„Reședințe boierești și monumente din Iași”. O analiză

Narcis Dorin Ion este istoric, muzeograf și cercetător, fiind preocupat de cercetarea istoriei moderne și contemporane românești. Este autor al mai multor lucrări de specialitate și din 2016 manager al Muzeului Național Peleș din Sinaia. În 2025, istoricul a publicat volumul Reședințe boierești și monumente din Iași, la Editura Vremea, în colecția Aristocărți.

Cuvântul-înainte îi aparține academicienei Georgeta Filitti, iar postfața este semnată de profesorul universitar Mircea Ciubotaru. Cartea este structurată în șase părți, însoțite de fotografii sugestive ale construcțiilor pe care Narcis Dorin Ion le supune analizei și le descrie. De asemenea, volumul cuprinde o bibliografie generoasă formată din lucrări generale, ghiduri, albume, memorialistică, jurnale, cronici, corespondență, biografii, lucrări speciale, studii și articole. Deși autorul își denumește cercetarea ca fiind mic ghid istorico-turistic al Iașilor, aceasta este și o carte de referință pentru cunoașterea istoriei sociale și culturale a orașului Iași, epicentrul Moldovei din toate timpurile. De-a lungul secolelor, Iașul s-a dovedit a fi un oraș polivalent, o sursă de inspirație pentru artiști, o rampă de lansare pentru scriitori și politicieni, dar și un sălaș pentru curiozitatea călătorilor străini ale căror adnotări întregesc, din multe puncte de vedere, imaginea de epocă a acestuia. În aceeași măsură, Narcis Dorin Ion își numește cartea și un ghid sentimental, motiv pentru care alegerea monumentelor descrise este una subiectivă și nu este menită a crea polemică, ci a stârni interesul asupra unui loc încărcat de istorie. Academicianul Georgeta Filitti apreciază lucrarea de față ca fiind traversată de o rigoare și o bogăție în prezentarea fiecărui reper, aducând în atenție o calitate relevantă a istoricului ca cercetător al trecutului, obiectivitatea.

În ciuda varietății monumentelor, a valorii intrinsece atât de felurite, Narcis Dorin Ion rămâne obiectiv, prezintă esențialul, evită epitetele ornante; de va fi surprins restaurări nereușite, atribuiri fanteziste, nu le transmite cititorului.

Prima parte se intitulează Palate și case boierești și aduce la lumină case de altădată, unele supraviețuitoare ale timpului, altele modificate sau, mai rău, unele pierdute, rămase doar în memoria fotografiilor de epocă. Boierimea pământeană găsea Iașul a fi un loc al puterii, al alianțelor, al legăturilor cu imperiile vecine. Casele construite de membrii marilor familii boierești împrumută, din punct de vedere arhitectural, elemente locale, dar și unele de inspirație antică, clasică. Un exemplu în acest sens este Palatul Rosetti-Roznovanu, despre care autorul menționează că remarcăm împodobirea frontispiciului cu statuile zeiței Diana și a zeului Apollo, ce încadrau blazonul familiei Roznovanu, în timp ce gardul împrejmuitor era decorat cu statuile altor zeități: Minerva, Hercule, Atlanta și Marte. În aceeași măsură, ceea ce continuă să impresioneze la aceste clădiri, astăzi transformate în instituții publice, este și amestecul de materiale diferite, al căror efect era și este unul de a inspira eleganță, durabilitate. Palatul amintit găzduiește în prezent Primăria orașului Iași. Un alt palat de o importanță politică aparte este Palatul Catargiu-Cuza, închiriat în 1859 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, îndeplinind timp de patru ani funcția de reședință domnească la Iași. Destinația îi va rămâne una nobilă, dat fiind că, în timpul Primului Război Mondial, se va transforma în reședința oficială din Iași a regelui Ferdinand I, pentru aproape doi ani și jumătate. O altă casă boierească de renume în secolele trecute, mai ales în secolul al XIX-lea, a fost Casa Cantacuzino-Cozadini, construită de marele postelnic Grigore Ghika-Budești. Regele Carol I a fost găzduit în aceasta, iar în 1879, casa a fost locul luării unei decizii istorice: modificarea articolului 7 din Constituție. Casa Balș este o altă clădire de răsunet în Iașul modern, construită cel mai probabil în jurul anului 1815, de vornicul, caimacamul și logofătul Constantin Balș. Ceea ce a rămas impregnat în memoria colectivă despre acest lăcaș este că în salonul de muzică al casei Balș a cântat, la 18 ianuarie 1847, marele compozitor maghiar Franz Liszt, care s-ar fi întâlnit aici și cu vestitul lăutar Barbu Lăutaru. Multe dintre palatele și casele boierești ale Iașului au avut o importanță deosebită în timpul marilor evenimente în care România a fost angrenată și nu puține sunt cele salvate, chiar dacă nu în forma lor inițială.

