„Revoluția română pentru tineri”. O analiză

Cătălin Ranco Pițu este specializat în drept penal și criminalistică. În 2016 a fost transferat la Secția Parchetelor Militare din București, pentru a se ocupa de soluționarea Dosarului Revoluției. Patru ani mai târziu, în 2020, era numit procuror militar șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acesta a semnat rechizitoriul în Dosarul Revoluției. Pe baza documentelor studiate, cercetate și analizate, Cătălin Ranco Pițu a scris trei cărți esențiale pentru cunoașterea dedesubturilor evenimentului care a schimbat cursul istoriei României postdecembriste: Ruperea Blestemului (Ed. Litera, 2024), Mineriada s-a născut la Revoluție. Evenimentele din 13-15 iunie 1990 (Ed. Litera, 2025) și Revoluția română pentru tineri (Ed. Litera, 2025), cel din urmă fiind și obiectul analizei de față.

Revoluția română pentru tineri este o analiză succintă, dar detaliată, despre evenimentele celei de-a doua părți a lunii decembrie a anului 1989, din ziua de 16 decembrie – cea a primelor manifestări publice a tensiunilor față de regimul de la București. În aceeași măsură, cartea este și o privire riguroasă asupra felului în care procesul de transfer al puterii s-a realizat prin acțiuni violente, urmând, cronologic, manifestările fiecărei zile în parte. Fără îndoială, cele petrecute în zilele premergătoare căderii regimului comunist din România, dar și până la finalul lunii decembrie, au ridicat numeroase semne de întrebare, au dat naștere a numeroase teorii ale conspirației, a hrănit imaginarul multora abia scăpați de sub apăsarea sfâșietoare a puterii. Aceste teorii ale conspirației au fost hrănite cu grijă de cei care aveau nevoie să mențină controlul asupra unei societăți scăpate complet de sub control, efect al primei guri de aer a libertăți. Astfel, întrebările esențiale la care încă se mai așteaptă răspunsuri sunt:

Cine sunt cei care au tras? Cum a fost posibil ca regimul condus de Nicolae Ceaușescu să fie pulverizat în câteva ore? De ce, după pierderea puterii de către Nicolae Ceaușescu, au murit atât de mulți oameni? Cum a acaparat puterea statală noul președinte Ion Iliescu? Care a fost cauza haosului generalizat care a debutat în seara de 22 decembrie? De ce la 25 decembrie 1989 a fost executat cuplul dictatorial Ceaușescu? Au existat teroriști în timpul Revoluției?

De-a lungul anilor, la aceste întrebări au fost invitați să răspundă actorii principali ai acelor zile; răspunsurile lor au repetat, consecvent, aceleași lucruri, multe dintre ele fără o bază reală. Declasificarea stenogramelor acelor zile s-a realizat abia în 2016, în urma demersurilor Secției Parchetelor Militare. Foarte târziu de la momentul desfășurării evenimentelor, dar nu prea târziu pentru a face lumină în acest dosar.

Cauzele izbucnirii Revoluției din 1989 sunt profunde și au prins rădăcini în ani întregi. Ultimii ani ai regimului național-comunist nu au făcut altceva decât să adauge și mai multă tensiune politică, economică, socială, oamenii ajungând să nu mai aibă nimic de pierdut. Astfel, situația s-a precipitat la Timișoara, unde manifestația a dobândit un caracter revendicativ, fiind cerute schimbarea președintelui și condiții mai bune de viață. Pe 17 decembrie, străzile Timișoarei erau umplute cu aproximativ 4000 de manifestanți. De la marșul pașnic, revendicativ, manifestanții au luat cu asalt sediul Comitetului Județean de Partid, ceea ce demonstrează că situația devenea îngrijorătoare pentru organele puterii, motiv pentru care în aceeași zi, în jurul orei 16.00, în Timișoara s-au executat primele focuri de armă. Numărul victimelor a ajuns la 66 de morți și 196 de răniți. Cadavrele trebuiau să dispară, urmele trebuiau șterse. Incinerarea cadavrelor s-a încheiat la 20 decembrie 1989. Pentru reprezentanții puterii, cazul Timișoara fusese rezolvat, fără să anticipeze că o altă categorie se va ridica împotriva lor: muncitorii de pe marile platforme industriale ale Timișoarei au intrat în grevă generală. Prin toate aceste acțiuni și unitate a demonstranților, revoluționarii au proclamat Timișoara primul oraș liber de comunism al României.

Începând cu 21 decembrie, epicentrul revoluționar se mută la București, unde Ceaușescu, abia întors din Iran, a ieșit la balconul Comitetului Central să se adreseze mulțimii, având ferma convingere că o va aduce la tăcere. Complet rupt de realitate, cuplul prezidențial nu putea înțelege că nu e vorba de o revoltă care poate fi stinsă prin intimidare și comunicare directă, ci că poporul contestă clanul Ceaușescu, care se dorea a fi o dinastie. Lucrurile au scăpat de sub control pentru că mulțimea a început să se agite, speriată fiind de niște sunete care multă vreme au rămas inexplicabile, probabil de aici pornindu-se și teoria conspirației cu existența unor teroriști. Din declarația unuia dintre martorii evenimentelor din acea zi, din acelor loc, reiese că cele două benzi cu efect de panică urmau a fi folosite în timpul discursului președintelui Ceaușescu doar dacă s-ar fi ivit ocazia. În aceeași direcție, susține și alte acțiuni diversioniste, cum ar fi împunsături cu diverse obiecte contondente și ascuțite, victimele acestor acțiuni fiind în special femeile.

