Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din Exportaţii de Sonia Devillers, volum în curs de apariție – traducere de Doina Marian, prefață de Radu Ioanid.
„În decembrie 1961 Harry și Gabriela Deleanu, fiicele lor Lena și Marina împreună cu bunica lor Roza Sanielevici au părăsit România cu trenul spre Paris. Reprezentau o mică parte din cei aproape un sfert de milion de evrei vânduți de statul comunist care au părăsit România umiliți, deseori forțați să renunțe la cetățenia română și la bunurile lor din țară în schimbul pașaportului. Rezultatul acestui comerț cu oameni a fost că regimul comunist din România a reușit acolo unde fascismul românesc a eșuat, și anume să creeze o Românie fără evrei.” (Radu Ioanid)
La începutul deceniului șapte, când familia Deleanu, fostă Greenberg, a plecat din România pentru a se stabili în Franța, nu a emigrat, ci i s-au acordat vize de ieșire din țară în urma unui troc în care statul român primea în schimb, după caz, animale domestice de rasă, instalații automatizate pentru ferme sau mașini-unelte moderne. După venirea la putere a lui Ceaușescu, afacerea va fi sistată temporar, apoi va lua proporții: statul socialist își va vinde bună parte din cetățenii de origine evreiască statului Israel. Asemenea unor mărfuri, aceștia vor fi evaluați și vânduți în străinătate pe valută forte – practic, exportați.
Cum a fost posibil ca în inima Europei postbelice să aibă loc un asemenea trafic cu ființe umane? Născută în Franța, jurnalista Sonia Devillers, descendentă a familiei Deleanu, se decide să descurce ițele acestei afaceri după ce descoperă numele bunicilor săi în lucrarea lui Radu Ioanid despre Securitatea română și vânzarea evreilor. Reconstituind povestea propriei familii în perioada interbelică și mai ales în cea de după instaurarea regimului comunist, când Delenii au fost siliți să părăsească țara, cartea sa retrasează o mică istorie dureroasă ce se înscrie în marea istorie a eliminării evreilor din România.
„Una dintre cărțile cele mai marcante din acest nou sezon literar. Sonia Devillers trebuie citită.” (Les Échos)
„O poveste remarcabilă și plină de forță.” (Le Monde)
„Splendidă.” (L’Obs)
„O istorie mai ceva decât ficțiunea.” (Télérama)
„Un document-cheie.” (Lire)
Sonia DEVILLERS s-a născut în 1975, la Paris. A urmat studii de filosofie la Sorbona, finalizate cu un doctorat. În prezent, este o reputată jurnalistă la Radio France
Inter, abordând cu predilecție teme precum economia, societatea și mass-media. Les exportés, prima sa carte, a apărut în 2022 la Flammarion.
Sonia Devillers, Exportaţii
Editura Polirom, 2023
Traducere de Doina Marian • Prefață de Radu Ioanid
Fragment
„Mareșalul Antonescu a căzut în 1944, răsturnat de toate partidele politice – inclusiv de comuniști, aflați în minoritate – care formaseră o coaliție cu tânărul rege Mihai. Astfel, România s‑a rupt de Germania nazistă, i‑a declarat război și a petrecut ultimele nouă luni ale conflictului luptând alături de Aliați. Sovieticii, care ocupaseră deja o parte din țară, au ales zilele de 23 și 24 august 1944, aceasta din urmă fiind și ziua eliberării Parisului, pentru a intra în București, marcând astfel înscrierea capitalei românești într‑o vastă mișcare de rezistență și renaștere europeană. O nouă lovitură de stat în 1947: comuniștii au preluat definitiv puterea în România și, prin urmare, și controlul narațiunii naționale și al memoriei. Ei fuseseră dușmanii declarați ai fasciștilor. Unde trebuia situată această țară devenită recent comunistă? De partea învingătorilor sau de cea a învinșilor? De partea călăilor sau de partea victimelor? (…)
Încă din 1945, România și‑a judecat criminalii de război acasă, în țară. Mareșalul Antonescu nu a fost adus în fața Curții de la Nürnberg, așa cum s‑a întâmplat cu elita nazistă. A fost împușcat în anul următor la București. Procesul său a reprezentat ocazia de a stabili o linie de apărare pe care unii istorici naționaliști încă o împărtășesc. Conducătorul (cum i se spunea) se lăuda că i‑a zdrobit pe legionari, grupare de extremă dreaptă, și că nu i‑a predat pe evreii „săi” germanilor. Este adevărat că românii s‑au descurcat foarte bine cu exterminarea acestora în provinciile estice. Cât despre cei 130.000 de evrei români trimiși la Auschwitz, ei proveneau din Transilvania de Nord. Această regiune își schimbase jurisdicția în timpul războiului și fusese plasată sub controlul maghiarilor. România nu era amestecată în această operațiune. (…)
Justiția română s‑a dovedit indulgentă cu partizanii regimului Antonescu. Multe dintre condamnările la moarte au fost comutate în pedepse cu închisoarea, care s‑au încheiat, de multe ori, la sfârșitul anilor 1950. În plus, Partidul Comunist Român ducea mare lipsă de cadre și militanți. Trebuia făcut în așa fel încât rândurile Partidului să se îngroașe. Istoricul Catherine Durandin consideră că este foarte probabil să fi existat un pact între legionarii de odinioară și comuniștii care își făceau din ce în mai mult loc. Foștii fasciști puteau deveni, peste noapte, staliniști perfecți. Astfel, Partidul Comunist s‑a împăcat, chiar și în interiorul lui, cu un trecut neepurat. Evreii care au făcut carieră în Partid, așa ca bunicii mei, au întâlnit în rândurile lui diverși actori ai „soluției finale” din România. Toate acestea au fost trecute sub tăcere în noua tovărășie comunistă, care cerea ca fiecare să‑și țină originile pentru sine.”
