Poezia emigrantului pe trei continente

Acum un an de zile, la Cenaclul Noduri și Semne din Galați, avea loc prima lectură a poetului Dorian Stoilescu. A uimit cu versurile sincere și directe, curajoase, cu metaforele profunde, dure, dar și calde în același timp. Era abia la începutul unui drum frumos care avea să îl poarte către debutul în poezie. Debut care, iată, are loc în 2019, cu volumul în fața tirului, Editura AGOL, București.

Dorian Stoilescu este profesor de informatică și are un doctorat în educație. Activează în cadrul Western Sydney University, Australia și are trei cetățenii, română, canadiană și australiană. Este de-a dreptul un cetățean universal, înglobând în experiența de viață, dar și în cea poetică, bagajul cultural de pe trei continente. Asta îl face deosebit de credibil atunci când vorbește, cu nerv și cu patos, despre emigrație, despre diaspora, despre cum se vede România din străinătate. Sunt poeme de o forță uluitoare, care te obligă, parcă, să meditezi atât la condiția celui care este între granițele țării, cât și a celui plecat peste hotare. Nu au cum să nu te miște, să nu te scoată din lâncezeala cotidiană, poeme precum „în fața tirului” sau „aud diaspora plângând”. Iată: „după asemenea timpuri, noi, românii, când emigrăm… / pentru că nu ne-o doream / dar din disperare, din negare de țară, de furie / o facem fără luciditate, fără legătură cu alții / încrâncenați de moment / – bețivi încremeniți pe mijlocul șoselei, / molii hipnotizate de farurile tirului”. Tema emigrației este cea mai dezvoltată și mai profundă temă a cărții de față, chiar dacă nu singura. Iar metafora principală a cărții, cea a tirului, poate fi înțeleasă sub mai multe aspecte. Spre exemplu, în unele poeme, tirul apare ca simbol a ceea ce calcă, ce distruge destine sau sentimente. Alteori, e un simbol al celui care pleacă, care pleacă să muncească peste hotare. Dar e și un simbol al vieții decadente, de „tirist” care doarme în cabină, care apelează la prostituate, conduce excesiv și este plătit mult mai prost decât un occidental. Sau mai poate simboliza și forța propriilor amintiri, care vin din trecut de-a valma, cu puterea unui tir, așa cum este în poemul „tăietura memoriei”: „privirea ta pare perturbată de anumite locuri și amintiri vechi. Când acestea revin, frica te face să-ți crispezi ochii, de parcă trupul ți-ar fi lovit în următoarea secundă de un tir pe autostradă, care circulă cu viteză maximă pe contrasens.”

Chiar dacă poezia emigrației este cea mai pregnantă din carte, care pare a fi dedicată condiției emigrantului, totuși nu este singura temă. Cartea e mult mai complexă, iar autorul este convingător și în alt gen de poeme. Nu doar aspectul social este cel abordat, ci și cel intim. Cartea „în fața tirului” e o introspecție profundă, dură și lucidă, nu doar din perspectiva condiției de emigrant, ci și a propriei vieți efectiv, cu tot ceea ce presupune ea, de la părinți, la propria familie, la propriile credințe. Nu lipsesc nici iubitele, nici orașul natal, Galați, de care autorul este îndrăgostit și pe care nu-l uită oriunde ar fi. Așa cum lasă să se înțeleagă poemul din finalul cărții, „autobiografie pe suprafața lui 51”, cartea pare mai degrabă un fel de auto-analiză existențială, o privire înapoi asupra propriei vieți, un examen de conștiință și o întrebare despre sensuri. Desigur, condiția de emigrant, de om care a trăit pe trei continente și are trei cetățenii, dă un farmec și o nostalgie deosebită acestui proces curajos de introspecție. Prin sinceritatea și luciditatea lui a cucerit poetul Dorian Stoilescu la cenaclu. A vrut să scrie (și i-a ieșit!) o poezie crud de adevărată, să realizeze ceea ce Daniel Corbu spunea a fi (în cartea cu același titlu) intimitatea publică a poeziei.

Am făcut un mic inventar al temelor abordate de Dorian Stoilescu în carte. Este de o generozitate demnă de un debut strălucit. Iată: emigrația, dragostea, orașul natal, familia (portrete deosebit de reușit pentru bunic, tată, soție, mamă), revoluția din ’89, noile țări, București, Sidney, Toronto. Chiar dacă e o paletă largă de teme abordate, ele sunt în echilibru, iar condiția emigrantului și privirea retrospectivă asupra propriei vieți, le oferă coerență și le leagă împreună într-un text puternic.

De-a lungul cărții în fața tirului, poetul Dorian Stoilescu abordează mai multe stiluri. Uneori e social, exploziv, alteori e meditativ. Sentimentul e întărit și de faptul că în carte figurează și câteva poeme mai vechi. Farmecul poemelor lui Dorian Stoilescu vine atât din exprimarea foarte sinceră și directă, brutal de directă pe alocuri, dar și din imagini cu impact, profunde. Iată un exemplu de imagine mai dură din excelentul poem „fata cu viermi în inimă”: „erai abandonată / într-o periferie delapidată puțind a urină de câine / asemenea calotelor unor bostani descompuși…” Dar sunt și poeme delicate, cum ar fi „dragoste studențească” sau „30 noiembrie, galați, ninge pe brăilei”, un excelent tabloul al Galațiului din anii ’90: „cruciulițe, semiluni, steluțe și cristale […] / ningea peste colierele lungi de becuri, pe vitrinele cu mașini noi și mobile noi / ningea și la intersecția cu domnească, pe unde vine lumea bună”. Uneori Dorian Stoilescu este acid și ironic, chiar auto-ironic, amar: „clovn deznădăjduit, / nebun după galați-brăila-dunăre” („blues dunărean”). Însă alteori este de-a dreptul moralist: „nu forța să devii părinte desăvârșit sau amantul perfect” („căsătoria ca intrare într-un ermitaj”).

L-am întrebat, la o bere, pe autor, ce înseamnă metamodernism. Recunosc, termenul nu-mi este familiar. Am înțeles că e un fel de reacție împotriva post-modernismului, o întoarcere la modernism, cu preluarea anumitor sugestii din post-modernism. Undeva pe Wikipedia scrie că este „o reacție romantică la momentul nostru critic”. O reacție mai personalizată, asumată, în lumea post-modernismului depersonalizat și depersonalizant. Luând de bună această definiție, îmi pare că, da, Dorian Stoilescu este un poet metamodern. Întors la o poezie halucinant-socială, inspirată parcă de Allen Ginsberg, dar ajustată la condițiile sociale actuale de pe trei continente și îmbogățită cu latură sufletească est-europeană, Dorian Stoilescu scrie bine, este un poet veritabil și are multe planuri de viitor în poezie, lucrează la mai multe cărți simultan.

în fața tirului de Dorian Stoilescu