Moto:
Us and Them/And after all we’re only ordinary men/Me, and you/God only knows it’s not what we would choose to do/Forward he cried from the rear/and the front rank died/And the General sat, as the lines on the map/moved from side to side/Black and Blue
The dark side of the moon al trupei Pink Floyd rămâne unul dintre albumele mele preferate și face parte din topul preferințelor aproape imposibil de schimbat odată cu trecerea anilor. E surprinzător să am în minte melodia omonimă (recunosc chiar că mă abat de la cutumă și o ascult în timp ce scriu – cutuma fiind ca atunci când scriu să ascult doar muzică instrumentală, nu și cu voci) cu titlul spectacolului în care joacă Lili László și Benett Vilmányi, mai ales că cei doi sunt foarte tineri. Dar despre asta este vorba în spectacolul celor doi: despre noi – cei care provocăm tragedia și ei – cei care devin victime ale ororilor. Și e cu atât mai trist când ei sunt cruzi, copii fără nicio altă vină decât aceea că mergeau la școală, că erau la cursuri atunci când cecenii au luat cu asalt școala în care învățau.
© Biró István
S-au montat și la noi piese care tratează subiectul atentatelor din școli (vezi, de exemplu, Columbinus al lui Horia Suru montat la Baia Mare în 2016). Numai că atentatul despre care e vorba în Noi și ei e unul cu un puternic substrat politic, în care nu numai că mor peste 1100 de persoane, dintre care copiii formează majoritatea, dar aceștia cad victime unor evoluții politice la nivel local care țin de absurd și nefiresc. Și mai e ceva la acest spectacol: povestea este spusă de doi dintre supraviețuitori, doi care au ales să vorbească despre cei peste o mie care au murit. Inversarea proporțiilor nu e întâmplătoare, pentru că știm foarte bine că mass-media a transformat cifra într-un adevărat barometru al importanței unui eveniment (dacă vorbim de mii de victime, e ceva banal, dacă vorbim de doi atunci devine eveniment demn de luat în seamă și de transmis la știri). De aceea, faptul că doi aleg să vorbească despre cei peste o mie este mai mult decât un clu salvator pentru textul în sine, este o schimbare de accent menită să dea de gândit spectatorilor: cum ne afectează pe noi direct ceva ce s-a întâmplat undeva, prea departe de locul unde suntem? Cum putem să avem o reacție emoțională (de tipul compasiunii) față de tragedia unor oameni care au murit fără să fi avut altă vină decât că locuiau pe un teritoriu devenit peste noapte scenă de conflict armat?
© Biró István
Dat fiind cele spuse, devine evidentă și motivația alegerii locului desfășurării spectacolului – Casa Tranzit (fosta Sinagogă) din Cluj, un loc nu doar încărcat de istorie, ci și cu o arhitectură interioară potrivită cu subiectul spectacolului. Spațiul îl transformă cei doi treptat, sub ochii noștri, în scenă a conflictului. Agitația continuă a celor doi nu e deloc haotică, refacerea cadrelor evenimentului în sine realizându-se cu mijloace scenice dintre cele mai simple: un paravan din plastic negru care joacă rol de tablă și pe care ei vopsesc cu spray case și cifre; un xilofon de jucărie, dar funcțional și o chitară rece de care se ajută pentru momentul cu cântecele de copii, două ghemuri de mohair roșu cu care refac sub ochii noștri traselele terorii din interiorul școlii.
© Biró István
Se derulează sub ochii noștri oroarea, dar de o asemenea manieră, încât reușim să pricepem ceea ce s-a întâmplat acolo. Iar asta este cu adevărat remarcabil! Pentru că, de regulă, în cazul unor astfel de atentate șocul emoțional este atât de puternic, încât blochează orice urmă de rațiune. Nu e de cuprins cu mintea umană asemenea grozăvii! Și cu toate acestea, în Noi și Ei devine posibilă această înțelegere. Cu ce scop? Poate pentru a încerca să împiedicăm producerea altora asemănătoare (chiar și indirect, prin diferite forme de activism social).
Noi și Ei este și povestea a doi dintre supraviețuitori, copii care își doresc doar să înțeleagă de ce și, mai ales, cum vor merge mai departe. Se mai pot numi ei supraviețuitori cu adevărat? E doar una dintre temele de reflecție pe care ni le-au impus Lili László și Benett Vilmányi. Admirabil jocul lor și felul cum au reușit să nu se piardă în amalgamul de emoții și trăiri atât de intense, provocate de subiectul în sine. Cred că este momentul să-i mulțumim regizorului, Balázs Benő Fehér, cel care a știut să se folosească de tinerețea lor, transformând-o pe aceasta (tinerețea) într-un adevărat mobil al acțiunii.
© Biró István
Fiindcă spectacolul a fost în Casa Tranzit, tocmai mi-am adus aminte că la evrei povestitorul are un rol foarte important în comunitate, el fiind cel care duce tradiția mai departe, o povestește urmașilor. Iar Lili László și Benett Vilmányi sunt doi povestitori mai mult decât potriviți pentru a spune povestea mai departe. Iar noi, spectactorii, nu putem face altceva decât să devenim și noi povestitori, pentru ca astfel de tragedii să nu mai aibă loc.
Carly Wijs: Noi și Ei
Casa de Producție Orlai / FÜGE / Szentendrei Teátrum, Ungaria
Traducere în limba maghiară de Bence Biró
Fata: Lili László
Băiatul: Benett Vilmányi
Regia: BALÁZS BENŐ FEHÉR
Asistent de regie: Zsuzsi Szakács
Dramaturgia: Bence Biró
Producător: Tibor Orlai
Notă: Asediul școlii din Beslan a început pe 1 septembrie 2004 și a durat trei zile. Peste 1.100 de persoane au fost luate ostatici, inclusiv 777 de copii.Criza a început atunci când un grup de militanți islamici înarmați, în cea mai mare parte inguşi și ceceni, au ocupat Școala Nr. 1 din orașul Beslan. Agresorii făceau parte din gruparea de atacatori sinucigaşi Riyad-us Saliheen.
