Grand Hotel Europa – lumi între apusuri și răsărituri

Ilja Leonard Pfeijffer este un poet, romancier, dramaturg și eseist neerlandez, autor a zeci de romane de poezie și proză, premiat pentru romanul La Superba cu Libris Literature Prize. În anul 2018, a publicat romanul autobiografic Grand Hotel Europa, tradus în limba română de Irina Anton, în anul 2023, la Editura Nemira.

Titlul romanului cuprinde valențele tematice ale scrierii, semnificând numele unui loc în care trecutul se conservă, într-o bună măsură, până în momentul în care va fi invadat de un prezent și viitor rapide și greu de adaptat, de înțeles, dar, în același timp, numele cărții suprinde și grandoarea de odinioară a Europei, care, dacă la începutul romanului este scris cu litere aurite, în ultimele pagini va deveni o relicvă a unui trecut valoros, fiind surprinsă decadența „bătrânului continent” sub viteza noilor timpuri, antiteza vechi-nou, trecut-prezent-viitor.

Mi-am lăsat privirea să rătăcească peste moșia care înconjura hotelul. Porticul era năpădit de iederă. Una dintre vazele mari din lut din care curgeau în valuri flori de bougainvillea era spartă. Prin pietriș creșteau buruieni. Pașnic, dar nu ăsta era cuvântul. Resemnat. Oamenii ar putea, într-adevăr, la fel de bine să accepte trecerea timpului și pierderea tuturor lucrurilor.

Romanul se construiește de la o temă principală, povestea de dragoste controversată, nuanțată, între Ilja Leonard, scriitor, și Clio, muza istoriei, iubita scriitorului și, prin profesia sa, istoric de artă. Congruent acestei povești de iubire, descrisă în amănunt, cu toate fațetele sale, se pot identifica și teme universale, precum ciocnirea civilizațiilor, problema migrațiilor, decadența Europei, declinul civilizației europene, prea puțin valorificată de prezent și mai puțin de viitor. Din acest conglomerat de teme se constituie romanul extrem de complex al lui Pfeijffer.

Totul începe cu sosirea scriitorului la Grand Hotel Europa, locul în care dorea să afle liniștea, tihna, mult lipsite în ultimii ani ai existenței sale, alegând un loc cu tradiție, un loc în care trecerea timpului se observa sporadic, oferind un aer de calm, de trecut. Primirea la Grand Hotel Europa coincide cu începutul narațiunii, purtându-și cititorul dintr-un cadru în altul, construind, în cele din urmă, o poveste în ramă. Ceea ce impresionează de la început sunt descrierile ample, realizate prin fraze laborioase, în stil balzacian, cu o infuzie de epitete și metafore, care au puterea să ofere un tablou.

Erau atârnate ornamente și obiecte de mobilier din epoci îndepărtate între ele, care se holbau cu uimire unele la altele. În anticameră, un vechi fotoliu Chesterfield din piele vișinie stătea lângă un fotoliu Louis XV tapițat cu o catifea roz-prăfuit cu un model cu trandafiri, iar un taburet pentru picioare, cam de aceeași culoare, lângă o minunată masă de salon, sculptată elegant, din secolul al optsprezecelea. Pe o masă înaltă din colț, se afla un radio mare din bachelită cu un disc argintat în care fuseseră gravate posturi de radio antebelice.

Laitmotivul romanului devine pictura lui Caravaggio, ultimul tablou al pictorului italian, care se transformă și într-o imagine a legăturii dintre Clio și Ilja, cei doi pornind pe urmele ultimilor ani din viața pictorului. Aventura din Malta, dincolo de a fi o călătorie culturală, este și un drum al descoperirii și autodescoperirii, o încercare de a construi o punte între prezentul efemer și trecutul veșnic, obsesiv pe care personajul principal dorește să îl păstreze intact în fața năvălirii noilor timpuri.

Chiar și atunci când a trebuit să ceară milă și îndurare, iar de pledoarie îi depindea nici mai mult nici mai puțin decât viața, Caravaggio s-a agățat de simboluri din trecut. Pentru forța de convingere a apelului său disperat, s-a crezut pe deplin în elocvența vechilor povești. Această pornire neîncetată, obsesivă de a invoca întruna fantome moarte din trecut și de a raporta la tradiție tot ceea ce vedem, gândim și suntem reprezintă ADN-ul Europei. Să trăiești în Occident înseamnă să îți aduci aminte. Viața este retrăire. Nimic nu poate fi nou pe un continent vechi.

