui Mihail Andreevici Dostoievski și al Mariei Feodorovna Neceaeva, tatăl fiind medic militar, iar mama fiica unui negustor. Familia avea să se poziționeze curând în rândul micii nobilimi, ceea ce i-a permis tatălui său să cumpere pământ. Satul Darovoe avea să devină al lor, aflat la o zi cu trăsura de Moscova, apoi micul cătun Ceremoșnea de lângă el. Aici, în acest mic paradis rural, copilul Feodor a trăit o perioadă cu adevărat frumoasă chiar dacă tatăl era destul de aspru cu întreaga familie. Copiii erau în permanență supravegheați, medicul era constant nemulțumit de felul în care era administrat satul. În 1837, mama avea să moară la vârsta de 37 de ani, acesta fiind momentul declinului ireversibil al întregii familii. Copiii au fost răspândiți, Feodor și Mihail, fiind mai mari, urmau să se înscrie la școala militară ca să studieze ingineria în speranța că, după absolvire, vor suplimenta venitul anemic al familiei. Relația dintre cei doi frați va rămâne una specială până la finalul vieții lui Mihail, fratele cel mare.
Primii ani ai tinereții sunt chinuitori pentru tânărul Feodor, neputându-se încadra în tiparele societății extrem de riguroasă și nici în tiparele studiilor pe care a fost forțat să și le aleagă. Nu are niciodată bani, se împrumută tot timpul, inclusiv de la cămătari, obicei pe care și-l va păstra până târziu când îl va înlocui cu jocurile de noroc. Însă în scurt timp realizează că aplecarea sa este către scris, către literatură. Ce-i rămânea de făcut? Știa că e destinat să fie scriitor, însă să vorbești înseamnă ca mai întâi să asculți. Astfel, în noiembrie 1844 termina romanul Oameni sărmani. A revenit asupra lui, l-a recorectat. La final, primul lui roman aștepta pe masa de lucru, un carnet gros cu paginile acoperite de un scris mărunt. În scurt timp, romanul va cunoaște o izbucnire de succes, va produce rumoare, îi va aduce un scurt succes, dar și primele ace de invidie. Dostoievski pășea pe lungul și anevoiosul drum al scriitorului. Debutul său literar era exact genul de roman social de care avea nevoie literatura rusă și pe care Belinski îl cerea noii generații. Succesul se va dovedi mult prea efemer. Căderea avea să fie dureroasă. Ideile politice sunt cele care îl vor aduce la închisoare, o etapă decisivă din viața scriitorului, acolo unde a pătruns în cele mai întunecate cotloane ale suferinței umane. Motivul condamnării sale era distribuirea unor materiale tipărite împotriva orânduirii. După numeroase torturi, tânărul Dostoievski fusese condamnat la moarte, dar pedeapsa îi va fi comutată. Era lipsit de toate drepturile cetățenești și țintuit cu lanțuri grele de fier, forțat la munci grele. Avea apăsătorul sentiment că viața de afară îl lasă în urmă, asemenea oamenilor a căror viață continuă oricum.
Mai mult decât greutățile de ordin fizic, chinuitor era și gândul că nu primea nicio veste de la Mihail sau de la prietenii din Sankt-Petersburg. Cu fiecare anotimp apăreau alte cărți, alte genuri, alte teme, alte tipuri de personaje. Nu era chiar adevărat că nu avea voie să citească sau să scrie nimic, dar aceste activități erau restricționate sever. Feodor avea Noul Testament primit de la soția unui decembrist, iar un ofițer cu suflet mare îi dăduse pe ascuns două cărți de Dickens.
