Nu, nu așa a început Cristian Fulaș să le vorbească elevilor. A început mult mai abrupt: greșelile pe care le faceți voi acum, ca liceeni, le-am făcut și noi și generațiile dintre cea a noastră și cea din care faceți parte. Și dintr-odată toți ochii au fost ațintiți către el, scriitorul. Cel care și-a permis să le spună: „Nu vă apucați de scris literatură! Nu se poate trăi din asta în România! Dar citiți multă, multă literatură!”. Învățați limbi străine, acum cât mai aveți memorie bună, asimilați prin toți porii tot ceea ce vi se oferă sub formă de experiențe. Și aș mai putea înșirui câteva „sfaturi”. A fost pentru prima dată când mi-a părut rău că n-am înregistrat momentul. Dar probabil că s-ar fi pierdut mult din spontaneitate și naturalețe. Cristian nu poate fi altfel decât dezarmant de sincer; să vii să te dezgolești în fața tinerilor și să le spui că astfel de experiențe le-ați putea avea și voi, dar v-ar fi inutile toate trăirile e echivalentul upercutului în box. Și elevii mei chiar au fost deschiși, au sorbit tot ceea ce le spunea Cristian Fulaș.
S-a vorbit despre literatura bună și sursele ei, a fost pomenit și Wittgenstein de cel puțin două ori – iar elevii mei erau boboci și de clasa a zecea -, s-a vorbit despre cât de mult ar trebui să conteze în viața fiecăruia dintre noi cultura, adevărata cultură, cea care stă la baza comunicării dintre oameni; care este rolul banilor și adevărata lor valoare (ce puteai cumpăra înainte de 1989 și ce poți cumpăra acum); de ce trebuie prețuiți artiștii și scriitorii și cum îi putem ajuta. Simplu și la obiect, nu-i așa?
Când s-au îndreptat spre ușă, tinerii ascultători se grăbeau să-mi spună deja: „Ce tare e omul!” sau „Cât de mult mi-a plăcut! Mai vine pe la noi?”. Și cum să nu te bucure faptul că timp de oră oamenii aceștia chiar au comunicat! Ad-hoc s-a instituit o relație între cel care avea de dăruit – timp, experiență – și cei care aveau de primit. Și s-a primit cum se cuvine, asta e cea mai mare mulțumire a mea, gazdă sau organizator (după cum vă sună mai bine).
Așa a fost prima întâlnire din noul sezon al „Întâlnirilor de la Tudor Vladimirescu”. Se anunță a fi un sezon frumos. Mulțumim, Cristian Fulaș pentru că ne-ai fost aproape!
Foto credit: Alexandru Bucur.
