…Să ucizi o pasăre cântătoare (Harper Lee), în trecerea de la romanul scris la romanul grafic

0

În București nu e foarte ușor să găsești romane grafice. Magazine de profil sunt puține (câteva orientate mai degrabă spre fanii Marvel, DC Comics sau J-Pop / K-Pop, manga, și care vin în primul rând cu figurine, jocuri, tricouri pentru fani). Mai există câțiva distribuitori online pe comandă, care îți pot aduce, la cerere, titluri din străinătate (iar timpul de așteptare e pe măsură). Așa că, atunci când am găsit în Cărturești o secțiune dedicată în mod special romanelor grafice (fie ea și de 3 rafturi), i-am luat fiecare titlu la răsfoit. Am dat de benzi desenate cu supereroi, transpuneri grafice pentru diverse seriale Netflix (cum ar fi Stranger Things), lucruri la care te-ai fi așteptat într-o astfel de secțiune. Ce m-a surprins, însă, a fost apariția unor titluri celebre din literatura universală, cunoscute marelui public în clasicul format al tipăriturilor scrise, transpuse acum în romane grafice. Am întâlnit, mai ales, autori americani sau britanici, ca George Orwell și Harper Lee. Dacă eram obișnuită cu benzile desenate transformate în filme, chiar și cu romanele obișnuite transpuse în versiuni de popularizare, prescurtate și simplificate, transpunerea unor romane scrise canonice în romane grafice reprezenta o noutate pentru mine.

Așa că am luat un exemplar din Să ucizi o pasăre cântătoare în variantă grafică și unul în variantă obișnuită, scrisă. Aflându-mă la prima lectură în ambele cazuri, am decis să încep cu versiunea grafică și să termin cu cea scrisă, pentru a putea sesiza mai ușor diferențele în trecerea de la una la cealaltă (voiam să observ care pasaje din cartea în format normal îmi erau în totalitate noi după varianta ilustrată). Lectura romanului grafic a fost una foarte ușoară și rapidă, întrucât conținutul scris e esențializat. Pe alocuri, insufla o atmosferă infantilă, însă nu știu cât din ea era generat de faptul că naratorul este o fetiță de 9 ani, iar cât era generat de format în sine. Am simțit imediat absența descrierilor și necesitatea unui context mai clar, mai amplu conturat pentru evenimente. Personajele nu aveau aceeași adâncime pe care ar fi avut-o dacă li s-ar fi oferit mai mult spațiu constitutiv. Transpunerea grafică nu ridica niciun fel de probleme la nivel de plot, ci mai degrabă la nivel literar. Nu am simțit că lipsesc evenimente esențiale firului epic, însă aș fi dorit să primesc mai multă informație referitoare la fundalul evenimențial, la cauzele din spatele acțiunilor personajelor etc. Unele dintre cele mai interesante pagini erau cele în care trebuia surprinsă atmosfera unui dialog indescifrabil, a unei reacții umane lipsite de replici verbale, a tăcerilor.

Principalul obiectiv al romanului grafic este să transpună descrierea scrisă în descriere vizuală, sublimând astfel conținutul scris. Estetica literară este înlocuită de o nouă estetică, de natură grafică. În transpunerea de la scris la grafic, primează perpetuarea plotului în defavoarea literarității operei. Cel mai conservat mod de expunere în această trecere este dialogul. Din acest punct de vedere, romanul grafic se apropie de genul dramatic și de cinematografie.

Spre deosebire de film, romanul ilustrat are șansa de a conserva mai mult comentariu naratologic. Excepție fac, desigur, filmele în care întâlnim un narator în manieră auditivă (cum este cel din adaptarea cinematografică a romanului Hoțul de cărți, de Markus Zusak). Cu toate acestea, filmul transpune narațiunea în imagine dinamică în majoritatea covârșitoare a cazurilor, și nu în replici naratologice, astfel că maniera prin care un scriitor își construiește narațiunea este redusă la felul în care regizorul o înțelege și o poate adapta vizual.

În romanul grafic există, după cum știm, două tipuri de „bule” sau chenare în care poate apărea scriitură: chenarul de dialog (marcat cu o săgețică înspre personajul vorbitor) și chenarul non-dialogic (închis, uniform). Cel din urmă este unicul prilej de a conserva cuvintele de natură narativă sau descriptivă ale scriitorului. De regulă, graficianul nu păstrează intactă majoritatea scriiturii de natură descriptivă sau narativă pe care o transpune, căci convertește mișcarea personajelor în imagini echivalente, iar descrierea o transpune în detaliile peisagistice. Cu toate acestea, există o infinitate de moduri prin care un scriitor poate descrie exact același peisaj fotografiat, desenat sau văzut în realitate, astfel că nu va exista niciodată o sinonimie perfectă între o descriere literară și una grafică.

O transcriere mot-a-mot a conținutului scris în chenarele unei serii ilustrate, fără niciun fel de selecție textuală, într-un demers cu totul exhaustiv, ar genera romane grafice de tip fluviu. Or graficianul nu aceasta urmărește, ci comprimarea unui conținut textual prin transpunerea lui imagistică. Totuși, ar merita lectura unui roman scurt transpus într-un roman grafic exhaustiv, pentru a evalua relevanța ilustrațiilor în acest caz.

