Pentru un nou capitol al Bibliei (agnostice?) după Borges

Mare (și discret) iubitor de Borges, un fel de naș literar (de aceea mai și semnez câteodată și Jorge Centeno; cecurile, evident), trebuia să mă apropii cândva și de această carte purtând semnătura unui alt grandios scriitor (din scrierile căruia am apreciat „Mătușa Julia și condeierul”; probabil „Războiul…” l-am citit prea târziu…; și am mai început vreo trei, sic!)…

Tensiunea cărții rezultă în primul rând din… incompatibilitatea celor doi (era, totuși, o diferență de 37 de ani – fie ei și nu numai literari! – între ei!), dar, oarecum, paradoxal, și din admirația celui mai tânăr, peruanul (cine va citi cu atenție va descoperi și rădăcinile peruane ale lui Borges)…

În altă ordine de idei, este o pledoarie pentru literatură. Literatură cu „L” mare (și Limbă!)! Claro?

Ca prefață este un poem destul de consistent, „Borges sau casa jucăriilor”, mai mult ca sau aproape sigur scris de… romancierul Llosa (aici sunt spiritual, cam ca Allende în „Casa spiritelor”, sic, între Llosa și Borges sunt discuții despre cât de imposibil este să fii un romancier bun!), la Florența, 4 iunie 2014, din care redăm finalul, care explică oarecum „tensiunea” și „admirația” amintite mai sus:

Borges „A făcut din tumultoasa/ limbă spaniolă/ plină de zgomot și furie/ o limbă concisă, precisă,/ puritană,/ lucidă și bine educată./ A inventat o proză/ în care erau tot atâtea cuvinte/ câte idei./ A trăit citind și a citit trăind/ – nu este același lucru -/ îl speriau,/ în special,/ sexul și peronismul./ Era un aristocrat/ cam anarhist/ și fără bani,/ un conservator,/ un intelectual erudit,/ sofist,/ jucăuș./ Adunând și scăzând:/ scriitorul cel mai subtil și mai elegant/ al timpului său./ Și, probabil,/ ceva rar:/ un om bun.”

Un poem-pastișă, dacă vreți, Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo (pre numele întreg), care a trăit între 1899 și 1986, ca să vă dați seama care a fost timpul său, inspirându-l pe Llosa (Jorge Mario Pedro Vargas Llosa, pre numele său întreg, născut la 28 martie 1936) să nu fie, ca scriitor, ca el (știm povestea cu la umbra marilor copaci…) – la urma urmelor, nici în calitate de cetățean: Borges nu-i suporta pe politicieni, Llosa a și candidat la președinția Perului -, dar în primul rând l-a inspirat să dea naștere la această carte elegantă care te poate face să te (re)îndrăgostești de Borges (și să începi să-i recauți cărțile ca să vezi și să reînțelegi de ce te-ai îndrăgostit de el, mai exact de scrisul său!)…

În fapt, sunt două interviuri realizate de Llosa cu Borges (unul la Paris, în noiembrie 1963; celălalt la Buenos Aires, iunie 1981 – publicate, primul, aproape simultan, în noiembrie 1964, la Paris și Lima, al doilea la Lima, Rio de Janeiro, Buenos Aires, în 1981, apoi în Mexic în 1982), articole, conferințe și însemnări, stând sub semnul unei „socoteli”: creația borgesiană este și va fi „o sursă inepuizabilă de plăcere intelectuală”, prezentarea editurii de pe coperta IV fiind elocventă:

„Un adevărat exercițiu de reverență închinat scriitorului argentinian, cartea oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții și creației lui Jorge Luis Borges, așezându-l între figurile de geniu ale secolului XX, nu cu scopul de a realiza un tablou encomiastic, ci reconstituirea unei lumi vii, a unei realități care a absorbit mitul.”

Printre altele, citindu-se această carte, aflăm:

De ce să fi acceptat Borges să fie „premiat” de către Pinochet și alți dictatori, deși nu i-ar fi suportat pe Hitler, Stalin ori… Peron (Oare ce părere avea despre Evita?)? În articolul „Borges la el acasă”, inspirat de interviul al doilea, descoperim câte cărți mai avea acasă (sic! pentru cei care se inițiază în Borges, el orbește treptat începând cu vârsta de aproximativ, parcă, 40 de ani!):

„Nu sunt prea multe cărți în casă, ținând cont că este casa lui. În afară de cele din dormitor, într-un colț al sufrageriei se află un raft dublu: literatură, filosofie, istorie și religie, într-o duzină de limbi. Dar ai căuta în zadar printre acele volume o carte de Borges sau despre Borges. deși știu răspunsul dinainte, îl întreb de ce s-a exclus din biblioteca sa. «Cine sunt eu să stau lângă Shakespeare sau Schopenhauer?» Și nu are cărți despre el pentru că subiectul nu-l interesează. A citit doar prima carte care i-a fost dedicată, intitulată, în 1955, Borges, enigmă și cod de acces (…) pentru că «enigma deja o cunoștea și era curios să afle codul». Nu l-a găsit în carte.” (pp.26-27)