Însă Iașul este și orașul plin de Edificii publice emblematice, așa cum se numește și a doua parte a cărții, iar printre acestea se numără Palatul Culturii, edificiu care era cunoscut drept Palatul Administrativ și de Justiție până în 1948. Asupra construcției sale și-au pus amprenta sculptori și pictori străini, vienezi și francezi, dar și arhitecți români, Ion D. Berindei. Construcția este și astăzi un simbol cultural și imagistic al Iașului. În cuprinsul său, impresionează Sala Voievozilor al cărei nume provine de la cele 50 de portrete ale conducătorilor Moldovei și României pictate pe cele două laturi lungi, în registrul superior al sălii. Reprezentarea începe, cronologic, cu portretele conducătorilor Daciei și Romei Antice, regele Decebal fiind înfățișat alături de împărații romani Traian și Aurelian. De asemenea, se regăsește Sala „Henri Coandă” destinată, în perioada interbelică, desfășurării ședințelor Curții cu Juri. Sursa de inspirație pentru realizarea plafonului sălii a fost șarpanta din lemn de stejar gotic al celebrului Westminster Hall din Londra. Holul de Onoare ocupă un loc important în cadrul edificiului, cuprinzând elemente arhitecturale și de decor cu o puternică semnificație unionistă și politică. Universitatea este o altă construcție esențială a Iașului, construită după proiectul arhitectului elvețian Louis Pierre Blanc. La inaugurarea Universității au participat regele Carol I și regina Elisabeta, mitropolitul Moldovei, primul ministru Dimitrie A. Sturdza, precum și alte personalități de seamă ale clasei politice și culturale românești. Teatrul Național a ocupat un loc deosebit în peisajul cultural ieșean, fiind construit după planurile arhitecților vienezi Ferdinand Fellner și Herman Helmer. Numeroase personalități ale culturii naționale au ocupat funcția de director al teatrului ieșean.

Monumentele religioase surprind o parte importantă a identității Iașului, iar printre acestea se numără și Catedrala Mitropolitană a cărei construcție a fost inițiată de Veniamin Costachi, mitropolitul cărturar al Moldovei. Pictura va fi de inspirație italiană, iar catapeteasma realizată de sculptorul rus Ivan Ivanovici Kavșarov. Catedrala a fost sfințită în prezența cuplului regal al României, în anul 1887. Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” a fost construită din ordinul domnitorului Vasile Lupu între anii 1637 și 1639. La exterior, se pot vedea motive decorative orientale care au stârnit admirația pelerinilor, inclusiv a lui Paul din Alep. Sfințită în 1639, Biserica va fi înzestrată și cu o tipografie proprie. De-a lungul timpului, a cunoscut mai multe schimbări, fiind incendiată și devastată în cadrul războaielor purtate de Moldova cu statele vecine.

Narcis Dorin Ion aduce în atenția cititorilor și instituții școlare ieșene de mare însemnătate printre care se numără Liceul Militar „General C.V. Makarovici”, înființat în anul 1857, era o școală destinată cadeților. Școala oferea cursuri de trei ani, la finele cărora absolvenții primeau gradul de sublocotenent, prima promoție de ofițeri absolvind la 10 august 1861, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Liceul Național era un alt reper al învățământului moldovenesc, fiind construit pe locul caselor Voinescu. Prin Legea Instrucțiunii Publice a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, 1864, Colegiul Național din Iași își schimbă numele în Liceul Național. Destinația i-a fost schimbată în timpului Primului Război Mondial când a fost temporar transformat în sediu al Spitalului Crucii Roșii și al Spitalului Regional. Printre absolvenții acestui liceu se numără: Nicolae Iorga, Petru Poni, Ionel Teodoreanu, Nicolae Labiș, etc.

O altă parte importantă a cărții este cea destinată așezămintelor filantropice și spitalelor din Iași, iar printre acestea un rol important l-a jucat Spitalul Socola a cărui construcție a fost propusă de Alexandru A. Suțu, în 1892, fiind și primul profesor universitar de psihiatrie din România. Faptul că apărea un astfel de loc dovedește că mentalitățile începeau să se schimbe și bolile psihiatrice să fie recunoscute și tratate. Inaugurarea spitalului s-a făcut târziu, în 1905, când director era Alexandru Obregia. Maternitatea este legată de construcții mai vechi, unele chiar datând din secolul al XVIII-lea, construcții ale unor mari boieri ieșeni. Aceasta și-a început existența sub denumirea de Institut pentru facerea de bine, devenit Institutul Gregorian și așa i-a rămas numele până la începutul anilor ’50.

Dincolo de numeroasele sale clădiri impozante, Iașul este și orașul păstrător al statuilor și busturilor celor care i-au scris istoria. Printre cele mai impozante este statuia lui Ștefan cel Mare. Realizarea statuii ecvestre din capitala Moldovei a fost încredințată, în 1879, marelui sculptor francez Emmanuel Frémiet, care făcuse statuia ecvestră a lui Napoleon de la Grenoble. Inaugurarea a avut loc în anul 1883, în prezența regelui Carol I al României. Alături de rege au participat numeroase figuri ale vieții culturale românești. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este păstrat în memoria colectivă printr-o impozantă statuie, care a stârnit polemici mai ales în rândul liberalilor. Statuia amintește de momentele cheie ale domniei sale. Inaugurarea a avut loc în anul 1912, în prezența familiei regale extinse a României. De asemenea, se regăsesc statuile lui Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, dar și monumentele Unirii, Cavaleriei, Eroilor, iar cartea se încheie cu descrierea bustului lui Dimitrie Grecianu, deputat al Colegiului 1 de Iași și vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Prin prezentarea tuturor acestor edificii cu o valoare istorică, culturală extraordinară, Narcis Dorin Ion aduce la lumină o istorie a Iașului uitată sau știută doar la suprafață. Ghid cultural, album istoric sau cercetare istorică, Reședințe boierești și monumente din Iași este o carte esențială pentru întregirea cunoașterii istoriei Iașului, leagăn cultural, politic și economic al României.

Reședințe boierești și monumente din Iași de Narcis Dorin Ion