un thriller intens despre infinitele nuanțe ale traumei
O carte care „lovește ca un baros” (spunea celebra scriitoare Gillian Flynn), „profund emoționantă”, „grandioasă” – aprecierile pentru Toate culorile întunericului de Chris Whitaker au reunit cele mai variate tipuri de elogii, iar concluzia tuturor este limpede: romanul trebuie citit neapărat. Numele cărții publicate de Editura TREI s-a aflat pe buzele tuturor încă de la momentul lansării și a ajuns aproape instantaneu în fruntea unor topuri precum Washington Post, Boston Globe, Kirkus Reviews. Nici lumea filmului nu a rămas indiferentă – romanul Toate culorile întunericului fiind în curs de ecranizare. Odată cu noua apariție, tânărul scriitor britanic Chris Whitaker, tradus deja în 28 de țări, și-a reconfirmat statutul de creator de bestselleruri.
Dar în ce constă puterea de seducție a thrillerului scriitorului britanic? Chris Whitaker concepe nu doar o poveste cu suspans, ci și o meditație despre supraviețuire, iubire și traumă. Thriller intens, Toate culorile întunericului se joacă cu emoțiile cititorilor (mai ales la finalul fiecărui capitol), dar este totodată și o delicată poveste de dragoste. Acestora li se adaugă un roman de formare – pentru că acțiunea este urmărită pe parcursul a 30 de ani, urmărind maturizarea lui Joseph „Patch” Macauley – dar și o ficțiune cu un profund substrat psihologic. Principala temă este cea a traumelor profunde suferite în copilărie și a modului în care se poate conviețui cu ele.
…Prima iubire, „ cea mai gravă boală terminală”…
Care este momentul când copilăria lasă loc vieții de adult? În majoritatea cazurilor, se întâmplă lin, fără dureri, pe nesimțite. Însă, pentru Joseph „Patch” Macauley și Saint, cea mai bună prietenă a lui, copilăria s-a încheiat brusc, în ziua când Patch – băiatul de 10 ani născut cu un singur ochi – a fost răpit. Întâmplarea avea să schimbe nu doar viața băiatului, ci a tuturor celor care au avut sau vor avea vreodată legătură cu el în următorii 30 de ani.
Ținut captiv în întuneric, rănit, Patch află alinare în prezența lui Grace, o fată misterioasă care apare fără veste și tot la fel dispare din încăperea subterană în care băiatul e prizonier. Cum să te îndrăgostești de cineva al cărui chip nu-l poți vedea, o prezență atât de diafană încât mulți o consideră o iluzie, un produs al unei minți tulburate de groază și durere?
Iubirea joacă un rol important în thrillerul scris de Chris Whitaker. Indiferent că este iubire romantică, părintească, filială sau cea dintre prieteni, aceasta nu este doar un sentiment – firesc – ci antidotul posibil pentru o inimă rănită: „La zece ani, Patch și-a dat seama că oamenii se nășteau întregi și că lucrurile rele jupuiau straturi de pe persoana care fuseseși cândva, subțiind compasiunea, empatia și capacitatea de a construi un viitor. La 13 ani știa că straturile astea pot fi refăcute uneori, când te iubesc oamenii. Când iubești”.
Trauma – „propria gaură neagră care înghite toate lucrurile bune”
Mai mult decât un thriller despre tinere fete dispărute, răpiri și criminali în serie, Toate culorile întunericului este o ficțiune psihologică despre abisurile traumei și capacitatea de a supraviețui în pofida lipsei de șanse.
Încăperea de sub pământ în care psihopatul își ține victimele și întunericul ei dens capătă astfel o dimensiune simbolică. „Universul, o galaxie, stele și materie neagră, planete, oameni și organisme. Totul este conținut în încăperea asta fără niciun pic de lumină. Chiar și când ieșim o să-l luăm cu noi, propria gaură neagră care o să înghită toate lucrurile bune”, îi spune Grace – doar „o fată care încearcă să-și găsească drumul prin beznă” – lui Patch.
Cu subtilitate și o mare profunzime, Chris Whitaker surprinde și urmarea feroce, devastatoare a unei întâmplări traumatizante: spaima ca lumea să își piardă farmecul pentru totdeauna, să ia chipul și asemănarea ei. Scriitorul britanic suprinde aceasta într-un dialog succint între Patch și Grace: „— Care-i cea mai mare spaimă a ta? a întrebat Grace. — Că n-o să mai văd vreodată ceva frumos”.
Chris Whitaker mânuiește la fel de bine arta de a construi un thriller captivant, cât și pe aceea de a-i conferi profunzime. Iar lucrul acesta nu e surprinzător. Scriitorul britanic a mărturisit în mai multe interviuri că, asemenea personajului pe care l-a creat, și el are experiența nedorită a unei copilării traumatizante.
