Gheorghi Gospodinov este un prozator și traducător bulgar, autor al mai multor romane traduse și în limba română la Anansi. World Fiction, dintre care se distinge Refugiul timpului, roman care a câștigat Booker Prize 2023.
Acest volum își conturează identitatea prin anticamerele pe care le conține, prin multitudinea de nuanțe, prin varietatea tematică. Astfel, asemenea vastității și complexității timpului, romanul explorează teme mari (bătrânețea, viața, boala, uitarea, însingurarea) pe un fond omogen – timpul, cu toate asperitățile sale. De la început, autorul își pune amprenta pe scriitură și povestire, se simte în fraze și în dinamica lor, cu atât mai mult cu cât această carte cuprinde părți ale vieții sale, amintiri, transpuneri, retrăiri și reamintiri. Gospodinov a creat, cu măiestrie, un colos.
Memoria și timpul sunt interdependente și oferă, împreună, identitate emoțională fiecărui individ. În romanul Refugiul timpului, timpul este analizat din prismă medicală, socială, istorică, literară, fiind personajul cu cele mai multe măști și o obsesie a oamenilor. S-au inventat calendare, instrumente de măsurare a minutelor, orelor, zilelor, iar, mai nou, deadline-uri. Indivizii au transformat timpul într-o stare impersonală, neglijând timpul personal, emoțional, ascuns în spatele sau în umbra intervalelor mari, istorice. Până într-un punct, acolo unde, din cauza bolii (Alzheimer), intervine uitarea, cea care șterge tot din memorie, cu mici excepții, amintiri din copilărie sau din vremuri îndepărtate. În acest context, pentru a recupera mici momente rămase într-un ungher al bolnavului, se pun bazele unei clinici unde sunt aduși bolnavi de Alzheimer, care au posibilitatea de a retrăi vizual, olfactiv, auditiv vremuri de care își mai amintesc sau de care își vor mai aminti spre finalul vieții. E o posibilitate de a recupera zile, ani pierduți și de a ieși din limitele timpului, sfidându-l.
Boala Alzheimer sau, în general, pierderea memoriei, devenea maladia cu cea mai rapidă răspândire. Conform statisticilor, în lume, la fiecare trei secunde, un om dezvoltă o formă de demență. Toți îmbătrâneau, bărbați în vârstă veneau aici cu soțiile la braț pentru a le interna sau, invers, doamne în vârstă, purtând diamante discrete, își aduceau aici partenerul de viață, care zâmbea încurcat și întreba în ce oraș se află acum. Se întâmpla ca fiii, fiicele să-și aducă ambii părinți. Aceștia se țineau de mână, fără să-și amintească chipurile propriilor copii. Veneau pentru câteva ore, pentru o după-amiază în apartamentul tinereții lor.
Clinica este proiectată pe etaje ale trecutului, pe intervale temporare potrivite diverselor categorii de bolnavi: etajul anilor ’60, etajul anilor ’70, etc. În interiorul acestui loc, timpul este amestecat, este adus laolaltă, pierzându-și tăria cifrelor, zecimalelor. Acum, între decenii sunt doar câteva uși și trepte. Folosind procedeul povestirii în ramă, autorul conturează personaje cu povești regăsite sau reamintite prin intermediul unui impuls nervos, unei narării a cuiva cunoscut . Domnul N., Hilde, dentistul, alergătorul și chiar medicul Gaustin intră în labirintul atemporal, pășesc în colțuri în care, de data aceasta, timpul și-a pierdut memoria. Se amestecă ABBA și The Doors, campionatul mondial de fotbal din Buenos Aires cu Cernobîl, Reagan cu Gorbaciov, ca într-o spirală ieșită de sub controlul istoriei. În micile sclipiri de rememorare a unui bolnav de Alzheimer nu există ordine cronologică sau cauzalități istorice, ci frânturi de viață trăită și pierdută.
