Nasturele norocos

„Trăim numai prin poveştile noastre.” Michael Morpurgo

După ce am citit Războiul bumbilor, minunatul roman al lui Louis Pergaud, iată că problema nasturilor, accesorii sau suveniruri, devine mai interesantă inclusiv în literatură.

Poveste în poveste, cartea lui Michael Morpurgo este o pledoarie pentru forța interioară de care au nevoie copiii pentru a depăși diverse încercări ale vieții.

O primă încercare este aceea de a nu avea un părinte sau, și mai grav, de a nu avea deloc părinți. Singuri pe lume, asemenea copii găsiseră adăpost în primul cămin înființat în Anglia, la 1741, adică exact școala unde învață Jonas, protagonistul prozei lui Morpurgo. Cartea are o dimensiune documentară interesantă, care scoate în evidență importanța istoriei unor locuri în care, simultan, desființând cronologia, mai multe secole își dispută simbolic întâietatea.

Jonas Trelawney este trist. Are acasă o mamă bolnavă, rămasă în îngrijirea lui. Despre tată, Jonas nu știe nimic. La școală, bucuria lui Jonas este aceea de a interpreta un rol în spectacolul realizat după cartea „Împăratul muștelor” a lui William Golding, celebra carte despre cruzimea vârstelor. Rolul lui Piggy, pentru că este tragic și inatractiv pentru ceilalți copii, îi rămâne lui Jonas. Iar lui chiar i se potrivește prin complexitate, căci îi pune în valoare vocea, iar asta îl face pe Jonas fericit.

„Lui Jonah îi plăcea enorm să joace pe scenă. Prindea viață în pielea personajului, lăsa timiditatea deoparte. Ar fi vrut să-l joace pe Ralph, personajul principal, eroul poveştii, dar încă de la preselecție și-a dat seama că nu i se potrivea. În cele din urmă, doamna Rainer l-a distribuit în rolul lui Piggy și a fost mulțumit, mândru chiar. Era un rol mare, important în poveste. Și avea şi cel mai bun cântec. Doamna Rainer îi spusese că vocea lui era principalul motiv pentru care-i dăduse rolul. Lui Jonah îi plăcea de Piggy, empatiza cu zăpăceala lui.” (p. 22)

Lucrurile se desfășoară normal la școală, până în momentul în care profesoara, doamna Rainer, este nevoită să intervină între copii pentru a-l salva pe Jonas de furia unui atac mizerabil. Foarte cruzi, colegii lui Jonas profită de jocul de rol pentru a nu-și mai disimula tentația de a face rău celui mai slab dintre ei.

Nefericit, Jonas se refugiază în capela școlii, acest loc cu istorie – directorul le spusese elevilor povestea, în mare, fără ca ei să înțeleagă exact în ce constă tradiția locului, dintotdeauna refugiu pentru orfanii năpăstuiți.

Jonas este uimit să audă melodiile preferate răsunând din interiorul capelei, cântate la orgă în interpretarea unui bărbat misterios. Se dovedește că lacrimile unui copil sunt mereu observate de cineva și că plânsul are ecou.

Bărbatul misterios, „organistul invizibil”, îmbrăcat în hainele elegante ale altui secol este un spirit bun. Nathaniel Hogarth are și el o poveste, iar Jonas este pregătit să o asculte. Povestea vine ca răsplată, căci Jonas găsise un nasture a cărui valoare se dovedește inestimabilă.

Și de aici începe o altă poveste, care nu rămâne nici ea fără o continuare de nivel superior. Nathaniel îl cunoscuse pe Mozart în anii copilăriei, îl salvase de la înec, îi devenise prieten. Narațiunea evoluează arborescent, prin adăugarea de situații noi, juxtapuse celor vechi.

La finalul lecturii, te poți întreba, pe bună dreptate, a cui poveste o aude, în rostire inconfundabilă, publicul ideal, cel sensibil, capabil să se transpună în situații-limită, iubitor de muzică? Și care dintre poveștile supraviețuitoare este mai puternică: aceea a lui Jonas, a lui Nathaniel sau a lui Mozart?

Câteva date despre autor obținem din prezentarea editurii:

Michael Morpurgo este unul dintre cei mai îndrăgiți autori britanici pentru copii. A scris peste 130 de cărți, inclusiv Leul-fluture, Regatul lui Kensuke, Un vultur în zăpadă, Proscrisul, Sir Gawain și Cavalerul Verde, Beowulf, Pinocchio și War Horse, care a fost dramatizată și s-a jucat cu enorm succes la National Theatre, iar apoi, în 2011, a fost ecranizată de Steven Spielberg. Succesul său enorm a continuat și cu Băiatul-Flamingo, In The Mouth Of The Wolf și The Snowman, inspirată de povestea clasică a lui Raymond Briggs. Asociația caritabilă fondată de Morpurgo acum 30 de ani, împreună cu soția sa, Clare, Farms for City Children, a ajutat deja peste 70.000 de copii să petreacă o săptămână la această fermă. A fost distins cu Order of the British Empire, în rang de Knight Bachelor pentru serviciile aduse literaturii și pentru opera sa caritabilă.

