Fiindcă trăim vremuri de criză, una mult mai profundă decât se vede la suprafață (epidemia de COVI-19 va trece, dar unele dintre consecințele ei vor fi insurmontabile) ne vedem cu toții nevoiți să renunțăm la câteva dintre pasiuni sau, în cel mai bun caz, să facem câteva schimbări, de asemenea manieră încât să păstrăm cât mai mult din starea de normalitate. Personal, recunosc că cel mai mult îmi lipsesc spectacolele de teatru și concertele. Dacă muzică mai pot asculta (în varianta online sau dvd), spectacole nu prea mai am cum vedea, excepție fiind înregistrările din arhive. Recunosc că nu-mi place să văd înregistrări ale spectacolelor decât atunci când e vorba de o revedere (o reîmprospătare a memoriei) și doar dacă am în lucru un material mai amplu. Îmi place să văd spectacolul de teatru din sală, ca spectactor simplu, să simt emoțiile actorilor și să surprind detalii care se pierd la filmare (oricât de bună ar fi aceasta, tot se pierde ceva). Faust Family trebuia să-l văd încă de la premiera din septembrie anul trecut, dar au intervenit niște urgențe și am amânat. Din păcate, una dintre actrițele din distribuție s-a îmbolnăvit foarte grav, iar la momentul când am urmărit înregistrarea ea este deja în memoria celor care au cunoscut-o. Unul din motivele pentru care am oprit înregistrarea de mai multe ori! Da, Mirela Bucur („mama lui Faust”, cum bine i-a spus Botond Nagy) nu mai este aici, cu noi, dar spectacolul va rămâne! Dedic cronica memoriei ei și colegilor ei de trupă, celor care i-au fost aproape până în ultima clipă!
*****
Despre Faust și Goethe s-au scris mii de pagini. Nu e nevoie să reiau subiectul. Dar e foarte interesantă convertirea temei de către Kali Ágnes și Benji Horváth și aducerea subiectului într-o realitate cât se poate de concretă: familia lui Sebastian (da, da, actorul se joacă pe el însuși pe fondul tramei), sau familia lui Faust. De aici și scenografia foarte concretă, elementele componente nefiind purtătoare de simboluri decât în puține momente: masa este masa în jurul căreia se adună familia, iar în capul mesei ajung să stea, rând pe rând, fiecare dintre toți cei adunați acolo. Permutarea personajelor se face în funcție de firul narativ, dinamica relațiilor dintre ele fiind definitorie pentru stabilirea centrului de interes. Sunt momente în care nu cel care se află în capul mesei vorbește, acesta doar asistă pasiv la dialogurile dure dintre cei adunați acolo. De regulă, dialogurile sunt doar între două personaje, binomurile fiind stabilite în funcție de cum s-au raportat în trecut unul la celălalt, dar și în funcție de influența pe care o au asupra destinelor celorlalți. De aceea, Sebastian și Cea-care-sosește vor interacționa cu toți membrii familiei, de unde se deduce și rolul lor definitoriu în destrămarea familiei. Cea-care-sosește este medic oncolog, ea însăși bolnavă de cancer, care vine acasă din varii motive (le bănuiți, evident, dacă știți despre ce este vorba în cartea scrisă de Goethe). E interesant felul cum au introdus autorii textului în scenă, prin intermediul unui singur personaj, câteva dintre dilemele și paradigmele societății contemporane. Căci da, astăzi diavolul sălășluiește foarte bine în noi, e cel care ne roade și care a dat alt sens îndoielii, decât a făcut-o Socrate (foarte interesant pentru construit momentul în care este invocat filososul antic, atât la nivel de text, cât mai ales la nivel de montare).
Sunt foarte multe dileme aduse în prim plan prin intermediul spectacolului Faust Family și Botond Nagy a ales să mențină atenția pe familie ca instituție socială – mutând centrul de atenție de pe un scaun pe altul, în funcție de cum o dictează memoria: trăim vremuri foarte tulburi, ne îndepărtăm unii de ceilalți foarte repede, iar familia nu mai este de mult timp acel „acasă”, locul unde toți suntem dornici să revenim și unde suntem autentici. Înstrăinarea ca efect al digitalizării este una dintre sursele de conflict dintre personaje; ei i de adaugă problemele de etică profesională – conflictele interioare ale Celei-care-sosește, dar și ale ei cu restul familiei – și cele de conservare de mediului. De aceea podeaua scenei devine în partea a doua a spectacolului asemănătoare cu pământul crăpat, uscat, acoperit de o lavă nimicitoare.
„Ești ceea ce ești!” îi spune lui Faust mama sa. Când și când revine această replică, rostogolită de la un personaj la altul pe post de reproș. „Ești ceea ce înțelegi!” rămâne un deziderat greu de atins, chiar și pentru Faust! Diferența dintre „a fi” și „a înțelege” este uriașă. Mi-ar fi plăcut, din acest punct de vedere, să fi fost mai bine evidențiate potențialitățile textului, să fi fost exploatate mai mult la nivel de metaforă scenică, pentru că din dorința de a se face bine înțeles, regizorul a ales să simplifice pe cât de mult posibil scenografia și să mute accentul pe dinamica personajelor în sine. Dar când vorbim despre Faust (chiar și despre o familie de Fauști) provocarea adevărată ține de felul cum transformi metafora inițială într-un lanț de cauzalități; fatalismul își revendică dreptul de existență direct de la Faust.
Un spectacol dens în subiecte de reflecție, Faust Family are toate șansele să aibă succes la public. Sunt convinsă că trupa Teatrului Andrei Mureșanu împreună cu regizorul vor găsi cele mai bune soluții pentru ca acest spectacol să aibă o viață cât mai lungă.
Faust Family – Teatrul Andrei Mureșanu Sfântu Gheorghe
Un text scris de: Kali Ágnes și Benji Horváth
Traducerea textului: Andrei Doșa
Regia: Botond Nagy
Scenografia: Andreea Săndulescu
Muzica: Claudiu Urse
Distribuția:
Claudia Ardelean, Sebastian Marina, Sergiu Aliuș, Fatma Mohamed, Mirela Bucur, Mona Codreanu, Camelia Paraschiv, Nagy Attila și Alexandrina Ioana Costea.
Credit foto: Volker Vornehm | Volker Vornehm – Photographer
