Invincibilul Ronnie O’Sullivan

În seara în care Trump se întâlnea cu Putin în Alaska, în Dubai Ronnie O’Sullivan făcea ce știa el mai bine: break maxim. Și nu unul, ci două, în același meci, cel din semifinala turneului Saudi Arabia Snooker, meci jucat împreună cu Chris Wakelin. După șapte ani de la ultima astfel de performanță, la aproape 50 ani (îi împlinește în decembrie anul acesta), cel mai mare jucător de snooker din toate timpurile reușea în nici două ore un spectacol care a intrat în istoria sportului mondial și în mod cert va figura în manualele profesioniștilor sportului cu tacul. Atunci, în acea seară m-am hotărât să citesc Invincibil, cel de-al treilea volum de memorii scrise de O’Sullivan. Despre Ronnie. Autobiografia lui Ronnie O’Sullivan am scris aici, iar despre În fugă, am scris aici. Faptul că l-am văzut jucând la București (în meci demonstrativ) și de mult prea multe ori la televizor, în meciurile transmise cel mai adesea live din diverse locuri din lume, m-a determinat să nu mă grăbesc și cel de-al treilea volum; aveam prejudecăți legate de conținut, fie se va repeta, fie nu va spune nimic interesant, fie, pur și simplu, va fi plictisitor. Nimic din toate acestea, pentru că Ronnie poate fi orice, numai plictisitor nu, poate repeta de o mie de ori același lucru, și totuși, de fiecare dată o va face altfel (ca la antrenamente, când repetă o lovitură de buzunar până îi iese), cât despre lucruri interesante, să fim noi sănătoși, n-a spus nici măcar jumătate din câte știe despre lumea unui sport care a devenit din ce în ce mai urmărit și al cărui număr de fani e într-o creștere fantastică de la an la an, în mare parte și datorită lui.

Invincibil e scrisă după ce a câștigat ce-al de-al șaptelea titlu de campion mondial, intrând cu această ocazie în istorie și ca cel mai în vârstă sportiv care a câștigat campionatul mondial. Cel care la 17 ani începea cariera de profesionist și, în același timp, cel care are cel mai rapid 147 din istoria snooker-ului. Dar, dincolo de toate aceste titluri, Ronnie va rămâne în memoria fanilor ca fiind cel care joacă de plăcere. E incredibil cât de mult insistă pe acest aspect în Invincibil și dacă stai bine și te gândești cred că în această plăcere rezidă forța lui de joc. Snookerul e un sport care presupune multe calități, dar mai ales rezistență, nu poți să stai la masa de joc dacă nu-ți cultivi rezistența. Pe de altă parte, e un sport care îi poartă pe profesioniști prin multe locuri din lume, ceea ce înseamnă și o înțelegere încă de timpuriu a faptului că în cea mai mare parte din an vor sta departe de familie și prieteni. Abia în Invincibil, O’Sullivan spune foarte clar cum a reușit să treacă peste toate obstacolele: cu ajutorul prietenilor, unul dintre ei însoțindu-l tot timpul în turnee (dar acest lucru s-a întâmplat după ce acesta a ieșit la pensie, iar obligațiile familiale nu-l mai solicitau foarte mult). Ce e și mai interesant este faptul că prietenii lui Ronnie nu se pricep la snooker! După ce citești mai ales partea a doua a volumului, înțelegi și de ce el n-are nevoie de cunoscători prin preajmă. Nu pentru că e disprețuitor sau arogant, dimpotrivă, ci pentru îi place să separe lucrurile, astfel încât să se bucure și de viață, nu doar de jocul pe care-l practică cu atât de mult talent.

