Învăluit în bogăția și strălucirea toamnei, programul lunii octombrie aduce, din nou, spectacole și povești alese la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver”.

Începutul lunii se remarcă prin prezența Teatrului „Gulliver” la festivalurile de profil din țară, cucerind, astfel, noi scene cu reprezentațiile sale, spre surprinderea și încântarea noilor spectatori. Primele zile ale lui octombrie au însemnat participarea Teatrului pentru Copii și Tineret „Gulliver” la Festivalul Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin” din Timișoara, pe data de 3 octombrie, unde basmul c(oo)lt al lui Creangă „Harap Alb”, în regia lui Ștefan Lupu, s-a bucurat de o nouă experiență artistică demnă de toată lauda. Iar în continuare, finalul de săptămână aduce participarea la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii “100, 1.000, 1.000.000 de povești” din București, unde spectacolul “Privește înăuntru”, în regia Cristinei Giurgea, va delecta publicul cu două reprezentații, pe data de 6 octombrie.

Pentru a doua jumătate a lunii octombrie, Teatrul „Gulliver” revine la programul spectacolelor la sală, cu o selecție de povești îndrăgite și apreciate de cei mai mici, dar și de tinerii spectatori:

  • 15 octombrie, ora 10:30 – spectacolul „Vrăjitorul din Oz” (grupa de vârstă 5+)
  • 22 octombrie, ora 10:30 – spectacolul „GALAtzi Bremen Country Band” (grupa de vârstă 7+)
  • 29 octombrie, ora 10:30 – spectacolul „De mână cu tine” (grupa de vârstă 0 – 3 ani)
  • 29 octombrie, ora 19:00 – spectacolul „Alice în Wonderland” (grupa de vârstă 10+)

Reprezentațiile de duminică, sunt, ca de obicei, completate de spectacolele organizate pentru grupurile de elevi, din timpul săptămânii, ce oferă oportunitatea unui mare număr de copii de a face cunoștință și de a se bucura de poveștile Teatrului „Gulliver”.

Biletele pentru spectacolele de duminică se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura