PUNK ROCK sau despre libertatea fără limite

Punk Rock, în regia lui Vlad Cristache, este o piesă intensă, diversă și încordată, dezvoltând o gamă tematică asociată adolescenței, precum bullyingul, obsesia, alienarea, revolta față de școală/ profi/ părinți/ norme sociale/ îngrădirea opiniilor etc.

Totul începe când la un liceu de prestigiu se transferă o fată, Lilly Cahill (Ioana Niculae). Aceasta se împrietenește prima oară cu William Carlisle (Dan Pughineanu). Nu este ,,William Shakespeare”, dar este un fel de geniu lingvistic, aflându-se mereu cu o carte în mână, tipul de ciudat introvertit și ascuns. Cei doi se apropie, își împărtășesc secretele și suferințele. William mărturisește că i-au murit părinții, iar Lilly îi arată cicatricile în urma arsurii autoprovocate. După ce aceasta află de la ceilalți că William are niște părinți complet normali, înțelege că a vrut s-o impresioneze și își ia anumite rezerve.

Pe celălalt plan, bătăușul Bennett, jucat memorabil de Matei Arvunescu, devine extrem de agresiv, astfel încât bullyingul aplicat tocilarului Chadwick (Alex Popa) devine, dintr-o ,,simplă glumă”, ceva grav și scăpat de sub control. Când William mărturisește că a pierdut o sumă semnificativă de bani, Bennett îl forțează pe Chadwick să-i dea din portofel 20 de euro, apoi acesta îl leagă și-l rujează, ridiculizându-l. Atunci își forțează prietena, Cissy (Ana Udroiu), să-l sărute pe celălalt, doar pentru a avea un motiv în plus să-l batjocorească. Momentul – cheie este când William încearcă să-i ia apărarea lui Chadwick, iar acesta afirmă: „NU MĂ MAI PREOCUPĂ NIMIC LEGAT DE VOI”.

William șochează prin schimbarea comportamentului la 180 de grade. Din tânărul rezervat, chiar timid, devine impulsiv și distructiv. Înnebunește după ce-și construiește viața imaginară alături de Lilly și află că este împreună cu Nicholas (Alex Călin). Din acest punct, totul ia o altă întorsătură. Colegii nu mai reprezintă pentru el decât niște simpli pioni pe tabla de șah a obsesiilor, așa încât, i se pare incredibil că „există oameni care-i tolerează pe ceilalți.” La final, duhurile celor morți nu-i mai dau pace.

Viziunea regizorală este tulburătoare. Empatizezi cu suferința personajelor interpretate convingător, ești prins în derularea alertă a scenelor și a pieselor punk. Decorul minimalist, băncile dintr-o sală de clasă obișnuită, biblioteca-refugiu și hârtia pe post de geamuri întrețin atmosfera familiară, aparent normală, dar nesigură, aflată pe punctul de a se prăbuși.

Prima oră de joc m-a impresionat îndeajuns încât să-mi doresc să continue în același ritm susținut. Pentru un iubitor de muzică punk-rock, piesa a creat niște așteptări înalte, dar sonorizarea a fost ușor inegală.

Chiar dacă este greu să te identifici cu adolescentul portretizat în piesă, totuși, după aproape trei ore de joc fără întrerupere, cu siguranță că pleci de la teatru cu revelația tulburătoare a unor adevăruri periculoase. În fond, adevărul fiecăruia este diferit, ceea ce nu-l îndreptățește să și-l impună cu forța.

Sofia Catarina Șerbu, clasa a XI-a, C.N. „B.P.Hasdeu” Buzău