Pentru vechii egipteni, beția era vehiculul transei mistice. Pentru vikingi, era sursa poeziei, bune sau rele. Pentru tinerele americane din localurile clandestine ale anilor 1920, consumul de alcool echivala cu emanciparea de sub tutela bărbatului. Iar pentru femeile vest-africane, descoperirea fermentării berii a fost nici mai mult, nici mai puțin decît momentul în care omului i-a căzut coada de maimuță. Cu umor și înțelegere față de această meteahnă străveche a omenirii, Mark Forsyth dezvăluie cîteva episoade semnificative ale relației omului cu alcoolul de-a lungul timpului și cele mai interesante expresii culturale ale beției. Dacă cititorii bănuiau deja că alcoolul a jucat un rol important în istorie, cartea le arată că acesta a fost de-a dreptul esențial.
Din cuprins: Evoluția • Preistoria consumului de alcool • Barurile sumeriene • Egiptul antic • Simpozionul grecesc • Băutura în China antică • Biblia • Conviviumul roman • Berăria medievală • Aztecii • Moda ginului • Cîrciuma din Vestul Sălbatic • Rusia • Prohibiția
Mark Forsyth (n. 1977) e jurnalist şi scriitor britanic specializat în etimologia şi istoria limbii engleze. Este autorul volumelor The Etymologicon: A Circular Stroll through the Hidden Connections of the English Language (2011), The Horologicon: A Day’s Jaunt through the Lost Words of the English Language (2012), The Elements of Eloquence: How to Turn the Perfect English Phrase (2013). Este de asemenea autorul popularului blog The Inky Fool, dedicat gramaticii, retoricii şi artei scrisului.
-Fragment-
Înainte de a fi oameni, am fost băutori. Alcoolul apare şi a apărut mereu în mod natural. Când a început viaţa, acum patru miliarde şi ceva de ani, existau microbi unicelulari care înotau fericiţi în supa primordială, hrănindu-se cu zaharuri simple şi excretând etanol şi dioxid de carbon. În mare, urinau bere.
Din fericire, viaţa a progresat şi au apărut copacii şi fructele care, atunci când putrezesc, fermentează natural. Fermentaţia produce zahăr şi alcool, pe care musculiţele-beţive le caută şi le consumă. Nu ştim dacă musculiţele se îmbată într-un mod pe care noi, oamenii, l-am putea înţelege. Din păcate, nu pot să vorbească, să cânte sau să conducă maşini. Tot ce ştim sigur e că, dacă un mascul îşi vede avansurile romantice respinse de o musculiţă femelă crudă şi dispreţuitoare, consumul lui de alcool creşte dramatic.
Din nefericire pentru animale, alcoolul nu apare în natură în cantităţi suficient de mari încât să permită o petrecere pe cinste. Deşi uneori se întâmplă şi asta. Există o insulă în largul coastei Panama unde maimuţa urlătoare cu mantie se poate ospăta în voie cu fructele căzute din palmierul astrocaryum (4,5% alcool). Maimuţele devin violente şi zgomotoase, apoi somnoroase şi ameţite şi după aceea uneori cad din copaci şi se rănesc. Dacă ajustăm consumul de alcool la greutatea lor corporală, ele pot bea echivalentul a două sticle de vin în treizeci de minute. Dar aceste maimuţe sunt o raritate. Pentru majoritatea animalelor nu există suficient alcool, cu excepţia cazului în care un om de ştiinţă binevoitor le prinde, le pune în condiţii de laborator şi le îmbuibă cu băutură.
Animalele bete sunt de fapt amuzante şi nu poţi să nu-ţi imaginezi că oamenii de ştiinţă care-şi petrec timpul creând experimente pentru a studia efectele alcoolului asupra creierului şi comportamentului verilor noştri patrupezi chicotesc pe înfundate tot timpul. Ce se întâmplă când îi dai unui şobolan o duşcă sau chiar o cantitate nelimitată de alcool? Ce se întâmplă dacă oferi băutură la discreţie unei întregi colonii de şobolani?
De fapt, sunt mai degrabă civilizaţi. Deşi nu în primele zile. În primele zile o cam iau razna, dar apoi majoritatea se mulţumesc cu două băuturi pe zi: una chiar înainte de masă (pe care oamenii de ştiinţă o numesc ora cocktailului) şi una chiar înainte de culcare (paharul de seară). La fiecare trei sau patru zile, consumul de alcool creşte brusc, când toţi şobolanii se adună pentru mici petreceri şobolăneşti. Totul sună idilic şi ar fi de înţeles dacă ţi-ai dori să te fi născut şobolan. Dar nu trebuie să uiţi două lucruri: în primul rând, nu toţi şobolanii au norocul să devină subiect de experiment în laborator; în al doilea rând, există o latură întunecată a beţiei rozătoarelor. Coloniile de şobolani au de obicei un mascul dominant, Regele Şobolan. Iar acesta e abstinent. Consumul de alcool e cel mai ridicat în rândurile masculilor cu cel mai scăzut statut social. Ei beau ca să se calmeze, beau ca să uite de griji, beau, se pare, pentru că sunt nişte rataţi.
