„Vederea păcatelor noastre. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”, Arhimandrit Serafim Alexiev

Duhovnicul meu are un obicei aparte: nu suportă cuvântările de lungă durată care încheie, duminica, Sfânta Liturghie. Preferă îndemnurile scurte, mai ales spre lectură și rugăciune. Așa s-a întâmplat să aflu că orice creștin ar trebui să parcurgă această carte: „Vederea păcatelor noastre”. Este o carte de mici dimensiuni, care nu se citește neapărat cu sufletul la gură, ci, mai degrabă, cu un nod în gât. Din cauza subiectului. Cartea vorbește despre osândirea celor din jurul nostru. Adică despre un păcat pe care îl facem la tot pasul, cu maximă detaliere, poate mai rar exprimat verbal, dar foarte des mental.

Numai să ne amintim că Iisus Hristos – stă mărturie Noul Testament, nu putem spune că nu știm – ne-a atenționat că vom fi judecați cu aceeași măsură cu care noi înșine îi judecăm pe semenii noștri. Iată cât de pierzătoare este osândirea! Iar noi îi judecăm din plin pe ceilalți. Uneori chiar fără să ne dăm seama că, de fapt, bârfim sau clevetim. Desigur, pe noi înșine acceptându-ne cu maximă îngăduință. În ciuda faptului că cel mai folositor pentru om este să se cerceteze întâi pe el. Dar o fi ușor? Pentru mine nu este!

„Cel ce osândește pe semenii săi este aspru nu doar către ei, cât mai cu seamă către sine însuși, pentru că el însuși provoacă înfricoșata judecată asupra sa. Măsura cu care el măsoară păcatul semenilor săi va fi folosită fără îndurare și către el. După Dumnezeiasca dreptate, cel care sapă groapa altuia va cădea el însuși în ea.

Chiar și după legile psihologiei, după cum am văzut, osândirea conduce la osândire, deoarece, inevitabil conduce pe om către aceleași păcate pe care el le critică la aproapele său.”

Bun. Osândim cu vârf și îndesat. Cum ne vindecăm de aceasta? Luând aminte la propriile păcate! Probabil că, odată ce ne vom întoarce cu luare-aminte spre propriile greșeli, ne va pieri cheful de a le vedea pe ale celorlalți. Care sunt uneori mai mici decât ale noastre. În plus:

„Trebuie să nu mustrăm, nici să întristăm, ci să povățuim – învață Sfântul Iona Gură de Aur –, nu să învinuim, ci să sfătuim; nu cu mândrie să ne năpustim asupra cuiva, ci cu dragoste să îndreptăm, pentru că nu aproapele nostru, ci chiar noi înșine vom fi dați la pedeapsa cea mai lipsită de îndurare, dacă nu vom avea milă de el.”

Pentru că nu este ușor să-ți accepți propriile greșeli, de aceea găsesc dificil de lecturat „Vederea păcatelor noastre. Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul”. Pe de altă parte, însă, cartea arhimandritului Serafim Alexiev este de o grozavă utilitate, fără doar și poate. Subiectul ei pornește de la o rugăciune foarte specială, a unui sfânt care, din nu știu ce motive, este prea puțin cunoscut creștinilor – Efrem Sirul. El specifică în ruga sa către Dumnezeu: „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd păcatele mele și să nu osândesc pe fratele meu!”

Editura Sophia;