Se pare că poporul nostru a avut nevoie de un Centenar al Marii Uniri pentru a ajunge să se unească spiritual într-o cauză comună. Ajunsă la această concluzie, am decis să exploatez la cote cât mai înalte potențialul cultural al acestui an. Revenită la Chișinău de scurt timp, mi-a fost dificil să mă reintegrez în habitatul destul de sărac al vieții noastre artistice. Deși, ca o scuză de rigoare, este important să înțelegem și realitățile economice existente la noi.

Revenind însă la pozitivismul unor zile însorite, petrecute în compania unor artiști minunați, am simțit nevoia să scriu despre un eveniment important pentru viața teatrală a capitalei basarabene, și anume Stagiunea Teatrului Național din București pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Chișinău. Am avut fericita ocazie să urmăresc piesele Două loturi și Moftul român.

Am decis să aștern impresiile într-un singur material, deoarece mi se pare cea mai potrivită formulă de observație, mai ales pentru că trupa Teatrului „I. L. Caragiale” din București joacă unitar, respectând canoanele cu care ne-a obișnuit. Pentru început aș menționa ținuta și artistismul de care au dat dovadă actorii români, mai ales pentru că au creat o atmosferă impecabilă, stârnind, așa cum deja ne-am obișnuit, cele mai vii emoții și trăiri în rândurile spectatorilor.

Este de prisos să menționez că ambele spectacole s-au jucat cu sălile pline și cu ovații la final, lucru la fel de firesc, pe cât de bine-meritat. Cert este că ambele reprezentații au consolidat interesul spectatorului basarabean față de școlile teatrale de peste Prut, deoarece pe lângă Teatrul din metropola bucureșteană, a fost implicat și Teatrul din Iași cu celebra piesă „Chirița în provincie”.

Dar să o luăm de la început cu prima piesă (ordinea am stabilit-o în funcție de preferințele mele subiective), Moftul român. O frumoasă mise-en-scène în stilul inconfundabil al operelor lui Caragiale, aceasta îl are în prim și unic plan pe actorul Lari Giorgescu, cel care ni i-a adus la doi paşi distanţă de noi, spectatorii, pe moftangiii lui Caragiale: Mitici, Ţăţici, zamparagii, guvernamentali, opozanţi şi mulţi alţii. Maniera febrilă în care își dirijează monologul, aprigul devotament cu care dă viață personajelor, ni-l aduce pe Caragiale exact în momentul și locul potrivit, fiind atât de opinat în Chișinăul ultimilor ani.

 

Am admirat fiecare turnură de pagină, fiecare schimbare de subiect și inflexiune a vocii, de parcă un șir întreg de oameni s-ar fi perindat prin fața ochilor noștri, dar toți uniți sub o unică mască, cea a atentului observator, cu o doză sănătoasă de ironie. Lari Giorgescu este un om-furtună, un actor extrem de potrivit pentru un one-man show, această formulă venindu-i ca o mănușă.

Dacă Moftul român a fost un splendid monolog teatralizat cu note pe realități actuale și în secolul al XXI – lea, atunci Două loturi este un Caragiale în stil horror, un soi de spectacol despre hazard, despre morbid și mai ales despre o dramă îmbinată cu un umor negru, de calitate. O dinamică teatrală și o îmbinare a jocului artistic cu sunete, cu imagini de calitate. Nu în zadar pentru această piesă, regizorul Alexandru Dabija a primit, în 2013, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Gala UNITER, iar scenografului Helmut Stürmer, alte două distincții: Premiul pentru cea mai bună scenografie la Gala UNITER și Premiul pentru scenografie la Festivalul Comediei Românești. Ar fi fost straniu dacă nu ar fi fost atât de bine primit, mai ales că piesa numără artiști tineri, dinamici, precum Gavril Pătru, Marius Manole, Ana Ciontea, Axel Moustache, dar şi Corina Moise, Ilona Brezoianu, Eliza Păuna, Nicoleta Lefter/Valentina Zaharia, Mădălin Mandin, Daniel Hara, Mihai Munteniţă, Eduard Cârlan, Ionuţ Toader, Dragoş Dumitru.

Ambele piese au fost aidoma unor pilule de cultură, pe care le-am „ingerat” cu mare drag și aștept continuarea tradiției, mai ales pentru că asta consolidează prietenia culturală de pe ambele maluri ale Prutului, ceea ce reprezintă indubitabil o reușită de proporții.

 

Programul complet celei de-a 4-a ediții – 2018, a Turneului Teatru Românesc, a avut loc pe scenele Teatrului Național „Mihai Eminescu”  din Chișinău și a cuprins următoarele spectacole:

27 martie, ora 18.00 – spectacolul „Seceta Roșie”, de Larisa Turea, în regia lui Petru Hadârcă (prezentat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)

28 martie, ora 18.00 – spectacolul „Chirița în provinție”, de Vasile Alecsandri, regia Ion Sapdaru (prezentat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași)

30 martie,ora 17.00 – monospectacolul „Moftul român”, de I.L. Caragiale (prezentat de Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București)

30 martie, ora 19.00 – spectacolul „Două Loturi”, de I.L. Caragiale, în regia lui Alexandru Dabija, ( prezentat de Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București).

Share.

About Author

Avatar photo

Juristă de profesie și om de litere prin destin. Scrisul mă ajută să reinventez lumea în care trăiesc. Nu am putut găsi un leac mai bun. Și nici o boală mai potrivită decât dependența de cărți.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura