Visul oricărui părinte cititor este să transmită copiilor această pasiune pentru lectură, să-i determine să iubească și ei cărțile. Și cum iubirea nu se poate impune cu forța, misiunea nu e deloc ușoară, mai ales în vremurile noastre, când posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt diversificate și, în aparență, mai atractive decât cărțile. În plus, copiii nu mai sunt atât de interesați de textele propuse spre lectură de programa școlară – deși, dacă mă gândesc bine, și pe vremea mea era cam la fel, din acest punct de vedere. Erau mult mai interesante cărțile care nu îmi erau recomandate la școală. Așa se face că eu am citit Pe aripile vântului mai devreme decât ar fi trebuit sau Victoria neînaripată, de Radu Tudoran, pe la 12-13 ani, încât n-am rămas cu mare lucru în urma lecturii. Ca să nu mai spun că îmi băgam nasul și în romanele pe care le citea mama în vacanțe, la modă în anii 90, romane scrise de Danielle Steel sau Agatha Christie, care erau, totuși, adecvate unor vârste un pic mai înaintate decât a mea la acea vreme.
Oferta de carte pentru copii este foarte bogată și foarte atrăgătoare, însă nu toate cărțile mi se par potrivite pentru copiii sub 12 ani. Unele par să pună un accent prea mare pe latura rebelă, promovând modele de comportament pe care nu le-am dori să fie urmate de copiii noștri, cum ar fi, spre exemplu, seria Jurnalul unei puștoaice sau Jurnalul unui puști și altele asemenea, lesne de recunoscut în librării. Când am constatat că nu vor face furori cărțile îndrăgite de mine în copilărie – Heidi, fetița munților, Aventurile lui Black Beauty sau Singur pe lume, am ales calea de mijloc, benefică pentru ambele părți – eu și fiica mea cea mare. Meritul nu-mi aparține în totalitate. La școală, câteva colege păreau foarte pasionate de o carte – Charlie și fabrica de ciocolată, de Roald Dahl, apărută la Editura Arthur, fapt care i-a stârnit fiicei mele curiozitatea și mi-a cerut să-i caut cărți asemănătoare, de la acea editură. Mie mi s-au părut mult mai blânde și mai potrivite și așa au apărut, treptat, în biblioteca ei, Mathilda, de același Roald Dahl, Catherina Categoric, de Patrick Modiano sau Minunea, de R.J. Palacio.
Am avut și o negociere – ea renunță la vizionarea unor programe TV inutile și nepotrivite vârstei, iar eu îi cumpăr cărțile dorite. Cel mai recent cadou livresc i l-am făcut acum două-trei zile, o carte pe care și-o dorea de câteva luni – Dominic. Un câine cu suflet de aur și nervi de oțel, de William Stieg. Efectul a fost peste așteptările mele și, chiar dacă nu am succes în promovarea cărților copilăriei mele, mă bucur că am reușit să fac mici pași în direcția dorită, aceea de a aduce cartea mai aproape de sufletul ei. Am observat că aspectul contează foarte mult la vârsta ei (10 ani), astfel că încerc să țin cont de acest lucru atunci când aleg cărțile pe care i le ofer. Ilustrațiile, hârtia plăcută la atingere par a fi la fel de importante ca și povestea, dar, uneori, mizez pe impactul poveștii și strecor și cărți ceva mai simple, fără imagini. Cărțile de basme sau povești nemuritoare nu mai sunt pentru copiii de azi ceea ce au fost pentru noi odată. N-am reușit încă să citesc din cărțile îndrăgite de noile generații de cititori, așa că îmi folosesc intuiția. De regulă, este suficient să răsfoiesc o carte ca să-mi pot da seama dacă este o carte pe care aș vrea să i-o ofer copilului meu. Și încerc să-i îndrum pașii pe această cale, fără să îmi impun voința.