Dar poate mult mai… cinematografice sau mai aproape de talentul de prozator care nu prea suportă fantasticul, sunt aceste rânduri ale lui Llosa:

„Mobilierul este puțin, învechit, iar umezeala a imprimat cearcăne întunecate pe pereți. pe masa din sufragerie picură apa din tavan. Dormitorul mamei sale, alături de care a trăit toată viața, este neatins, chiar și cu o rochie lila întinsă pe pat, gata să fie îmbrăcată. dar doamna a murit acum câțiva ani. Când îl întreb ce oameni dintre cei pe care i-a cunoscut l-au impresionat cel mai mult, ea este cea pe care o menționează prima.” (p.25)

Dacă ar fi fost Borges cel care ar fi scris despre „posibila” mamă a lui Llosa, deja am fi fost trimiși la o ședință de spiritism sau prima frază ar fi fost:

„Jorge Mario Pedro Vargas Llosa a fost un scriitor peruan dintr-o țară unde peruanii cu adevărat naționaliști nu erau prea bine primiți sau votați, iar el nu credea în fantome… Și el descoperă o carte despre care se credea că dispăruse, într-un tiraj misterios, într-un incendiu… iar în carte era vorba despre un ciudat Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo, care i-a învins de unul singur pe spaniolii care veneau dintr-un viitor… război al începuturilor lumii”

ș.a.m.d., printre aluziile acestui mic delir fiind acela la disprețul lui Borges pentru naționalismele „de orice fel”:

„Totuși, acest sceptic și agnostic, incapabil să creadă în Dumnezeu și alergic la orice entuziasm partinic în politică, a manifestat de multe ori, așa cum rezultă din aceste texte, preferințele politice și aversiunile sale cât se poate de clar. S-a declarat cândva «anarhist spencerian», ceea ce nu înseamnă mare lucru. de fapt, el era un individualist recalcitrant, structural alergic la a ceda fie și un vârf de ac din independența sa și la dizolvarea ei în ceva gregar, ceea ce, de fapt, l-a transformat într-un dușman declarat al oricărei doctrine și formațiuni politice colectiviste, precum fascismul, nazismul sau comunismul, al căror adversar sistematic și vehement a fost toată viața.” (p.103)

Sau,

„cu luciditate a văzut în nazism excrescența unui rău mai mare și mai răspândit: naționalismul. L-a denunțat mereu, în cultură și în politică, în mod explicit și cu acele fraze caustice ale inventivității sale care, în timp ce sintetizau un argument complex în câteva propoziții, demolau dinainte orice posibilă infirmare. Adeseori își bate joc de acele „sentimente patriotice tulburi”

care serveau la justificarea mediocrității artistice (…),

declara

„«să simțim întreaga lume ca fiind patria noastră»

și

„ A fi cosmopolit nu înseamnă a fi indiferent față de o țară și a fi sensibil față de altele, nu. Înseamnă ambiția generoasă de a dori să fii sensibil la toate țările și toate timpurile, la dorința de eternitate…”

Rânduri memorabile sunt despre iubirile sale (mai exact, „viața sentimentală”), mai ales despre Maria Kodama, despre ceea ce l-a condus să nu scrie roman (deși are, la patru mâini, cu Casares), și aici este savuros comentariul romancierului Llosa; despre exotismul și erudiția sa:

„Unicitatea lumii lui Borges constă în faptul că, în ea, existența, istoria, sexul, psihologia, sentimentele, instinctul etc au fost dizolvate și reduse la o dimensiune exclusiv intelectuală. Și viața, acel tumult clocotitor și haotic, ajunge la cititor sublimată și conceptualizată, transformată de filtrul borgesian în mit literar, un filtru de o puritate logică atât de șlefuită și de perfectă, încât pare, uneori, nu chintesența vieții, ci abolirea ei.” (pp.84-85)

Sau, poate, mai degrabă, „suspendarea” ei. Și nu mă gândesc acum decât la un text foarte puțin întins (al lui Borges), argumentul… ornitologic al existenței lui Dumnezeu. Care, pentru cei ce îndrăgesc „Phaidros”, dialogul lui Platon, îl pot transforma pe Borges și într-un… expert în „arta de a interpreta zborul păsărilor” (sic!)!!!

Dumnezeu, care pentru Borges a fost și este, într-un fel… Literatură. Să ne amintim de paradisul său…

Și încheiem cu un alt fitil strecurat și aprins de Llosa:

„Nici o operă literară, oricât de bogată și de finisată ar fi, nu este lipsită de umbre. În cazul lui Borges opera lui suferă, uneori, de etnocentrism cultural.” (p.86 ș.u.)

Unul dintre scriitorii săi admirați a fost și Kipling. Ceea ce poate explica câte ceva…

Jumătate de secol cu Borges de Mario Vargas Llosa