Eliberarea a fost un moment decisiv, dar rămânea în atenția Ohranei pentru mulți ani. Își dorea să publice din nou, să obțină permisul de a reveni în partea europeană a Rusiei. Dragostea îi era condiționată de banii pe care nu îi avea. Maria, o văduvă curtată în acea perioadă, i-a scris că îl iubește mai mult decât orice pe lumea aceasta, dar că tocmai primise o nouă cerere în căsătorie căreia îi dădea curs. Lucrurile se vor îndrepta în avantajul scriitorului, dar va fi o căsătorie cu multe dificultăți. În aceeași perioadă, crizele epileptice începeau să îi acapareze existența lui Dostoievski devenind mai dese și mai grave. În 1859, primea permisiunea de a merge în Sankt-Petersburg, putea, în sfârșit, să își reia scrisul. Găsește orașul schimbat și conștientizează trecerea timpului. Se născuse o nouă generație. Context în care apărea romanului lui Turgheniev, Părinți și copii. Esența acestei cărți se baza pe noul conflict dintre generația mai în vârstă a intelectualilor liberali sofisticați […] și o generație tânără care susținea că recunoaște doar știința, acțiunea și binele material. Suficient pentru a fi disprețuită de Dostoievski. A rămas un iubitor visceral al Rusiei și, curând, va pătrunde într-o sferă accentuată a misticului.
Odată cu trecerea timpului, îi va pierde pe Maria și pe fratele său mai mare, Feodor era din nou singur pe lume. Datoriile creșteau, neajunsurile la fel. Este nevoit să scrie pe fugă, aproape la comandă. Astfel o cunoaște pe următoarea sa soție, Anna, care îi va rămâne alături până la finalul vieții. Împreună cu aceasta, va călători în Europa, acolo unde li se va naște primul copil. Patima jocului de noroc i se accentuează, Feodor pierde tot, câștigă rar, trăiește perioade lungi de angoasă și lipsuri materiale. Fuge de acest destin, dar îl va ajunge din urmă. Dincolo de toate dramele trăite până atunci, urma cea mai mare tragedie din viața sa – pierderea fiicei sale Sonia. Scrierea la Idiotul înainte și mai greu, dar reușise să introducă și elemente autobiografice, avea să fie un roman unic.
O parte din biografia lui își făcuse loc în carte, de pildă descrierea crizelor de epilepsie și ultimele momente, cumplite, înaintea simulacrului de execuție. Tot aici apăreau și unele dintre caracteristicile definitorii ale prozei lui.
În anii următori, reîntorși în Rusia, Feodor și Anna vor cunoaște bucuria nașterii celorlalți copii ai lor, deși și cel mic se va stinge timpuriu, în timpul unei crize de epilepsie. Dostoievski își va scrie marea operă, Demonii și Frații Karamazov. După publicarea celui din urmă roman, numele Dostoievski a căpătat o semnificație aproape mistică. Mai mult, de la perturbator al orânduirii, Dostoievski, în 1878, fusese invitat să cineze cu copiii țarului, marii duci Serghei și Pavel, asupra cărora perceptorul lor considera că poate avea o influență benefică.
După o viață tumultoasă, asemenea narațiunii unui roman, Feodor Dostoiesvki s-a stins din viață pe 28 ianuarie 1881, întins pe canapeaua de sub Madona Sixtină. Funeraliile sale au îndurerat o țară întreagă. Aristocrația rusă aștepta la coadă să își ia adio de la scriitor. Cei care soseau în Sankt-Petersburg, pe 31 ianuarie 1881, se poate să fi crezut că orașul înmormânta un țar, nu un fost deținut. Opera lui avea să dăinuiască și în cele mai negre decenii din istoria țării sale. Revoluția prezisă de scriitor avea să izbucnească în 1917, începea o filă și mai întunecată în istoria Rusiei.
Cartea Dostoievski îndrăgostit este o contribuție esențială la cunoașterea vieții și operei scriitorului rus, fiind o lectură plăcută și datorită stilului autorului. Fragmentele bine alese, prezentarea vieții lui Dostoievski, vasta înțelegere a operei acestuia, toate acestea îndeamnă la recitirea unora dintre marile romane ale literaturii universale clasice.
Dostoievski îndrăgostit de Alex Christofi
Editura: Trei
Colecția: Anansi. Mentor
Traducerea: Petru Iamandi
Anul apariției: 2024
Nr. de pagini: 320
ISBN: 978-606-40-2465-7
Cartea poate fi cumpărată de aici.