Barmanul de la Ritz – povestea Parisului ocupat de naziști

Philippe Collin este istoric, producător de radio și jurnalist. A debutat în literatură cu romanul Le barman de Ritz, în anul 2024. Cartea s-a bucurat imediat de mare succes în rândul publicului cititor și al criticii literare, primind Premiul Maurice Druon 2024 și Premiul Le Temps Retrouvé 2024. Volumul a fost tradus în limba română de Andreea Năstase, la Editura Litera, în colecția Folio și a apărut în cadrul Programului de sprijinire a publicării Marthe Bibesco, beneficiind de susținerea Ambasadei Franței în România și a Institutului Francez din România.

Romanul debutează cu o introducere cu date istorice realizată de autor, menționând foarte clar că volumul este bazat pe fapte și personaje reale, fiind o carte strașnic documentată. Cadrul istoric este esențial pentru a înțelege acțiunea și personajele. În 1939 izbucnea Al Doilea Război Mondial, găsind Franța în Coaliția Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste. În planul de război al dictatorului german, Franța era una dintre primele ținte occidentale vizate de armatele conjugate germane. Astfel, se declanșează atacul zdrobitor asupra Franței, iar pe 14 iunie 1940 Parisul intra sub ocupație germană până în 25 august 1944. Notează autorul: 1533 de nopți în timpul cărora hotelul Ritz s-a transformat într-o lume stranie, unică și complexă, în inima unei Europe sfâșiate de război. Franța avea să se scindeze în partea ocupată și cea liberă, dezvoltându-se o Rezistență acerbă împotriva ocupantului, dar și un colaboraționism care a lăsat o urmă adâncă în istoria națională a Franței. Philippe Pétain a jucat un rol decisiv în istoria acelor ani sumbri, ocupând funcția de șef al statului major în timpul Regimului de la Vichy. În mijlocul acestor evenimente politice și militare, Parisul devine epicentrul jocurilor tuturor taberelor, orașul celor mai importante legături diplomatice, orașul spionajului, antisemitismului și, paradoxal, în mare parte rămâne orașul luxului, în ciuda dezastrului din jur. În mijlocul său, ca un far, trona hotelul Ritz și celebrul său barman, Frank Meier.

Pe de o parte, romanul spune povestea celebrului și opulentului Hotel Ritz, gazda unora dintre cele mai importante figuri publice de-a lungul timpului, pe de altă, spune povestea lui Frank Meier, cel mai cunoscut barman la nivel internațional. Cele două povești se contopesc pentru că viața lui Meier este, în mare parte, viața Ritzului pe care îl servește cu dedicare, cu completă fidelitate, păstrându-l singurul pol de stabilitate într-o lume demult instabilă. Ceea ce îl distinge de la început este înfățișarea sa inconfundabilă.

Aceasta este citadela lui Frank Meier, barmanul de la Ritz. Cu origini austriece, celebrat pentru arta sa desăvârșită a cocktailurilor și adorat de cei mai eleganți băutori din Europa și din America, omul este o legendă în mica lume a luxului. Mustața lui fină, gesturile precise și ochii veseli se bucură de aceeași faimă ca băuturile pe care le servește. Ajunul invaziei germane îl găsește la postul lui, în sacou alb, cravată neagră. Cincizeci de ani bătuți pe muchie, nici gras, nici slab, de două decenii în spatele tejghelei, el este patronul.

Și așa va rămâne pe toată durata războiului, ducându-și secretul cu el. Într-o perioadă a teribilului antisemitism, Frank Meier știe că dezvăluirea originilor sale etnice l-ar putea duce într-un lagăr sau l-ar face să își piardă viața. Din acest motiv, devine un apărător al celor asemenea lui pe care demența nazistă îi consideră rasă inferioară și cărora le-a pregătit drumul spre iadul lagărelor de exterminare. Frank Meier este un personaj taciturn, își traduce lumea printr-un monolog interior și în paginile unui jurnal care ascund cele mai mari frici ale sale pentru el și pentru cei din jurul său. Pentru cititor, jurnalul său dezvăluie culisele vieții și profundelor trăiri ale acestui personaj. Faptele sunt narate cronologic, începând chiar cu anul 1940, cu momentul zero al marii metamorfoze a Hotelului Ritz, cu primii pași ai bocancilor germani care îi trec pragul. În mai puțin de o săptămână, Parisul a început să funcționeze după ora Germaniei […] Ceasurile au fost date înainte cu o oră, după fusul orar al Berlinului. Iar viețile au fost date complet peste cap. Parisul s-a împărțit în tabere. Neutrii, colaboraționiștii și Rezistența franceză. Mulți au ales să colaboreze cu ocupanții pentru a-și păstra privilegiile, viitorul era incert, iar prezentul dezastruos. Singura punte dintre trecut și prezent par a rămâne oamenii, cei din urmă cu câțiva ani și cei care mai pot veni acum la Ritz, iar peste toți tronează moștenitoarea imperiului Ritz, văduva Marie-Louise Ritz pentru care acest hotel întruchipează întreaga sa lume, toate fețele lui Cronos.