Data de 22 decembrie a fost un punct de cotitură al Revoluție române, fiind data la care dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost deposedat de puterea politică și forțat să părăsească Bucureștiul în celebrul zbor cu elicopterul de pe sediul CC al PCR. Asupra acestui moment există numeroase mărturii din dosare, multe dintre ele foarte detaliate. Dintre ele, o mărturie susține că cred că a fost cel mai dramatic moment al vieții lui. S-a aruncat cu pietre, cu lemne și l-am văzut cu o figură chircită, întorcându-se și mergând la el în birou. Autorul recurge la date oficiale pentru a scoate în evidență numărul victimelor acestor zile: la nivel național, în intervalul 16-22 decembrie 1989 – ora 12.06 (aceasta fiind ora fugii cuplului prezidențial), totalul decedaților a fost de 153, au fost înregistrați 831 de răniți, fiind lipsiți de libertate 890 de revoluționari. Primele ore de libertate au fost semnificative pentru ceea ce avea să urmeze. Pentru mulți dintre civili pericolul trecuse, reușiseră să răstoarne regimul dictatorial din România. Însă nu aveau cum să estimeze carnagiul care avea să urmeze până la finalul lunii decembrie a aceluiași an. În urma vidului de putere, cel care apare în rolul providențial al salvatorului este Ion Iliescu, care devenea noul lider politico-militar al României. Afirmă autorul toate acțiunile sale ulterioare au fost săvârșite din această calitate.

Un capitol esențial al cărții de față este cel intitulat Despre dezinformările și diversiunile din decembrie 1989 în care se surprinde esența nelămuririlor tuturor deceniilor postdecembriste: ce a fost adevărat și ce a fost dezinformare în acele zile. Cătălin Ranco Pițu susține vehement că în timpul Revoluției au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Scopul? Numeroase scopuri, printre care divizarea societății, tehnică care urmărește aproape întotdeauna să creeze două tabere, a celor buni și a celor răi. Principiul divide et impera este vechi și cunoscut în istorie, folosit din timpuri îndepărtate și utilizat până în zilele noastre. O societate divizată este mai ușor de controlat și de manipulat. Un mijloc prin care dezinformarea a dat roade a fost Televiziunea Română, principalul canal de informare al poporului. Cei care dețineau monopolul televiziunii, dețineau și pârghiile transmiterii și informațiilor false, alarmante, menite să creeze panică, haos, ceea ce s-a și întâmplat. În acest fel a luat naștere și mitul teroristului. Un dușman imaginat care justifica folosirea forței, care justifica toate crimele ulterioare fugii lui Ceaușescu. Trebuia să existe un dușman împotriva căruia să lupți și în acest fel se legitimau. Cine era teroristul? Oricine. Nu exista un profil clar conturat, iar din acest motiv se justifica să tragi în oricine. Era o forță a răului care otrăvea apa, care putea reprezenta un real pericol. Astfel, toți erau aliniați împotriva dușmanului comun, doar că acesta era imaginar, creația celor interesați ca el să existe.

Deși la MApN se știa despre dezinformarea deosebit de periculoasă lansată prin intermediul TVR, nu s-a luat nici o măsură de contracarare, cu toate că o astfel de măsură imediată se putea și trebuia luată.

În paralel, la Târgoviște, se desfășura sumarul proces al soților Ceaușescu, în cadrul căruia s-a decis ca generalul Stănculescu să se ocupe de organizarea procesului și execuției. În acest context, autorul susține că rechizitoriul împotriva celor doi dictatori a fost redactat tot la 24 decembrie 1989. Ceaușescu îi știa pe toți cei care au acaparat puterea, iar față de unii încă manifesta regretul că nu i-a înlăturat sau eliminat atunci când a avut posibilitatea, inclusiv pe Ion Iliescu. Acuzațiile aduse fostului președinte au fost: genocid (peste 60 000 de victime), subminarea puterii de stat, subminarea economiei naționale și încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari. Mai susține autorul că nici un capăt de acuzare nu s-a bazat pe probe. Execuția celor doi a survenit pe 25 decembrie 1989. O epocă se încheia.

Haosul din 22 decembrie și timp de o săptămână a făcut numeroase victime, au murit împușcate 857 de persoane, fiind rănite alte 2382 de persoane. Între 22 și 30 decembrie, forțele MApN au tras aproximativ 12 600 000 de cartușe, armament dublat de obuze, grenade, etc. La 1 ianuarie 1990, se aștepta începutul unei noi epoci, cea din urmă fusese spălată în mult sânge. Însă nimeni nu avea să știe că și acest nou început tot în sânge avea să fie spălat, cel al Mineriadelor. Asupra evenimentelor Revoluției din decembrie 1989, Cătălin Ranco Pițu conchide:

Revoluția din decembrie 1989 nu a fost un final, ci un început. Un început care continuă, dincolo de toate vicisitudinile, până în zilele noastre. Un început care nu trebuie uitat.

Revoluția română pentru tineri este o carte necesară mai ales în contextul în care România trece, din nou, prin periculosul proces accelerat al dezinformării, al presiunilor politice, economice, mediatice de amplă anvergură. Cunoașterea reală a celor petrecute în decembrie 1989 este o obligație și o necesitată morală și istorică.

Revoluția română pentru tineri de Cătălin Ranco Pițu