6 comentarii
De ce crezi ca acele carti de basme sau pivestinemuritoare nu mai sunt pt copiii de azi ce au fost ele mai de mult pt generatii anterioare de copii ? Nu disput asertiunea, pt ca de fapt nu stiu, insa ai zis asta asa subliniat si de aia m-am intrebat de ce oare, sau daca aveai vreun argument in plus de acela descris mai sus ca intr-adevar azi exista o oferta mai diversificata nu numai de activitati dar si de lecturi, si intr-o asemenea abundenta desigur pare mai dificil de ales sau anumite chestii isi mai pierd din statutul de icoana…insa eu tocmai asta cred ca e important, ca un copil sa isi dezvolte incet incet abilitatea critic discriminativa de a recunoaste calitatea de lux…ca asa e si la haine sau incaltaminte…sa inteleaga de ce un Tshirt chiar merita sa coste 100 de lei si nu 20, pe cand altele care poate or avea eticheta de pret tot de 100 de lei, totusi nu merita mai mult de 20…cred ca asta e ff dificil deoarece am citit chiar despre studii in care unora chiar li se pare ca un fel de mancare pare realmente mai gustos daca vor vedea pretul de 40 de lei pe el in loc de 15…si mie asta mi se pare ca e un fel de scurt-circuit poate inevitabil insa asupra caruia trebuie lucrat oarecum, modelat, la varsta cat inca se mai poate…desi desigur ca e ceva careimplica o raspundere imensa si totodata si dubii plus integritate din partea
formatorului care nu trebuie sa-si impuna propriile prejudecati, ba chiar sa reuseasca sa le dea la o parte, insa e ff dificil de utilizat ratiunea cand vine vorba de placere…totusi eu cred ca merita incercat de a se educa un soi de disciplina ceva mai austera….numai ca efectiv nu pot sa-mi dau seama unde e acea linie dincolo de care austeritatea excesiva devine contraproductiva sau chiar patologica…efectiv mi se pare ceva ff dificil de determinat sau chiar de standardizat, pt ca intr-adevar unii oameni sunt mai inclinati asa catre disciplina si altii nu pot tolera decat un grad mai mic…plus copiii se dezvolta asa de dinamic rapid efectiv aproape de la o luna la alta…mie mi se pare asa ceva de nivel sisific plus monumental de nivel de a urca Everestul sa stie sau chiar sa reuseasca cineva, oricine, (desigur cu cele mai bune intentii), sa contribuie la modelarea calitativa a unui copil,
chiar si ca pedagog/profesor daramite ca
parinte…
Insa ca o coincidenta chiar ma gandisem recent la propriul meu abord fata de carti cam cand aveam 10 ani si chiar am scris un comentariu (lung, si off topic, plus egoist, ca de obicei), insa chiar destul de pasionat pe blogul krossfire, despre cum imi aminteam ca eu pe la 10 ani incepusem asa sa-mi dezvolt propriile mele criterii incipiente de a-mi alege eu ce sa citesc pe moment si ce sa las pt mai tarziu. (Din curiozitate, nu ca sa fac reclama, mai ales ca topicul era cam altul, http://www.krossfire.ro/biletu-si-respectu ). Insa si mie mi-au recomandat parintii carti, cam pana am avut 13 ani, desigur din ce in ce mai rar…chiar tin minte care au fost cam ultimele carti pe care mi le-au recomandat atat mama si tata cam cand aveam asa 13 ani…culmea, una din cartile pe care mi le-a recomandat mama era romanul Ion, de dl Rebreanu, si chiar am auzit o mica discutie in
contradictoriu intre mama si o cunostinta a ei in care cunostinta opina ca nu e o carte prea adecvata pt 13 ani, ci poate mai bine catre 15, dar mama se tinuse tare pe pozitie ! Alta carte tot de la mama pe la 13 ani a fost una de dl Al Dumas fiul insa care introducea personaje feminine mai bine conturate decat cele din Cei Trei Muschetari, si anume Cele doua Diane ! Ha ! Ha ! Zau ! Tata, la aceeasi varsta mi-a recomandat 12 scaune de Ilf si Petrov, si 3 intr-o barca de Jerome K Jerome ! Ha ! Ha ! Plus ambii…Biblia hazlie !!! Zau, chiar s-au straduit…cum sa nu-i admir ? Eu nu stiu daca as fi vreodata in stare de asa ceva !
Din experiența proprie spun asta, referitor la basmele și poveștile pe care le citeam noi când eram copii. Am eșuat cu ambele fete în a le capta atenția cu astfel de povestioare. Fluxul continuu de personaje din desene animate umbrește poveștile cu zmei, prinți sau zâne bune , eroii actuali ai copiilor nu par a fi compatibili cu Făt-Frumos sau cu Ileana Cosânzeana.
Este foarte bine să-ţi încurajezi copilul să citească ce îi face lui cu ochiul. Dacă începi să îi impui lecturi care pe noi ne-au încântat în copilărie şi care nu-şi găsesc ecou în lumea actuală este foarte probabil să renunţe la citit, ceea ce ar fi păcat. Nu zic, e ok să îi sugerezi titluri sau să îi dăruieşti din propria bibliotecă cărţile tale preferate, dar mi se pare un lucru bun să poată să aleagă şi copiii atâta timp cât lecturile cerute de ei sunt adecvate vârstei.
Ai dreptate, varianta aceasta e cea mai bună, dacă nu vrem să riscăm să-i îndepărtăm de carte. Prin filtrul nostru pot ajunge la ei cărți care să mulțumească ambele tabere.
Adevarat.
Cartile actuale sunt la moda dar trebuie sa fie adaptate varstei.
Nici peste varsta potrivita, dar nici sub varsta potrivita.
Mie mi-a placut “Micutul Nicolas” si “Povestea fara sfarsit” dintre cartile de copii.
Si mie imi place foarte mult sa citesc si da, copii si adolescenti din ziua de azi nu se mai regasesc in cartile generatiilor trecute.