Invincibil nu e construită neapărat după o rețetă de succes, deși ghicești în structura lui amestecul profesionistului, Tom Fordyce, cel care l-a ajutat pe sportiv să-și scrie memoriile. Găsești în prima parte multe date care țin de istoria sportului, despre marii campioni care l-au determinat pe Ronnie să se perfecționeze, dar și despre mentorii, antrenorii și, mai ales, profesioniștii care l-au ajutat să se ridice după fiecare bătălie (grele toate): dependența de droguri, lupta cu kilogramele (una din cauzele episoadelor recurente de depresie) și lupta cu singurătatea. Remediul cel mai important, care-l ajută și astăzi: alergările. Cât de importantă este familia pentru el? Nu există capitol din cele 13 care alcătuiesc volumul în care să nu-i pomenească pe membrii acesteia: părinții, copiii (cei trei, dar despre regretul că pe prima fată o cunoaște cel mai puțin și e aproape o străină pentru el aduce aminte o singură dată), Laila (actuala lui soție), ba chiar și Osho, câinele pe care adoră să-l scoată la plimbare ori de câte ori poate. Invincibilitatea lui O’Sullivan rezidă într-o vulnerabilitate pe care a învățat cu greu să și-o asume și din care își trage mereu forța pentru încă o bătălie câștigată. Vârsta i-a adus rafinament în joc, răbdare să construiască scheme de joc, să gândească loviturile de siguranță și. A învățat ce-i face bine și ce nu; nu mai stă cu zilele la masa de antrenament, iar când are nevoie de o refacere mentală îi place să meargă să joace la masa din casa mamei lui; știe foarte clar ce-i face bine din punct de vedere alimentar, bea sute de litri de ceai pe an, este dependent de ordine și disciplină, nu se abate de la programul de alergări, astfel încât oriunde ajunge în lume cu snooker-ul, primul lucru pe care-l caută este clubul local, unde își găsește repede parteneri pentru alergarea de la primele ore ale dimineții.

Naturalețea și aparenta lejeritate cu care povestește despre anii când era dependent de droguri sau când avea un regim de viață haotic sunt și ele câștigate în timp, pentru că Ronnie O’Sullivan e un antisocial prin definiție, nu e genul care să participe la petrecerile de după competiții sau căruia să-i placă evenimentele unde trebuie să socializeze în numele unei cauze oarecare. Are un respect fantastic pentru intimitate, de aceea nici în Invincibil nu lasă să se vadă prea mult din viețile celor dragi lui, pe care a învățat să-i protejeze cu greu. În multe locuri din carte aduce aminte de cimpanzeu, singura trimitere explicită pe care nu refuză niciodată să o facă când este vorba despre propriile lui temeri și eșecuri. Paradoxul cimpanzeului este cartea profesorului Steve Peters, psihiatrul pe care îl sună ori de câte ori simte nevoia (volumul a apărut în traducerea Monicăi Lungu, la Editura Publica). Spre deosebire de alți sportivi însă, el nu își îndeamnă fanii să-i copieze stilul de viață sau să caute rețete de succes în ceea ce face, dimpotrivă. De asemenea, foarte bune exemplele din alte sporturi, ceea ce denotă că Ronnie O’Sullivan este foarte conectat la fenomenului sportului contemporan, îl interesează cum obțin ceilalți sportivi performanța, analizează loviturile de tenis ale unor jucători precum Rgoer Federer sau Novak Djokovic, iar Tiger Woods este o referință specială pentru cel mai bun jucător de snooker din toate timpurile.

La nici doi ani după ce a apărut Invincibil, Ronnie O’Sullivan face două break-uri maxime într-un singur meci. Astăzi e mai pasionat de joc ca niciodată, se bucură de fiecare dispută în parte și-și permite să aleagă turneele și meciurile demonstrative. S-a căsătorit cu Laila și s-a mutat în Dubai. Dacă ne luăm după nivelul de joc demonstrat cu fiecare nouă partidă de snooker, se pare că vom mai vedea meciuri de cea mai bună calitate.

Notă: spre deosebire de alte traduceri de acest gen, Invincibil are notele bine realizate și necesare pentru un necunoscător de snooker, iar notele despre istoria acestui sport sau despre marii campioni despre care vorbește Ronnie în carte completează excelent volumul. Iuliu Ciupe-Vaida a tradus cartea și a adăugat notele, ceea ce-l recomandă ca profesionist.

Invincibil de Ronnie O’Sullivan și Tom Foryce