De asemenea, scriitorul personifică elementele care îi oferă identitate și amintiri, precum hotelul, care devine un personaj al cărții, un loc între plecarea de acasă și întoarcerea acasă, un intermezzo unde viața poate lua o pauză, iar, pe de altă parte, orașul, un personaj grandios, hiperbolizat, care strânge în propriul pântec civilizații diferite, lumi ireconciliabile. Peregrinările lui Ilja prin orașe diferite se metamorfozează în intrări și ieșiri din existențe diferite, trăite în planuri temporale distincte, unde ieri-azi-mâine sunt cu strictețe delimitate. În toate cadrele narative, este prefațată efemeritatea, surprinsă în relații pasagere, consumate pe fugă, în discuții prelungite, dar mereu rămase neterminate, în cadre fugitive, ceea ce pune într-o lumină și mai accentuată rostul lucrurilor care contează, cu adevărat.

Pe tot parcursul romanului, se identifică personajul discret, deși este mereu prezent, Abdul, care își spune povestea, își narează traumele, cele care l-au îndemnat să fugă din propria țară, ajungând la Grand Hotel Europa. Poveștile lui sunt un amestec de realitate și ficțiune, inspirată de opera lui Homer, călătoria personajelor legendare inspirându-l pe Abdul. Astfel, se conturează o reflecție profundă despre povești și rolul lor în viețile oamenilor, în general.

…poveștile trebuie spuse.

– De ce? a întrebat Abdul.

– De ce poveștile trebuie spuse?

– Da?

– Pentru că așa este. Pentru că poveștile dau sens întâmplărilor și pentru că, fără sens, totul devine zadarnic. Pentru că, dacă nu găsești povestea în cadrul aleatoriului, poți renunța la speranța de a mai înțelege ceva vreodată. Pentru că suntem oameni, și asta fac oamenii de la facerea lumii: își spun povești unii altora.

În roman, există și un personaj enigmatic, vechea proprietară a hotelului, care trăiește în camera 1, dar care nu e de găsit decât în finalul narațiunii, având un rol simbolic, marcând un final, urmat întotdeauna de un nou început.

Povestea lui Clio și Ilja se schimbă odată cu intrarea în cadru al unui altui spațiu, cel al Emiratelor Arabe, unde istoricul de artă primește o slujbă importantă, cea la care visase dintotdeauna, dintr-o Veneție aglomerată de turiști, singurii o țineau vie. Noul și vechiul, modernismul și conservatorismul, zidurile ierbate ale Europei și sticla lucitoare a deșertului produc ruptura între cei doi iubiți: Clio devenind omul noii lumi, pe când Ilja este indecis între trecut și viitor. Rămânând între două planuri narative, Ilja continuă să își spună propria poveste. Atunci se întorsese în Veneția, fugind, apoi, la Grand Hotel Europa, în timp ce, în momentul povestirii, hotelul suferă un cutremur prin moartea celei care pusese bazele acestui loc, doamna Europa, misterioasa femeie de la camera 1, cameră în care se afla și ceea ce Clio și Ilja căutaseră de la începutul relației lor.

Finalul romanului este deschis, marchează un nou început, oricare va fi el, departe de Europa sau, întotdeauna, cu gândul la Europa. Plecarea este constanta romanului, căutarea, regăsirea, reflecția asupra omului și viitorului, toate acestea sunt subiectele predilecte ale cărții lui Pfeijffer, unde va fi acasă pentru fiecare dintre noi, în viitor?

Mi-am împachetat geamantanele, am încheiat socotelile, mi-am luat rămas-bun și am cerut să mi se comande un taxi. Am mai fumat o singură țigară împreună cu Abdul pe treptele scării din fața intrării principale. Taxiul a venit în față. Abdul m-a ajutat cu bagajul.

– Scuzele mele că nu-mi pot înfrâna curiozitatea, a zis, dar aș putea să vă întreb unde mergeți?

– La Abu Dhabi, am zis.

– La Abu Dhabi? Și ce e acolo?

– Deșert.

Hotel Grand Europa de Ilja Leonard Pfeijffer