Nu e nevoie să căutăm ceva ieșit din comun, spuse Gaustin. Timpul nu își face cuib în extraordinar, el își caută un loc tăcut și liniștit. Dacă descoperi urme ale altui timp, aceasta se va întâmpla doar într-o după-amiază absolut banală O după-amiază în care nu a avut loc nimic special, nimic decât viața însăși.
În a doua parte a cărții, se conturează un timp cronologic, prin procedeul reamintirii, rememorării, pe etajele axei firești a vieții umane în perioada comunismului, umbra Cortinei de Fier, Zidul celor două lumi. În aceste pagini scrise impecabil, se regăsesc detalii de viață cotidiană pe durata unui regim politic ahtiat de control și teroare, controlând, până la obstinație, zilele oamenilor peste care picase Cortina.
Însă, pe nesimțite, Gaustin dispare, fiind un personaj efemer, lăsând loc unei ordini pe care o stabilise în propria clinică. Fusese luat de trecut sau pierdut între etaje, greu de spus, era individul în afara timpului. Ceea ce rămâne în urma sa sunt diagnosticele valide, reflecțiile asupra identității omului în timp și în afara sa, trecerea ireversibilă a clipelor de care ne agățăm cu orice preț, uitarea ca formă de ieșire din sine și redefinire.
Memoria te ține, te fixează în contururile ferme ale unei singure ființe umane, pe care nu o poți părăsi. Uitarea vine ca să te elibereze. Trăsăturile își pierd caracterul tranșant și evident, neclaritatea, confuzia diluează formele. Dacă nu țin minte cu exactitate cine sunt, atunci pot fi oricine, chiar și eu însumi, chiar și eu însumi copil. Deodată acele jocuri ale lui Borges, care ți-au plăcut atât de mult în tinerețe, jocuri de dedublare, devin reale, se petrec cu tine însuți. Ceea ce a fost o metaforă s-a transformat în boală, dacă e să răsturnăm formula lui Sontag.
Timpul se arcuiește și își poate naște propriul refugiu, greu de spus dacă se poate repeta, nici istoria nu o face, se pot sărbători centenare, bicentenare, se pot juca scene istorice, dar, conform „Diagnosticelor noi și viitoare” ale lui Gaustin ceea ce trebuie să înțeleagă omul este condiția lui efemeră, de trecător prin timp și nu de proprietar al acestuia.
Niciun timp nu-ți aparține, niciun loc nu e al tău. Ceea ce tu cauți nu te caută pe tine, ceea ce visezi nu te visează. Știi că ceva a fost al tău într-un alt loc și în alt timp, de aceea nu încetezi să străbați camere și zile trecute. Dar dacă te afli la locul adevărat, timpul e altul. Dacă ești timpul adevărat, locul e diferit. Incurabil.
Refugiul timpului este o reflecție, de înaltă calitate literară, despre viață și timp, despre a fi și a uita, despre paranteze ale existenței și uși nedeschise. E o carte care îndeamnă la gândire și repoziționare în timpul propriei vieți.
Refugiul timpului de Gheorghi Gospodinov
Editura: Pandora M
Colecția: Anansi. World Fiction
Traducerea: Mariana Mangiulea Jatop
Anul apariției: 2023
Nr. de pagini: 352
ISBN: 978-606-978-641-3
Un comentariu
Gheorghi Gospodinov transformă această Clinică într-un mod original de a lua în studiu ritmurile vremii și expresia sa în contexte diferite. Personajele nu poartă în suflete muzee personale de istorie și secrete arhivate în sertare, ci istorie prezentă, fără amintiri, fie create de un medicament de viață veșnică fie, pur și simplu, trecând prin vârsta și cronologia trupurilor. Autorul surprinde destinul unui anume timp in care o altă constrângere și un alt habitus culminează în aceeași viață, prin mijlocirea Dromului de La Nord la Sud, spre cunoștință și aflare de sine, al cărui sens stă învăluit și se dezvăluie prin fiecare pagina de carte citită.