La marginea livezii de Tracy Chevalier a apărut la Editura Polirom, în Colecţia Biblioteca Polirom – Seria Actual, cu traducerea din limba engleză semnată de Veronica D. Niculescu.
DESPRE CARTE
Romanul urmăreşte drumul pe care familia Goodenough şi-l croieşte în speranţa unei vieţi mai bune. Pentru că în Connecticut, de unde e de fel James Goodenough, pamântul familiei nu ajunge tuturor fraţilor, el hotărăşte să-şi caute propriul pământ al făgăduinţei. Se stabileşte cu familia într-un ţinut deloc prietenos din Ohio, unde plantează o livadă: aceasta era semnul limpede al intenţiei colonistului de a rămâne. Dar pamântul ostil seamănă duşmănie între James şi soţia lui: el se încrâncenează să-l îmblânzească, iar Sadie alege să uite de lumea brutală care-o înconjoară cu ajutorul rachiului de cidru. Cu anii, prăpastia dintre cei doi se adânceşte şi, într-o clipă necugetată, totul se năruie. Încercând să se salveze, Robert, fiul mai mic, fuge de-acasă – va deveni miner căutător de aur, apoi, pe urmele tatălui său care iubea copacii, ajutor al unui colector de plante. Trecutul îl ajunge însă din urma…
„Tracy Chevalier stăpâneşte arta de a contura cele mai mărunte, mai dramatice poveşti ale oamenilor pe care, în trecut, istoria i-a ignorat.” (Geraldine Brooks)
FRAGMENT
După ce au golit ramurile acelui sequoia căzut, au plecat mai departe în crâng, la copacii aflaţi în picioare. Erau cam o sută de sequoia uriaşi în Calaveras Grove, răspândiţi printre alţi copaci pe o rază de vreo milă. Fiecare dintre ei îl uluia şi mai tare pe Robert. Deşi monstruos de mari, arborii nu-şi anunţau prezenţa înainte de a ajunge foarte aproape de ei, cu excepţia unei scânteieri portocalii printre copacii mai tineri. Robert voia să se oprească la fiecare, să se sprijine cu mâna de trunchi şi să se uite în sus. William Lobb era mai puţin înclinat spre asta ; aşa cum avea să descopere Robert mai târziu, Lobb văzuse mulţi copaci neobişnuiţi în călătoriile sale şi, deşi îi preţuia, nu se ataşa de ei, păstrându-şi vigilenţa necesară când ai o afacere.
În jurul copacilor sequoia vii erau mai puţine conuri verzi, fiindcă majoritatea atârnau încă de ramuri. Robert începea să creadă că va fi imposibil să umple sacul, când William Lobb a pornit hotărât spre grămada lui cu echipament şi s-a întors cu o puşcă. După ce a încărcat-o, a înălţat-o, a ţintit sus în copac şi a tras. S-a auzit o trosnitură şi intr-o clipă o ramură s-a desprins şi s-a prăvălit lent, lovindu-se de trunchi şi de alte crengi şi împroşcându-i cu ace şi conuri. Robert s-a ferit. Englezul a chicotit:
— Cea mai plăcută parte a muncii. L-a lăsat pe Robert să adune conurile şi s-a întors la echipament, revenind cu o cazma şi nişte găleţi de metal.
— Ne trebuie nişte puieţi, a explicat. Adesea seminţele nu vor să germineze în altă ţară şi intr-un climat nou, dar răsadurile pot continua să crească.
A dat roată prin tufărişul din jurul copacului de câteva ori, înainte să găsească un pui sănătos, înalt de treizeci de centimetri, care să-l mulţumească. Apoi a început să taie în stratul dens dimprejurul acestuia, alcătuit din ace descompuse şi praf de scoarţă roşcat.
— Sigur că e mult mai greu să-i transporţi, mormăia Lobb în timp ce lucra. Adesea nu supravieţuiesc traversării.
— Ce traversare?
