Teatrul Nottara revine „acasă”! După de 6 luni în care activitatea a fost total întreruptă sau spectacolele s-au jucat doar în aer liber, în cadrul unei stagiuni estivale, se reiau reprezentațiile în cele două săli din Bulevardul Magheru.

Primul spectacol programat la Sala Horia Lovinescu este Oglinda neagră, vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00. Montarea după texte de I.L.Caragiale este o poveste muzicală de Cristina Juncu, pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea. Protagoniști: Rareș Andrici, Mihaela Subțirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguța Hariton, iar scenariul este semnat de Vlad Bălan și Cristina Juncu.

Direct din cancelaria drăcușorilor, repetent a 25361-a oară, Aghiuță e pedepsit și trimis pe pământ, unde aterizează în… vagonul restaurant al acceleratului 333, Oradea-București, staționat în clipa aceea la Băicoi. Și așa începe povestea. O poveste cu multă muzică și mult umor, în care veți redescoperi lumea nebună a lui Caragiale printre note muzicale, reinventată  și amuzant (re)consemnată de Cristina Juncu, într-o călătorie „de plăcere” braț la braț cu cele mai simpatice personaje din schițele lui. De la „amicii” Lache și Mache care conversează la un pahar la celebrul Dl. Goe, la și mai celebrul cățel Bubico sau la superba Mimi care face nebunii cu șeful într-un vagon CFR, Oglinda neagră dezvăluie lumea noastră de ieri, de azi și dintotdeauna, cu nebuniile și trăsnăile ei și surprinde perfect celebrele cuvinte ale „drăcușorului” Caragiale: „zi-le oameni și dă-le pace!”.

Sâmbătă, 19 septembrie, de la ora 19.00, este programat, la Sala  George Constantin, spectacolul Citadela, în regia Ligiei Ciornei.

Actrița Isabela Neamțu vă invită la o călătorie în timp, în anii Primului Război Mondial și vă spune o poveste despre zbor, libertate și curaj. Curajul femeilor-pilot din România. Curajul de a trăi, curajul de a visa, curajul de a se avânta spre cer, curajul de a fi femei într-o lume a bărbaților. Gândită ca o instalație performativă, Citadela este o producție a Doctor’s Studio.

Ce ne facem atunci când resursa umană este înlocuită de noile tehnologii? Care au fost schimbările produse în aviația militară atunci când avioanele de luptă au fost înlocuite de drone? Care sunt lucrurile cu care trebuie să se confrunte o femeie într-un sistem aproape exclusiv masculin și care sunt lucrurile la care ea este nevoită să renunțe pentru a putea fi în prima linie? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care le ridică spectacolul Citadela.

Dumincă, 20 septembrie, de la ora 19.00, se joacă Thailanda de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara, montare semnată de Alexandru Jitea. Din distribuție fac parte: Andreea Măcelaru Șofron, Victoria Cociaș, Cristina Stoica Ivanciuc, iar scenografia este semnată de Ștefan Caragiu.

În Kifisiá, un cartier înstărit al Atenei, trei femei trecute de vârsta a doua discută despre iubire și, în special, despre bărbații din viața lor. Pregătite să pornească într-o călătorie în Thailanda pentru a se elibera și a deschide un nou drum în viață, Aleka, Fotini și Maro sunt prinse în propriul trecut, luptându-se cu ele însele, dar și cu ceilalți. Călătoria este continuu amânată, fiindcă în viața lor dramele nu încetează să apară – chemate sau nu. Iar bărbații, deși absenți, își fac simțită prezența în chipuri nebănuite. O dramă în cheie comică, despre trei femei în pragul unei crize de nervi, visând la o călătorie ce le va schimba viața.

În 26 septembrie, la Sala Horia Lovinescu, avem Efecte colaterale. În distribuție: Alexandru Repan, Vlad Zamfirescu, Șerban Gomoi, Dan Bordeianu, Luminița Erga, Nadiana Sălăgean, Ioana Calotă, Laura Vasiliu, Diana Roman.

Spectacolul îmbină surprinzător piesele unui puzzle de familie şi analizează, cu mult umor şi atenţie la nuanţe, riscul fiecăruia dintre noi de a-l pierde pe celălalt pe drumul propriei împliniri. Poveşti în poveşti se intersectează într-un oraş aglomerat, iar efectele colaterale ale întâlnirii unor oameni legaţi între ei prin fire sufleteşti nevăzute se amplifică gradual până când anulează distanţa dintre comic şi tragic.

În final, dorim să mulțumim, încă o data, colaboratorilor și partenerilor noștri fără de care programul estival al Teatrului Nottara nu ar fi fost posibil: Televiziunea Română (prin proiectul Teatru în TVR), Teatrul Țăndărică, Muzeul Naţional de Artă al României, ARCUB (prin proiectul Bucureștii lui Caragiale, organizat în Parcul Cișmigiu), Teatrul de Vară din Herăstrău.

Toate evenimentele se vor desfășura în conformitate cu prevederile impuse pentru respectarea măsurilor de protecție împotriva COVID-19.

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura