În penultima sa zi de anul acesta Festivalul Naţional de Teatru – aflat la a 27-a ediție, și-a invitat publicul la un eveniment cu totul deosebit: proiecția filmului „Polina / Polina – danser sa vie” producție franceză realizată în 2016 de Angelin Preljocaj şi Valérie Müller, bazată pe romanul grafic „Polina” scris de Bastien Vivès, eveniment organizat la cinematograful Elvire Popesco, urmat de o conferință de presă în atriumul Institutului Francez, moderată de Marina Constantinescu.
„Moscova, începutul anilor ’90. Polina are opt ani și dă dovadă de talent la balet. În ciuda condiției sociale precare, e admisă la școala profesorului Bojinsky, ai cărui balerini desăvârșiți ajung la Bolshoi. Conștient de talentul ei, profesorul o face să dea totul și, la doar 18 ani, Polina e acceptată la prestigiosul teatru. Aici îl cunoaște pe Adrien, un șarmant balerin din Franța. El o va face să descopere nu doar dragostea, ci și o nouă formă de dans, mai contemporană și expresivă, o formă de dans care îi va schimba viața o dată pentru totdeauna.” (fnt.ro)
Într-o atmosferă degajată, actrița Juliette Binoche și regizorii Angelin Preljocaj şi Valérie Müller și-au expus viziunea, dar și experiențele trăite, datorită realizării filmului, răspunzând totodată întrebărilor jurnaliștilor prezenți. Pentru că credem că orice iubitor de film, dar mai ales cei care au dansat alături de Polina la Elvire Popesco, ar aprecia să afle mai multe din spatele a ceea ce s-a proiectat pe marele ecran, vă propunem în cele ce urmează un scurt compte-rendu, care sperăm că va prelua și duce mai departe câte ceva din magia momentului.
Sursa: www.cinemaclock.com
Încă din început, Angelin Preljocaj a dorit să sublinieze caracterul cu totul deosebit pe care Polina îl are, nu doar prin provocările ce au apărut pe timpul producției, cât mai ales prin ideea cu totul aparte de a oferi o individualitate veridică actorilor, fapt observabil (și de apreciat!) prin alegerea de dansatori profesioniști și nu neapărat de actori specializați. Toate acestea au contribuit în mod cert la o apariție de tipul a-fi-acolo – corps et âme – a filmului:
„Pot să încep prin a preciza, a spune câteva cuvinte privind calitatea colaborării noastre. Pentru noi trei, [n.a.: Angelin Preljocaj. Juliette Binoche, şi Valérie Müller] a privi filmul Polina a fost o adevărată aventură, astfel că va trebui, de fapt, să vă povestesc istoria de la început: Valérie a scris scenariul și a coregizat acest film. Eu sunt așa, pur și simplu, coregraful care a participat la acest film. Valérie a avut un rol foarte important, iar apoi Juliette ne-a ajutat extrem de mult, căci în acest film sunt mulți dansatori, dar eu nu cunosc actorie, iar generozitatea ei față de acești tineri actori debutanți a fost extraordinară. Mi se pare că în cele din urmă calitatea interpretărilor actoricești a ajuns să fie de un nivel optim.”
La rândul dumneaei, Juliette Binoche nu a ezitat să realizeze o fină analiză a artistului și a condiției sale în genere, atât cu punctele de summum ale unei astfel de profesii, cât și cu dificultățile ce par adesea greu de suportat. Faptul că ele pot fi, totuși, depășite se reflectă în discursul domniei sale extrem de cald și de optimist față de Polina și față de artă sub oricare formă a sa:
„Eu m-am întâlnit cu Angelin acum mai mulți ani, iar apoi când mi-a prezentat acest scenariu și l-am citit mi s-a părut că tema sa și anume parcursul artistului care caută Ceva, dar nu știe ce, până la urmă este o temă importantă care trebuie să fie simbolizată, trebuie să fie reprezentată, este, de fapt, acel loc din noi, fiecare, locul misterios, locul către care nu ajungem ușor sau în căutarea căruia ne confruntăm cu multe riscuri, cu drumuri închise, cu fundături. Însă, până la urmă, continuând și crezând, crezând în destinul nostru, al fiecăruia, reușim să ajungem la destinație. Deci, încă o dată, mi s-a părut important să se vorbească despre această temă, mai ales pentru că sunt mulți tineri care se află pe acest drum. Și eu, la începuturile carierei mele, am simțit aceleași sentimente, m-am simțit pierdută în căutarea unei evoluții. (…) Este parcursul oricărei ființe umane… Iar eu cred că artistul reușește să întruchipeze cel mai bine acest parcurs.”
Credit foto: Ioan Suhov
Juliette a mai dezvăluit publicului un efect organic al artei și anume crearea și autocrearea datorită celor cu care alegi să îți dedici timp și pasiune în și pentru artă, rămânând cu toate acestea propriul tău Eu:
„În cursul filmărilor am fost foarte atentă la Angelin și am încercat să fur de la el anumite moduri de a face lucrurile, anumite expresii, așa încât la un moment dat aproape că ajunsesem să semăn foarte mult cu el și mi-a spus «Nu, nu, trebuie să fii tu!». Se ajunsese la acest melanj în care nu mai știi cine este cine. Este adevărat că în prezent artele frumoase ajung să nu mai fie atât de bine delimitate: pictorii pot cânta, actorii pot dansa și invers. Deci, sunt mai puține frontiere… Însă, eu sunt convinsă că trebuie să ai o bază solidă, care îți permite o cunoaștere de sine și o exprimare, dar până la urmă, depășind această bază, ajungi la entuziasmul faptului de a fi unul: unul cu tine, tu care cânți, care interpretezi și cred că acest parcurs al artistului prin multiplele sale întâlniri este cel care trezește entuziasmul.”
Credit foto: Ioan Suhov
Totodată, Valérie Müller a apreciat à son tour neobișnuita decizie de a nu apela la dubluri, preferându-se o mai mare autenticitate, pe care sperăm că o veți resimți (dacă nu ați vizionat deja producția) cât mai curând :
„Ceea ce aș dori să adaug referitor la acest film este că nu a fost deloc ușor să faci un film de ficțiune despre lumea profesională a dansului, cu atât mai mult cu cât noi ne-am dorit să nu facem apel la dubluri. Corpurile pe care le vedeți pe ecran sunt cele ale dansatorilor și ale actorilor și ne-am dat destul de demult seama că în plan principal Polina trebuie să fie o Dansatoare… Și e cu atât mai importantă munca pe care a făcut-o Juliette și faptul că a acceptat acest pariu. (…) Mai apoi, actorii au depus o adevărată muncă fizică în timpul filmărilor. Actorii într-adevăr au dansat ei înșiși. Deci, când o vedeți pe Juliette dansând, să știți că ea este.”
Având speranța că prin cele prezentate anterior, ați regăsit confirmări ale intuiților și impresiilor generate, nu putem să încheiem altfel decât prin a vă semnala o nouă apariție, de data aceasta pe scenă, a lui Juliette în „Să trăiești orice ar fi (Barbara)”, astăzi – 30 octombrie, de la ora 20:00, la Teatrul National „I.L.Caragiale” din București, Sala Studio. Mulțumim, deci, lui Angelin Preljocaj, Valérie Müller și lui Juliette Binoche pentru deschiderea și amabilitatea de care au dat dovadă, dar și tuturor celor care au făcut posibilă seria de evenimente din cadrul Festivalului Național de Teatru (www.fnt.ro/2017), cât și doamnei interpret prezentă la întâlnirea de la Institutul Francez.
