Memorialistica are ceva ispititor, poate pentru că în ea găsim fărâme din realitate, mai cu seamă dintr-una pe care nu am avut cum să o cunoaștem, atunci când însemnările au oarece vechime. De regulă, avem posibilitatea de a citi memorii sau jurnale ale unor personalități, poate și pentru că în secolele trecute, preocupările intelectuale le erau rezervate mai mult oamenilor cu stare decât oamenilor simpli. Și-apoi aceștia din urmă, măcinați de griji și/sau de muncile pământului, ori alte munci fizice, anevoie mai găseau vreme a mâzgăli ceva pe hârtie, ca mărturie pentru urmași. Poate că și dintre aceștia or fi fost unii care să scrie, de plăcere ori din nevoia de a-și așterne zbuciumul pe o coală, dar scrierile lor nu au ajuns până la noi. Cartea aceasta aduce în atenția publicului de azi un manuscris vechi de mai bine de un secol, păstrat în Biblioteca Academiei Române și făcând parte din arhiva Nicolae Iorga. Și poate nu ar fi cu mult deosebit de alte scrieri vechi dacă nu ar aparține „unui cioban român” care își povestește viața pe care i-a fost dat să o trăiască „în Bulgaria în vremuri de război”.
Scriind acum mă întreb oare ce-ar zice Nicolae Șucu dacă ar ști că manuscrisul său a ajuns să fie tipărit sub forma unei cărți pe care au prilejul de a o citi românii săi, după un secol. Într-un fel, din ceea ce scrie reiese că și-ar fi dorit să fie citit, caietul său nu este unul doar pentru sine și apropiații săi. Povestea sa este fascinantă, și nu doar pentru că poartă patina timpului. Așa cum se precizează și în titlu, a avut parte de o sumedenie de aventuri, a trăit foarte intens și a trecut prin multe, încât te întrebi cum de a reușit să supraviețuiască în multe dintre situațiile relatate. Putem, așadar, citi volumul acesta atât ca pe unul de memorii cât și ca pe un roman, căci nu-i lipsește bogăția epică și nici suspansul. Nu că acestea două ar fi condiții obligatorii ale romanului, dar caietul lui Nicolae S. Șucu poate fi foarte bine citit și astfel. Valoarea sa documentară potențează impactul pe care întâmplările povestite îl au asupra cititorilor. Așadar, recomand cartea nu doar pasionaților de memorialistică sau de scrieri istorice, ci și cititorilor care, de obicei, se hrănesc cu beletristică.
Însemnările ciobanului român acoperă în principal anii 1908-1918, dar nu se limitează la ei. Nicolae S. Șucu ne introduce pe îndelete în viața sa, prezentând-o de la început, școlărește chiar:
Sunt născut în anul 1886, luna mai, în 29, în comuna Mățău, care se află departe de capitala județului Muscel, Câmpulung, la vreo 12 sau mai puțini kilometri. Mi-am petrecut copilăria la casa noastră cea veiche din localitatea zisă „Vâlcele” până în vârsta de 7 ani, când tatăl meu a făcut alte case mai în centrul satului, unde ne-am mutat și am început a merge la școală, zisă școala veiche de lângă biserica a veiche. (pag.63)
Astfel începe mărturia sa și putem remarca imediat stilul vechi al limbajului, grija pe care o acordă exprimării, dar și dorința de a oferi o imagine cât mai completă asupra vieții sale. Nu ai cum intui însă caracterul moralizator al istorisirilor sale. Pe acesta abia către final îl poți descoperi. Dar să revin la începuturi, care își au rolul lor în ansamblul manuscrisului, unul explicativ. Aflăm astfel cum a ajuns copilul Nicolae să îmbrățișeze meseria de cioban, cea care avea să îl poarte în nenumărate și surprinzătoare aventuri. N-am să vă detaliez peripețiile prin care trece, vă las plăcerea de a le savura din paginile cărții. Lectura este antrenantă, înlănțuirea faptelor are un ritm alert, dar nu sunt neglijate nici amănuntele ce creionează tabloul epocii avute în vedere. De aceea manuscrisul acesta este valoros și din punct de vedere istoric.
„- Civilizație însemnează: lumea de ambele sexe în România sunt mai învățați, mai culți (la vorba culți a strâmbat din nas) și mai luxoși, știe să trăiască și pentru dânșii, și cu cei din afara țării.
Mi-a răspuns ofensat:
– Să nu te superi, dar nu cunoști România, măcar că ești român. Eu am umblat în România și o cunosc după cum se vede treaba mai bine ca tine. România e civilizată numai în desfrânări, luxul e numai pentru desfrânări. Poporul român e sărac și lacom pe averea vecinului. Cât pentru învățați, eu am avut colegi de școală români în școlile din Belgia și ieșeau bine numai prin bani și numai fii de ciocoi.” (pag. 166-167)
Pentru o mai bună înțelegere a contextului socio-politic al vremii, vă sfătuiesc să nu ignorați studiul introductiv de la începutul volumului, realizat de Daniel Cain, cel care s-a și îngrijit de transformarea în carte a acestui prețios manuscris. Veți regăsi și fotografii, unele care surprind pagini din manuscrisul lui Nicolae S. Șucu, iar altele care prezintă imagini din epoca și teritoriile în care a trăit acest om. Fotografiile îmbogățesc istorisirea, ne ajută să pătrundem mai profund în atmosfera vremurilor și trebuie să mărturisesc că, eu, una, am reușit să văd cu ochii minții, ca într-un film, uimitoarele întâmplări povestite. Perspectiva aceasta asupra începutului de secol XX și asupra Primului război mondial își are latura sa inedită și cred că este interesant să poți cunoaște și modul în care sunt percepute evenimentele de un om simplu.
„Orișice m-aș fi căznit a le desluși și deschide capul, nu aveam cu cine vorbi și îmi vedeam de treabă, tăcând și oftând din inimă și zicând în sine: Cine va face ca mine, ca mine să pată.” (pag. 181)
Pe de altă parte, m-au surprins modul de gândire și cel de exprimare ale acestui cioban. E drept că, pentru vremurile în care a trăit, cele patru clase pe care le-a absolvit erau suficiente pentru a fi considerat om cu carte, dar totuși, nu poți rămâne rece în fața acestor aspecte. Ajunge cioban nu din nevoie, ci din propria dorință, discutabilă având în vedere vârsta fragedă la care ia această hotărâre.
„Știu că n-am să fiu de nimeni favorit sau compătimit și știu că nimic n-are să iasă din caietul meu, dar sunt decis a face tot posibilul, chiar dacă aș cheltui și ultimul ban, și să trimet caietul pe orișice cale la București, unde are să fie tipărit în câteva exemplare, și cel ce va ceti va înțelege cât e de amar printre străini și că sângele apă nu se face.
Poate nici nu mă apucam de scris, dar văzând și înțelegând cu cine am avut de-a face 8-10 ani, am prins o ură nemaipomenită și pare că scriind îmi vărs o parte din focul inimii. Poate că tot caietul meu are să se prefacă mâine, poimâine în cenușe, dar trag nădejde că nu se va preface și cel ce va ceti nu va mai părăsi patria, ca mine.” (pag. 192)
Iată că s-a ales, într-un târziu, ceva, din acest manuscris, din caietul lui Nicolae S. Șucu. O mărturie valoroasă, palpitantă și, nu în ultimul rând, emoționantă.
Editura: Humanitas
Colecția: Vintage
Anul apariției: 2017
Nr. de pagini: 248
ISBN: 978-973-50-5422-9
Cartea este disponibilă pe Libris.ro sau pe site-ul editurii.
