„Hoteluri bucureștene în cărți poștale de epocă”. O analiză

La Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026, la standul Editurii Vremea, cititorii pasionați de istorie urbană și de istoria Bucureștiului au putut găsi volumul Hoteluri bucureștene în cărți poștale de epocă, apărut în colecția Planeta București și scrisă de Nicolae Lupu, doctor în economie și profesor la Departamentul de Turism și Geografie al Academiei de Studii Economice din București. Asemenea cărții Capitalele Unirii de la 1918 în cărți poștale de epocă ( Editura Vremea, 2025), și aceasta conține piese de cartofilie din arhiva bibliofilului Ion C. Rogojanu, rarități care îmbogățesc lectura și o transformă într-o adevărată călătorie în timp.

Cronologic, lucrarea de față analizează intervalul de timp scurs din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la sfârșitul secolului al XX-lea, urmărind evoluția celor mai cunoscute și remarcabile hoteluri existente în București, precum și importanța acestora pentru spațiul citadin, pentru imaginarul urban și pentru legăturile stabilite cu alte spații de civilizație. În acest context, importanța scrierii lui Nicolae Lupu constă și în faptul că redefinește sau reașază în spectrul lingvistic și cultural conceptul de hotel. Mai mult decât un spațiu temporar de locuire, hotelul era în acea perioadă un loc al marilor întâlniri, al conturării unor sfere de influență, imaginea identitară a unui spațiu.

Autorul analizează zece hoteluri cu istorie din București: Hanul lui Manuc, Caruʼ cu Bere, (Corinthia) Grand Hôtel du Boulevard, Palace/Cișmigiu, Hotelul Luvru/Capitol, Casa Capșa, Hotelul Majestic/VisionApartaments, Grand Hotel Continental, (InterContinental) Athénée Palace, Hotelul Ambasador. La finalul volumului, cititorul poate găsi un tablou al continuității parcului hotelier bucureștean, precum și o vastă bibliografie.

Călin Ilie, în cuvânt-înainte, apreciază demersul lui Nicolae Lupu ca fiind o readucere la viață a acestor locuri, care au fost cândva inima ospitalității bucureștene. În aceeași măsură, consideră că

principalul merit îl constituie valorificarea documentelor din arhiva personală a regretatului Ion C. Rogojanu, transformând cartea poștală – un document efemer și adesea uitat – într-un martor istoric viu.

Ca orice analiză istorică solidă, și aceasta începe cu trecerea în revistă a celor mai cunoscute sau celor mai importante cărți din literatura de specialitate scrise pe marginea acestui subiect, unele dintre ele lucrări generale despre istoria Bucureștiului în care hotelurile își găsesc propriul lor loc. Hotelurile descrise în carte au în comun faptul că încă există, deși unele dintre ele au suferit modificări importante, structural sau ca destinație. Geografic, hotelurile sunt prezentate de la cheiul Dâmboviței (Hanul lui Manuc) până pe Bulevardul Gheorghe Magheru (Hotelul Ambasador). O ordine deloc întâmplătoare, ci mai degrabă definită de ordinea în care au apărut și s-au dezvoltat.

Astfel, Hanul lui Manuc marchează istoria Bucureștiului chiar de la construirea sa din anul 1808. Inițial, structura acestui loc era asemenea unei cetăți și integra inclusiv corpul de gardă al Curții Vechi. Mai cunoscut a devenit după 1812 când a găzduit tratativele de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, în urma cărora Basarabia era cedată rușilor. Transformările acestui loc au început chiar în secolul al XIX-lea, după ce din 1842 Hanul lui Manuc a ieșit din proprietatea familiei. Vândut, revândut și reorganizat, începând cu 1861 sau 1862 va căpăta numele de Hotelul Dacia de la noul proprietar, Lambru Vasilescu. În secolul al XX-lea, locul avea să fie scos din circuit și redeschis în 1971 tot ca hotel, dar avea să își piardă această destinație după 1989, când se va păstra doar restaurantul, dar locurile de cazare au rămas ferecate și încă așteaptă să fie renovate și să revină la vechea lor glorie.