3 octombrie 1940 era ziua debutului unei alte tragedii. Guvernul de la Vichy promulgă Statutul Evreilor, adică antisemitismul devenea politică de stat. În acest context, Frank Meier se simte pierdut, nu o arată niciodată, dar știe că o singură șoaptă și poate deveni victima acestei noi politici rasiale. Orașele încep să fie sufocate cu anunțuri împotriva evreilor, începuse vânătoarea, schimonosirea lumii pentru a obține cel mai mic beneficiu în schimbul unei vieți de evreu pe care o dădeau la schimb. Nazismul scotea tot ce era mai rău din oameni și în Franța.

În acest război care acum se numește pace, Frank Meier se simte aruncat dintr-o parte în alta între două lumi care coexistă, dar nu se întâlnesc niciodată: cea din interior, lumea hotelului, cu fastul, confortul și fiarele ei carnivore, și lumea de afară, cea a foamei, a frigului și a umilinței.

Într-adevăr, interiorul și abundența Ritzului nu este realitatea de pe străzile Parisului unde se dă zilnic o adevărată luptă pentru supraviețuire. Frank Meier știe prea bine această diferență și se teme de momentul când cei din interior vor fi nevoiți să dea socoteală celor de afară. Anul 1941 nu aduce nimic mai bun, dimpotrivă. Întrebarea care planează în conștiințele multora este și cât timp vor putea rezista fără să-și murdărească definitiv conștiințele? Războiul se întețește, la fel și atitudinea ocupantului. Unii își savurează renașterea, cum este văduva Ritz, alții micile victorii prin documentele false obținute pentru cei care mai au o șansă să scape din acest infern. Meier știe că nu poate pleca, nu își poate părăsi postul, deși poate asta ar fi salutar, dar știe că îi poate ajuta pe ceilalți și o face în ciuda tuturor riscurilor. Încercarea de asasinat asupra lui Hitler eșuează și odată cu ea începe vânătoarea ofițerilor implicați în acest complot. Unii dintre cei serviți de barman vor dispărea sub teribila tortură nazistă, alții se vor îndepărta și se așterne iarăși tăcerea apăsătoare. Nimeni nu mai are speranțe. Însă soarta războiului se schimbă. Germania se prăbușește, iar Aliații își fac intrarea triumfală în Franța. În acest punct al narațiunii se conturează o temă extrem de importantă, cea a moralei și a vinovăției sau a învinuirii. Cine este de judecat pentru deciziile din anii ocupației și cine sărbătorit. Este una dintre marile problematici din toate statele aflate sub ocupație în anii războiului.

Frank Meier este prins la mijloc între propria sa conștiință și situația din afara ușilor Ritzului. Cum va fi văzut de cei care luptau să supraviețuiască în timp ce el nu avea aparent nicio grijă? Este demn să iasă să sărbătorească victoria asupra inamicului? Acestea sunt unele dintre cele mai grele întrebări care îl frământă odată cu eliberarea. Faptul că i-a servit pe ofițerii germani poate fi vina lui capitală, faptul de a-și fi făcut meseria?

Aveam nevoie să parcurg acest drum accidentat prin mijlocul colaboraționiștilor și al mahărilor din Wehrmacht, ca să-mi liniștesc conflictul interior? Aveam nevoie să mă transform într-un fals burghez ca să ajung la o anumită indulgență față de mine și de ai mei? Luxul m-a izolat, fără îndoială. M-a izolat și m-a orbit, la fel ca pe Jünger și pe Guitry, față de realitatea dezgustătoare a războiului. S-au înșelat, și eu de asemenea. Nu pot da vina pe nimeni, în afară de mine însumi. Învingătorii vor manifesta, la rândul lor, vreo urmă de indulgență pentru orbul care am fost?

Acesta rămâne unul dintre subiectele mari de dezbatere din istoria secolului trecut. O dezbatere fără de sfârșit, la fel cum a fost și suferința celor prinși în menghina teribilelor evenimente. La sfârșitul cărții, se găsește anexa acesteia cu date despre câteva dintre personalitățile care apar și în roman și destinele lor în perioada postbelică.

Chiar dacă despre ocupația germană asupra Franței în cel de-al Doilea Război Mondial s-au scris multe cărți de specialitate și multă literatură, romanul lui Philippe Collin are meritul de a îmbina cele două sfere, istoria și literatura, într-o construcție fără cusur. Autorul, care prin natura meseriei sale a făcut cercetare istorică, a știut foarte bine cum să contureze evenimentele anilor ’40, cum să le armonizeze pentru a scrie o mare carte de literatură. Așa cum a scris și Télérama, Barmanul de la Ritz este un prim roman superb.

Barmanul de la Ritz de Philippe Collin