— A oceanului. Şi nici să fie duşi la San Francisco n-o să le prea placă. Dar merită adunaţi câţiva, mai ales când e vorba de-o specie nouă.
A ridicat răsadul şi l-a lăsat uşor intr-o găleată, adăugând pământ împrejur şi apăsându-l cu degetele. Când a fost mulţumit a apucat iarăşi cazmaua, să caute altul.
Robert terminase de adunat toate conurile din jurul copacului şi a început să caute răsaduri, ca să ajute. S-a dovedit a nu fi atât de uşor cum se aşteptase. Puţini pui creşteau sub copacul uriaş, fiindcă era puţină lumină. Iar cei care creşteau nu erau ceea ce crezuse el la început. Când i-a arătat un posibil răsad lui Lobb, acesta a scuturat din cap:
— E cedru de tămâie. Sunt mulţi pe-aici.
A arătat înspre nişte copaci înalţi şi mai subţiri din jur, cu scoarţă roşie şi crestături adânci, asemănători cu sequoia.
— Du-te şi pipăie scoarţa unuia. Vezi? Mult mai tare ca la sequoia. Şi acele or fi solzoase, dar sunt mai plate decât la sequoia, de parcă ar fi fost călcate cu fierul.
Au trecut la un alt sequoia, iar William Lobb i-a dat arma lui Robert, să doboare mai multe ramuri. Robert a ţintit cu grijă, conştient că era analizat şi nu trebuia să rateze. Era obişnuit să vâneze – aşa îşi obţinuse hrana când traversase America –, dar niciodată nu mai ţintise anume spre ramura unui copac.
Când a apăsat pe trăgaci, glontele a lovit creanga de sequoia, care a trosnit, dar nu a căzut.
— Încă unul o s-o rezolve, a zis Lobb. Chiar la bază.
De data asta creanga a căzut, tot însoţită de o ploaie de ace şi conuri. S-a auzit un strigăt dinspre constructorii din depărtare, iar un om s-a desprins de grup şi a pornit-o iute spre ei, printre copaci. William Lobb a înjurat în barbă.
— Cam asta a fost. Distracţia se plăteşte întotdeauna, într-un fel sau altul.
Şi-a luat cazmaua şi a început să taie pământul tasat din jurul altui răsad, care lui Robert i se părea un cedru de tămâie.
Era limpede că avea multe de învăţat.
Lobb n-a ridicat privirea când a ajuns omul, scund, transpirat şi cu răsuflarea tăiată, deşi nu alergase de departe. Robert nu era la fel de nepăsător ca William Lobb, aşa că s-a oprit din cules conuri şi stătea cu sacul la picioare, cu mâinile bălăngănindu-i-se a vină, deşi nu-i era clar cu ce anume greşise.
— Hei, care-i treaba, de ce se trage aici?
Omul îşi răsucea pe deget mustaţa lungă care îi despărţea treimea de jos a chipului rotund de restul. Purta un joben jerpelit de mătase, împins de pe frunte, şi o cămaşă cu mânecile suflecate deasupra coatelor, albeaţa materialului dezvăluindu-i ocupaţia: era afacerist, nu muncitor.
— Ce faceţi aici?
Lobb a continuat să lucreze.
— Săpăm.
— Da, dar ce săpaţi ? Şi de ce săpaţi ? Şi mai şi trageţi cu puşca. Nu-i aur aici, domnule, dacă asta căutaţi, a adăugat bărbatul, scoţând o batistă soioasă din buzunar şi ştergându-şi mâinile şi apoi fruntea. Poate că sunteţi noi în branşă şi n-aţi înţeles bine care-i treaba cu aurul, dar vă asigur că nu-i nici un pic pe sub copacii ăştia. Mai bine v-aţi duce pe râu în jos, departe. Deşi n-am auzit că s-ar fi găsit aur în Stanislaus de mai bine de doi ani.