Puțin mai sus, tot în Centrul Vechi de azi, o atracție pentru turiștii străini este Caruʼ cu Bere, o bijuterie arhitecturală, cu un interior impresionant. Povestea acestui loc începe cu primul său proprietar, Ion Căbășanu, fost voluntar în Războiul de Independență. Continuitatea la cârma localului a fost asigurată de nepoții din familia Mircea, Nicolae Mircea fiind una dintre figurile emblematice, realizând extinderea spațiului. Însă succesul acestuia va fi frânat de marea criză economică dintre 1929 și 1933, care îl va împinge pe proprietar să își pună capăt zilelor. În 1948, asemenea celor mai multe afaceri private, Caruʼ cu Bere a fost naționalizat, reluându-și cursul târziu după 1989.

Astăzi, după ani întregi de renovări, pe Bulevardul Elisabeta, colț cu Calea Victoriei, tronează o clădire impresionantă, după numele său din epocă – Corinthia Grand Hôtel du Boulevard. Construit în 1867, acesta ajunge la începutul secolului al XX-lea primul hotel cu apă curentă din București; în 1904, a fost electrificat și, apoi, dotat cu ascensor. La parter, hotelul găzduia una dintre cele mai cunoscute librării ale vremii, Librăria Universală „Leon Alcalay”. Proiecții cinematografice, cluburi de dans, o diversitate culturală care așază acest loc pe harta celor mai interesante obiective din București. După ce a funcționat ca sediu de minister, a revenit la statutul de hotel, Corinthia Grand Hôtel du Boulevard a reapărut sub veșminte noi în anul 2025, cu 30 de apartamente de lux (5*), sub brandul Corinthia – de origine malteză.

Câțiva metri mai sus, tot pe un colț, se află o clădire emblematică a Bucureștiului modern și contemporan – Casa Capșa. Aceasta a făcut obiectul multor cărți și a ocupat rafturi întregi de bibliotecă prin istoria sa fascinantă. Furnizor al Casei Regale a României, locul de întâlnire al scriitorimii românești, gazda unor baluri de neuitat, afacerea fraților Capșa a reprezentat un debușeu al culturii de origine franceză în capitala României. Naționalizată și victimă a cutremurului din 1977, Casa Capșa va cunoaște transformări continue, fiind privatizată și renovată, deschisă ca hotel de cinci stele, cu ciocolaterie și cofetărie la parter.

Un alt loc al marilor mutații bucureștene a fost Athénée Palace. Inaugurat în anul începutului Primul Război Mondial, parcă în răspăr cu vremurile, era un edificiu în stil ecletic, cu accente Art Nouveau. Primele decenii de funcționare au fost marcate de emblema bucătarilor francezi și elvețieni, de manageri italieni, oferind locului un aer occidentalizat. În perioada interbelică, localul a fost restaurat și extins cu încă 20 de apartamente. O altă extindere a avut loc în 1966, adăugându-i-se încă 125 de camere. A supraviețuit numeroaselor transformări istorice și politice, rămânând un punct de atracție pe harta Bucureștiului.

Asemenea celor analizate, și celelalte hoteluri regăsite în cartea lui Nicolae Lupu și-au găsit drumul până în prezent, învingând regimurile politice de la București, politica de sistematizare și s-au transformat în dovezi vii ale unor timpuri pierdute în negura istoriei. Hoteluri bucureștene în cărți poștale de epocă este și un veritabil ghid turistic, un album și o carte de vizită pentru capitala României.

Volumul Hoteluri bucureștene în cărți poștale de epocă de Nicolae Lupu reprezintă o contribuție valoroasă la cunoașterea istoriei urbane a Bucureștiului, oferind o perspectivă amplă asupra evoluției unor hoteluri și localuri emblematice din capitală. Prin îmbinarea informației istorice cu bogatul material cartofil provenit din arhiva lui Ion C. Rogojanu, autorul reconstituie transformările acestor spații care au depășit rolul de simple locuri de cazare, devenind centre ale vieții sociale, culturale și economice.

Hoteluri bucureștene în cărți poștale de epocă de Nicolae Lupu