E o plăcere să vezi instrumentiștii repetând, acordându-și instrumentele și în același timp plimbându-și ochii prin sală. Zâmbeau admirativ, câțiva păreau surprinși de frumusețea sălii Ateneului Român. Și nu vorbim despre o orchestră netitrată, mică sau fără turnee la activ, deci membrii ei au termene de comparație. Vorbim, în schimb, de o orchestră tânără, și la propriu și la figurat, o orchestră condusă impecabil de Cristian Măcelaru, WDR Sinfonieorchester Köln este una din orchestrele al căror dirijor principal este acesta. Dintotdeauna programele de concert din cadrul Festivalului Internațional George Enescu gândite pentru Ateneul Român au fost altfel, în sensul foarte bun al termenului. Sala cu o acustică impecabilă, dar și foarte generoasă cu spectatorii (de-a lungul anilor am stat în Loja Regală, în lojele de pe ambele părți, dar și în mijlocul sălii și niciodată nu m-am plâns de vizibilitate sau de distorsionare de sunet) se pretează și pentru concerte de muzică veche, dar și pentru concerte de muzică nouă; așa se face că indiferent de ora la care se ține concertul, melomanii au parte de experiențe foarte bune, adeseori unice.
WDR Sinfonieorchester Köln în concertul de pe 28 august
Programul propus de Cristian Măcelaru și WDR Sinfonieorchester Köln pentru a treia zi de festival a fost sub eclectismului; concertul a început cu o premieră absolută românească – compoziția lui Dan Dediu, a urmat o selecție din Des Knaben Wunderhorn de Mahler, pentru ca finalul să fie The Wooden Prince de Bartók. Dincolo de faptul că vorbim compozitori cu stiluri diferite și abordări și mai diferite, iată că noi, cei din sală, ne-am putut bucura și de vocea baritonului Matthias Goerne, dar și de o orchestră care și-a demonstrat nivelul de profesionalism. Pentru mine Dan Dediu și muzicile compuse de el nu sunt terra incognita, eram pregătită să ascult o compoziție aparte, dar chiar și așa ce-am auzit a fost atât de puternic, încât am uitat că am înfruntat canicula ca să ajung la Ateneul Român. Am intrat în starea de concert încă de la primele note, Cristian Măcelaru a avut grijă să se audă foarte bine toate partidele, dar mai ales a avut grijă ca cei din sală să se bucure de muzică. Formido, căci așa se cheamă compoziția lui Dan Dediu, ar merită să intre în repertoriul orchestrelor mari românești. Diana Rotaru (ea însăși compozitoare de muzică nouă și profesoară la conservatorul bucureștean) a descris pe facebook imediat după concert experiența astfel: „balcanism țicnit explodat în clustere tăioase ca niște cuțite”. N-ai ce să spui în plus, decât cel mult că am stat suficient de aproape de scenă, încât să observ momentul când dirijorul și-a felicitat partenerii de scenă cu o bucurie nedisimulată, iar venirea la scenă a compozitorului a completat frumos gestul acestuia.
Al doilea moment al concertului a fost o demonstrație pură de profesionalism de top. Matthias Goerne este un cunoscut al iubitorilor de operă, un solist cu un CV impresionant care a cântat cam pe toate marile scene de operă din lume. Cu o prezență scenică la limita modestiei, de un firesc care completa excelent jovialitatea dirijorului și tinerețea orchestrei, Matthias Goerne a reușit să facă publicul să înțeleagă Cornul minune al băiatului, chiar dacă nu erau știutori de germană. Secvențele au fost alese cu atenție și au alcătuit un tablou autentic, pus sub semnul romantismului de care se face vinovat Mahler. Vocea de bariton este una gravă, impresionează prin calitățile ei native, numai că Goerne nu se bazează pe acest lucru, ci pe experiența acumulată pe scândura scenelor de-a lungul anilor. Ce-am auzit a fost impresionant, la modul cel mai sincer impresionant.
După pauză a urmat baletul într-un act al lui Bartók, Prințul cioplit în lemn. Bartók rămâne Bartók, mă gândeam eu în timpul concertului, n-ai cum să nu înțelegi ce se aude, chiar dacă ascultăm o variantă de concert, nu vedem și balerinii. Cu toate acestea, m-am trezit din reveria provocată de sunetele orchestrei de vecina de scaun, care abandonase audiția și se uita pe telefon la clipuri filmate la nunți. Tind să cred că nu muzica lui Bartók era vinovată de abandon, cu atât mai puțin orchestra sau Cristian Măcelaru, ci mai degrabă lipsa unei informări în prealabil cu privire la ce urma să asculte la concert. Trecând peste acest impediment, Prințul cioplit în lemn s-a auzit într-un fel care cred că și compozitorului i-ar fi plăcut, nu întâmplător la sfârșit s-au auzit multe strigăte de bravo din sală și aplauzele au fost prelungite până la obținerea unui bis. Am căzut definitiv în admirația stilului dirijoral al maestrului Cristian Măcelaru; impetuos și ferm când partitura o cere, cald și atent la nuanțele cele mai fine în alte momente. O alternanță de stări din care publicul a făcut parte, pentru că dirijorul are un je ne sais quoi propriu, menit să aducă în același univers muzicienii și melomanii, deopotrivă.
O bucurie de concert susținut de WDR Sinfonieorchester Köln, cu maestrul Cristian Măcelaru la pupitru și Matthias Goerne solist. O pledoarie pentru experiment, diversificare de program și întâlnirea preferințelor personale într-un punct terminus numit simplu Ateneul Român. Un concert care a ridicat foarte sus ștacheta și suntem abia în a treia zi de festival. Să vedem ce va urma.
WDR SINFONIEORCHESTER KÖLN
CRISTIAN MĂCELARU conductor
MATTHIAS GOERNE baritone
Dediu Formido (Romanian premiere)
Mahler/Glanert Selection from Des Knaben Wunderhorn
Bartók The Wooden Prince Op. 13