„Din umbră a ieşit o siluetă, un bărbat înalt, care se apropia clătinându-se şi sprijinindu-şi toată greutatea pe un baston. Purta o haină lungă cu nasturi strălucitori, pantofi cu catarame și o perucă lungă, buclată și cam soioasă – care-i cădea pe umeri. Jonah voia să se întoarcă și s-o ia la fugă, dar părea că prinsese rădăcini. Nu se putea mişca. Nu putea să vorbească.

— Nu te mira aşa, domnule Trelawney! s-a auzit iar vocea. Aşa arătam toți pe vremea mea. Şi pe atunci nu era politicos ca un copil să se holbeze la cei mai în vârstă.” (p. 41)

„—Nasturele meu, domnule Trelawney! a repetat bătrânul, cu mâna încă întinsă. Cred că-l ai în buzunar.

Jonah nu-şi amintea în ce buzunar îl pusese. A scos mai întâi batista însângerată, apoi a dibuit nasturele înăuntru.

— Eşti foarte amabil, a spus bătrânul, în timp ce Jonah îi înapoia obiectul, pe care l-a răsucit apoi în palmă. L-am căutat peste tot. E o parte din mine acest nasture, o parte din cine sunt eu.

Bătrânul, după cum îşi dădea seama Jonah acum, era şi mai în vârstă decât şi-l imaginase la început, avea fața extrem de ridată, ochii afundați în orbite şi întunecați, obrajii supți. Ochii de un albastru profund i-au strălucit deodată, iar el a zâmbit.” (p. 45)

„Băiețelul încă mai țopăia ca un iepure, alerga spre mine și făcea plecăciuni până la pământ iar şi iar în timp ce era prezentat.

— El e Wolfgang, Wolferl îi spunem noi. Ne vizitează din Austria, din Salzburg, cu tatăl lui, bunul meu prieten, Herr Mozart; iar ea e sora lui, Maria, căreia noi îi spunem Nannerl. Frau Mozart, mama lui, e acum în casă. Familia stă cu noi aici, la Bourne Park pentru câteva săptămâni înainte să călătorească spre Londra, unde cei doi copii o să susțină câteva concerte.

— Concerte?! m-am mirat eu.

— Da, toată lumea vrea să-i vadă, mi-a spus noul meu stăpân.

— Să-i vadă? am întrebat.

—Nu mai repeta ce spun, tinere! mi-a zis el pe un ton ceva mai aspru. Acesta e Wolfgang Amadeus Mozart. Are opt ani şi e deja faimos, e un mare muzician şi la fel e și sora lui, Maria, sau Nannerl. Au cântat în toată Europa. Londra așteaptă cu nerăbdare să-i audă în concert.” (pp. 97-98)

„— Aşa că, tinere, în aceste câteva săptămâni, cât e familia Mozart aici, pe lângă ce ai de făcut la grajduri, o să fii și tovarășul de joacă şi păzitorul lui. Are o fire dintre cele mai plăcute, dar te previn că poate fi și un copil sălbatic şi deseori e turbulent, nu ține cont de propria siguranță, ceea ce-i îngrijorează enorm pe părinţii şi pe sora lui. Trebuie să aibă mereu alături pe cineva responsabil, care să-l supravegheze. Nu-l scăpa din ochi, m-ai înţeles?” (p. 99)

„— Mi-a făcut bine să-ți spun povestea. Știam că o să înțelegi. Ştii cum e cu tristețea, ştii cum e cu bucuria şi cu muzica.

— Nasturele dumneavoastră norocos, a spus Jonah şi i l-a întins.

— Păstrează-l, i-a zis bătrânul. Ai mai multă nevoie de el decât am eu. Sper că o să fie la fel de norocos pentru tine pe cât a fost pentru mine. Consideră-l felul meu de a-ți mulțumi pentru că mi-ai dat şansa să-mi spun povestea. Şi uneori gândește-te la mine şi la Wolferl şi Nannerl și la Doamna Mamă şi la Domnul Tată. Trăim numai prin poveştile noastre.

S-a îndepărtat şi a dispărut în bezna din capătul capelei. Jonah a fost trezit de cineva care-i scutura umărul. Doamna Rainer stătea deasupra lui, iar el era întins pe bancă. S-a ridicat, năuc.

— Nu te-ai mai întors la repetiții, Jonah. Eram îngrijorată. Te simți bine?

— Bine, i-a spus Jonah. Mă simt bine.

Ea a insistat să-l ducă înapoi la asistenta şcolii, care i-a luat temperatura şi pulsul doar să se asigure că era într-adevăr bine, așa cum susținea.” (pp.163-164)

Nasturele Norocos de Michael Morpurgo