Prin lectura romanului autoarei Harper Lee în format original, e ușor de sesizat procesul prin care a trecut opera pentru a fi transformată în versiunea ei grafică. Nu am văzut aproape niciun dialog eliminat, aspect previzibil, însă ordinea paginilor scrise a fost inversată uneori. Romanul scris își permite să sară de la un fir temporal la altul, să opereze cu flash-back-uri, memorie afectivă sau involuntară, însă romanul grafic, mai puțin. Cel din urmă necesită mai multă coerență spațio-temporală. Astfel, pasajele literare sunt tratate, adeseori, ca niște piese de puzzle care sunt aranjate grafic în ordinea lor cronologică sau, cel puțin, firească, mai ușor digerabilă. Pagini întregi, înțelese de grafician drept „construcții incidente” în economia romanescă, sunt decupate din locul lor inițial și mutate înainte sau înapoi, dacă sunt suficient de relevante încât să nu fie eliminate parțial sau integral. La capitolul eliminări totale intră descrierile prea generoase, considerate nonesențiale, detaliile legate de personaje in absentia (nerelevante pentru grafician, dacă nu contribuie neapărat la plot și nu pot fi transpuse grafic) și chiar detaliile prea largi despre protagoniști. Există pasaje în care cuvintele autoarei sunt efectiv modificate pentru a se integra mai ușor în romanul grafic, iar ilustratorul lasă chiar o notă legată de aceasta, la finalul cărții, menționând:

„Această adaptare a romanului Să ucizi o pasăre cântătoare nu caută să reinventeze povestea și personajele lui Harper Lee. Pe cât posibil, textul a fost decupat direct din roman. Acolo unde am întreprins schimbări, ele au avut ca unic scop acela de a reprezenta cel mai bine narațiunea și sensibilitatea lucrării originale a lui Lee în acest mediu de exprimare artistică.”[1]

Sunt multe aspecte de discutat la nivelul conținutului în sine al romanului (în ambele versiuni), însă nu doresc să dau curs unui demers de critică literară, ci să pun în perspectivă trecerea la o lectură grafică în ceea ce privește opere de canon (local sau universal) sau, pur și simplu, opere marcante ale patrimoniului cultural literar. Dacă ne punem problema ce anume este valoros în acest gen de romane, trebuie să ne punem problema și cât din acea valoare este conservată prin astfel de transpuneri. …Să ucizi o pasăre cântătoare este un roman notoriu pentru problematica socială pe care o aduce în discuție, pentru atmosfera de epocă pe care o reproduce fidel, dar nu numai. Dacă aspectele care țin de plotul unui roman pot fi relativ ușor conservate în rescrierile ilustrative, iar problematicile sociale care derivă din firul epic rămân vizibile, translatarea literarității din manieră scrisă în manieră grafică este un proces complex, nescutit de modificări, decupaje, dar mai ales adaptări vizuale în detrimentul conservării conținutului scris. Desigur, atâta timp cât interesul cititorului se rezumă la firul epic și conținutul evenimențial (dacă se poate, sublimat și esențializat), varianta grafică este ideală. Pe de altă parte, dacă încercăm să cunoaștem cât mai bine calitatea estetică a scriiturii unui roman, echivalentul ilustrat nu ni-l poate livra în integralitatea lui, indiferent cât de fidelă se dorește a fi transpunerea. Astfel, convertirea marilor romane în variante grafice este o idee bună pentru cei care caută versiuni de popularizare, lecturi mai ușoare decât originalul (dar nu îndepărtate de el) sau pur și simplu experiența unui roman grafic construit pe fundația romanelor clasice (în defavoarea benzilor desenate, care nu sunt luate la fel de în serios). Pentru o experiență estetică autentică sau integrală, însă, pledez pentru original, așa cum l-a intenționat și construit autorul.

Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee (roman grafic)

Editura: Polirom

Colecția: Polirom Junior

Adaptare și ilustrații de: Fred Fordham

Anul apariției: 2019

Nr. de pagini: 288

ISBN: 978-973-46-7759-7

Cartea poate fi cumpărată de aici.

[1]Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare (roman grafic), adaptare și ilustrații de Fred Fordham, ed. Polirom, Iași, 2019

Despre autor

Absolventă a Facultății de Litere (Universitatea din București), în prezent la masteratul de Studii Literare. În domeniul filologiei, pasiunile mele centrale sunt teoria literară, literatura contemporană, avangardismul și chiar literatura veche. Din sfera mai largă a științelor umaniste, mă atrage cultura slavă, în speță cea rusă (întrucât am studiat rusa în facultate și sunt vorbitoare a limbii) și studiile biblice, istoria religiilor, căci am absolvit un liceu catolic. Opțiunea pentru studiile filologice a venit din dorința de a asuma o lectură critică, specializată. Cu toate acestea, cărțile cele mai importante pentru mine sunt cele care au reușit să îmi contrarieze orizontul de așteptare și să mă absoarbă într-atât încât să las deoparte grilele teoretice cu care le-am deschis.

Lasă un comentariu