Sintagma „jurnal intim” duce cu gândul la pudoare, la ceva ce nu trebuie arătat lumii. Artiștii scriu jurnale din varii motive: fie pentru a păstra idei răzlețe, care ulterior pot căpăta sens și valoare artistică; fie pentru a-și pune ordine în idei; fie pentru a încerca să pună barieră între propria persoană și restul lumii. Și, totuși, câte din aceste jurnale trebuie publicate, câte din aceste gânduri, idei și emoții trebuie să ajungă la cititori? De multe ori autorii acestora interzic prin dispoziție testamentară publicarea jurnalelor, alteori nu. Cu toate acestea, sunt celebre discuțiile iscate de dezvăluirile provocate de tipărirea unuia sau altuia dintre jurnale, în ciuda faptului că autorii respectivi au interzis în mod expres acest lucru. Despre interpretarea celor scrise e o cu totul altă poveste, una orientată în jurul întrebării cine este subiectul – omul/artistul sau opera.
Sfârșitul secolului XIX și prima jumătate a secolului XX au fost perioade fertile din punct de vedere artistic, climatul politic fiind favorabil dezvoltării diferitelor curente și stiluri; artiștii au fost în centrul atenției, boema se organizează în jurul lor și de multe ori ajung să impună moda. Mulți dintre ei ajung să facă averi uriașe, alții, din contra, cad pradă alcoolismului sau altor patimi; cert este că anonimatul nu mai este paravan pentru actul creator în sine, de aici și diferențele de receptare a operetei artistice în sine. Theodor Pallady a trăit exact în această perioadă, sfârșit de secol XIX – început de secol XX (1871-1956). Artist cu o personalitate puternică, cu o operă remarcabilă, care rezistă probei timpului, Pallady a fost dedicat femeii și relației cu aceasta, portretele de femei – nuduri sau nu – ieșind în evidență prin câteva trăsături. Despre toate acestea ne-a vorbit Călin Stegerean, curatorul expoziției Pallady 150 – Jurnal Intim, în ultima zi a acesteia. Director al Muzeului Național de Artă al României, profesor universitar, Călin Stegerean a reușit să încânte audiența (foarte numeroasă) ultimului tur ghidat al expoziției. Și-a adaptat discursul unui public eterogen din toate punctele de vedere – tineri și seniori, artiști și novici, amatori de artă sau studenți la arte – reușind nu doar să trezească interesul tuturor, ci să smulgă și aplauze la finalul turului.
O expoziție organizată până în cele mai mici detalii, pusă sub semnul excelenței din toate punctele de vedere. Panotarea lucrărilor a pus în valoare atât opera, cât și personalitatea artistului, tablourile fiind așezate mai puțin în funcție de anul creației, cât în funcție de subiect și tehnică; așa se explică punerea în oglindă a tabloului (de mari dimensiuni) care a deschis expoziția și cel care a închis-o, un portret de femeie în care dominantă era culoarea și nu forma. Călin Stegerean nu doar că este un foarte fin cunoscător al operei și vieții lui Pallady, reușind la nivel de discurs să strecoare detalii cu privire la viața sa la Paris, prietenia cu Matisse sau despre relațiile cu cele mai importante femei din viața lui, ci a îmbinat aceste detalii cu amănunte care țin de construcția unui tablou. Așa se face că publicul nu s-a plictisit nicio secundă, ci a fost provocat să privească cu alți ochi ceea ce era pe simeze.
Însoțirea tablourilor cu citate din jurnal nu doar că a fost o idee excelentă, ci a dat o altă conotație fiecărei lucrări, o altă perspectivă, ceea ce, se știe, în artă contează enorm. Lipsa etichetelor și înlocuirea acestora cu înscrisuri direct pe perete, printr-o tehnică scumpă, dar de efect a contribuit la obținerea efectului de expoziție gândită în detaliu, rafinată și pe măsura artistului. Jurnal intim, titlul expoziției, te poate duce în eroare: nu, nu am găsit expuse doar nuduri, ci și portrete de femei în diferite ipostaze, tablouri de Matisse și portretele lui Pallady și prietenului său. Tehnici diferite de realizare, materiale diferite, toate aduse în aceeași expoziție, cu menirea de a arăta publicului complexitatea unui artist foarte valoros. Discreția cu care au fost „risipite” în expoziție pagini din jurnalul său, deloc întâmplător așezate lângă anumite tablouri, a contribuit la senzația de echilibru. Da, o expoziție născută dintr-o grijă pentru echilibru: artistul și opera sa captează atenția publicului deopotrivă. O îmbinare rarisimă de note ce țin de personalitatea artistului și aspecte ce țin de contextul socio-politic, acestea din urmă revelate cu ajutorul unor detalii excelent puse în valoare: oglinda prezentă în multe tablouri, relația dintre trup și diferitele obiecte din jurul lui, fructele care sunt așezate cu bună știință în primplan etc. Despre toate acestea ne-a vorbit Călin Stegerean în ultima zi a expoziției Pallady 150 – Jurnal Intim, organizată la parterul MNAR în perioada 13 martie – 3 aprilie 2022.
În loc de încheiere: am ținut foarte mult să văd expoziția și, din fericire, am reușit să o văd împreună cu câțiva tineri; m-am bucurat să-i văd captivați, interesați de detalii și deloc grăbiți să plece de la locul faptei. Unii dintre ei au simțit nevoia apropierii de opera de artă în sine, alții, din contra, au dorit să se distanțeze, pentru a avea o perspectivă adecvată. Ce vreau să spun este că, indiferent de nivelul de receptare sau de unghiul de percepție, valoarea unui artist este confirmată și reconfirmată și pentru că există un curator care reușește să o pună în valoare.