S-a oprit, aşteptându-se că William Lobb se va opri şi el. Dar Lobb îşi continua treaba în jurul puiandrului, ridicându-l apoi şi punându-l într-o găleată. Robert s-a întors şi el la cules conuri. Omul şi-a pipăit iarăşi mustaţa, apoi a întins mâna.
— Mă cheamă Lapham. Billie Lapham. Am revendicat pământul ăsta.
William Lobb i-a ignorat mâna. Lui Robert i-a părut un pic rău de Billie Lapham, rămas cu mâna în aer, aşa că după o clipă s-a dus el şi i-a strâns-o. Asta a părut să-l învioreze pe afacerist.
— Şi din cauza asta vreau să ştiu de ce trage cineva pe pământul meu şi de ce sapă pe pământul meu şi ce anume face, a continuat el.
— Nu-i pământul tău, a zis William Lobb.
— A, ba este, este. Am acte. Pot să ţi le arăt în tabără.
— E pământ indian, dacă e să fie al cuiva.
Lobb vorbea de parcă nu l-ar fi auzit pe Billie Lapham.
— Miwoii ăia s-au stabilit chiar la sud de locul ăsta – sunt aici de mai mult timp decât tine. E pământul lor, sau al Domnului – tu alegi.
— Nu, e al meu, al meu şi-al fratelui meu. Ştii, noi construim pentru turişti. O cârciumă, o pistă de bowling şi mai încolo mărim căsuţa ca s-o transformăm în hotel. Hotelul Copacii Uriaşi.
Billie Lapham înşira aceste realizări cu mândrie.
— Ia staţi aşa, nu cumva după copaci săpaţi voi?
William Lobb tocmai pusese alt puiet de sequoia într-o găleată.
— Dar nu puteţi săpa după copaci! Ce-o să faceţi cu ei?
Lobb s-a oprit.
— Ce, n-ai destui pentru tine ? Am băgat de seamă că nu-ţi prea pasă de cei mari, de vreme ce te-ai apucat să tai unul ca să-l transformi – în ce? În podea pentru o pistă de bowling.
— Păi, de fapt, nu eu l-am tăiat! Ceilalţi au hotărât să facă asta.
Billie Lapham şi-a şters iar mâinile.
— Dar din motive serioase. Motive de educaţie. Oamenii vor să vadă cât de mari sunt copacii şi nu-i aşa uşor dacă stai aproape de ei, aţi observat? Însă cu o buturugă atât de mare şi-un trunchi aşa de lung, îţi faci o idee mai bună de cât de mare vine. După ce a fost doborât mi-am dat seama că aş putea să fac ceva şi din el! Buturuga Uriaşă o să fie ring de dans, ştiţi. Şi n-au tăiat decât unul. Pe restul o să-i protejăm.
Pesemne fusese criticat şi înainte, de-şi învăţase apărarea pe de rost. Apoi a încercat s-o întoarcă:
— Şi vreau să protejez şi ce creşte, a zis arătând înspre puietul din găleată. Dacă sapi după ăştia şi-i iei, n-o să-i mai avem pe viitor, nu?
DESPRE SCRIITOARE
Tracy Chevalier s-a născut în 1962 şi a copilărit în Washington. Părăseşte Statele Unite în 1984, stabilindu-se în Anglia. După ce lucrează câţiva ani ca redactor, obţine masteratul în literatură la University of East England. Debutează în 1997 cu romanul Albastru pur, care s-a bucurat imediat de un succes răsunător. Doi ani mai târziu îi apare Fata cu cercel de perlă, considerat de Publishers Weekly „un fenomen editorial” şi care atinge în scurt timp cifra-record de un milion de exemplare vândute. Romanul este recompensat cu premiul cititorilor revistelor People, Time şi Elle. În anul 2001 publică un al treilea roman, Îngeri căzători, frescă a Angliei edwardiene, aflat luni întregi pe lista de bestselleruri din Anglia şi SUA.
