Cu ocazia sărbătoririi Jubileului de 500 de ani de la demararea Reformei (Martin Luther – 1517), Biserica Evanghelică C.A. București găzduiește o nouă expoziție cu temă religioasă: „Evanghelia după Matei” a artistului german Otto Dix, ce va fi deschisă publicului în perioada 5 octombrie – 9 decembrie 2017.
„Evanghelia după Matei” prezintă o colecție de 31 de litografii originale editate de Käthe Vogt Verlag la Berlin în anul 1960.

22375386_1871643026186450_2132677997_o

Otto Dix, (1891 Gera – 1969 Singen) este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai expresionismului german. S-a remarcat în anii ´20 ai secolului trecut datorită lucrărilor sale cu tentă critică la adresa societății – tema principală a acestora, bazată pe experiența frontului din cadrul Primului Război Mondial, fiind protestul față de răul pe care oamenii îl fac unii altora. Otto Dix a fost fondatorul și liderul mișcării artistice pseudo-expresionistă „Neue Objektivität” (Obiectivitatea nouă) ce se remarcă prin lucrări de factură realistă, dublate de o tentă caricaturală, menite să aducă o critică cinică societății germane infestată de nazism. 

22369051_1871642856186467_253845461_o

Profesor la Academia de Artă din Dresda începând cu anul 1927 și membru al Academiei Prusace (1931), Otto Dix a fost un opozant al politicii național-socialiste germane. Sistemul nazist nu i-a rămas dator și a catalogat lucrările sale drept „degenerate”, iar o mare parte dintre acestea au fost confiscate. Pe cale de consecință, artistului i-au fost retrase atât titlul academic, cât și cel de profesor universitar.

22345254_1871642846186468_1512728062_o

Deși s-a declarat întotdeauna ateu, Otto Dix s-a aplecat intens asupra temelor biblice. A considerat Biblia ca fiind o „carte de istorie minunantă” ce trebuie citită cuvânt cu cuvânt și tratată cu seriozitate. Cu toate acestea, din ilustrațiile „Evangheliei după Matei” reiese o profundă evlavie și o încredere absolută în Dumnezeu. Nu întâmplător, seria lucrărilor începe cu „Abraham și Isaac” – ca simbol al încrederii absolute a fiului ce se ridică peste ascultarea oarbă a tatălui. Impresionantă este și descrierea brutalității din scena ce înfățișează uciderea pruncilor, în care ucigașii plătiți de Irod poartă uniforme naziste. 

22343822_1871641026186650_1909665455_o

De asemenea, este foarte interesantă și prezența în cadrul expoziției a unei lucrări intitulată „Semnul lui Iona”, temă vetero-testamentară, dar care apare totuși în Evanghelia după Matei, în contextul în care Hristos aseamănă viitoarea Sa ședere în mormânt timp de trei zile, cu șederea lui Iona în pântecele chitului, timp de trei zile. Ceea ce demonstrează. O dată în plus, că Otto Dix, departe de a fi un ateu autentic, a fost mai degrabă un cercetător riguros al Scripturilor, ceea ce îl vădește mai degrabă ca un fervent căutător al Adevărului mântuitor.

22323745_1871643139519772_1180829877_oExpoziția este organizată în colaborare cu galeria de artă Merkur (colecționar Thomas Emmerling). Thomas Emmerling este inițiatorul Muzeului Mobil de Artă” și în același timp, proprietarul lucrărilor prezentate. Ca un fapt inedit, deși născut la Nurnberg, în Germania, acesta provine dintr-o familie cu rădăcini în Transilvania. În colecția sa se află creații ale unor artiști importanți: Martin Schongauer, Matthias Grünewald, Albrecht Dürer, Rembrandt van Rijn, Vincent van Gogh, Pierre-Auguste Renoir, Henri Matisse, Salvador Dalí, Joan Miro ș.a. ”Muzeul Mobil de Artă” a călătorit până acum în mai multe țări: Germania, Austria, Olanda, Ungaria, Bulgaria și România.

22292467_1871641352853284_1263117549_o

Programul de vizitare al expoziției este: joi- sâmbătă – 11.00-18.00

Pentru grupuri organizate, relații la telefon: 0731. 312. 403

Preț bilet: 12 lei

Credit foto: Romeo Aurelian Ilie

22292451_1871643056186447_1329691399_o

Share.

About Author

Avatar photo

Am 29 de ani şi am studiat timp de 11 ani teologie ortodoxă. Încă de pe băncile Seminarului am îmbinat dragostea pentru cunoaşterea lui Dumnezeu, cu aceea pentru cunoaşterea oamenilor, ajungând mai degrabă la o pasiune pentru antropologia creştină, pe care am încercat tot timpul să o îmbogăţesc cu „poveşti despre oameni”, culese din domenii cât mai diversificate de cunoaştere: istorie, psihologie, filozofie, dar mai ales literatură, pentru că în ea se contopesc uneori toate formele de cunoaştere. Am îmbinat dintotdeauna lecturile teologice cu scrierile marilor clasici ai literaturii române şi universale. Dar în tot acest timp, marea mea dragoste a rămas poezia. În ultima perioadă, o sinteză pe care nu am reuşit să o controlez, lăsându-mă mai degrabă furat de ea, mi-a condus paşii spre minunata lume a realismului magic şi a suprarealismului. Domenii de interes: religie, poezie, literatură pentru copii, literatură de orice gen (exclus S.F., thriller, polițist).

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura