„Furt” de Abdulrazak Gurnah

Romanul lui Abdulrazak Gurnah, tradus din limba engleză de Andreea Năstase pentru colecția folio a editurii Litera, în anul 2025, este construcție clasică, rotundă, o internalizare a formulei balzaciene, pe care se grefează procedee moderne de introspecție și de perspective narative multiple. Povestea în aparență simplă urmărește maturizarea a trei tineri, fiecare dintre ei reprezentând o tipologie aparte și fiecare fiind influențat de mediul în care trăiește și de relațiile cu părinții, cu prietenii și cu propriile familii, fiecare înțelegând altceva prin reușita în viață.

Scriitorul folosește perspectivele diferite ale personajelor pentru a evidenția complexitatea mecanismelor care contribuie la formarea unor caractere și concepții de viață uneori diametral opuse. Numărul mic de personaje determină concentrarea materialului epic, dinamica tensionată a relațiilor și stratificarea unor planuri complexe în profunzimea narațiunii. De asemenea, dimensiunile temporale largi sunt esențializate la nivel verbal, astfel încât rezultă o carte în care nimic nu este de prisos și care îl antrenează pe cititor cu fiecare pagină.

Prin intermediul celor trei personaje, Karim, Badar și Fauzia, scriitorul abordează chestiuni ce țin de relațiile dintre părinți și copii, maturizare, iubire, familie, așteptări în cadrul cuplului, îmbinarea de modern și tradițional în organizarea vieții private, context social, politică, perspectiva oamenilor obișnuiți asupra raporturilor cu Europa, în anii ’90, de deschidere și dezvoltare turistică a țării.

Karim este un personaj căruia i se urmărește trecerea de la un copil abandonat în grija bunicilor, introvertit, reflexiv, cu resentimente pentru părinții care, în opinia lui, nu ar trebui să aibă copii, la un adolescent studios, plăcut, apreciat de fratele vitreg și de soția acestuia, apoi la un tânăr ce se apropie din nou de mamă, pe care pare a o înțelege. Devenirea sa este rezultatul direct al felului în care a fost crescut: succesul îl face egoist, iar fericirea mamei, obținută după ce îl părăsise în copilărie, îl învață că este permisă sacrificarea celor dragi dacă aceasta are drept rezultat îndeplinirea visurilor:

„Ce credeai, c-o să mă găsești plin de remușcări? Știi ce-am învățat din toată chestia asta? Să nu mă tem. Am învățat să nu mă tem. N-am plănuit să provoc suferință cuiva, dar am învățat să nu mă tem. Am învățat să-mi iau viața în mâini, să privesc viitorul fără frică” (p. 311).

Adevăratul Karim se manifestă în tendințele despotice și în lipsa de răbdare față de Fauzia, soția sa, și față de fetița lor, căreia atitudinea sa îi provoacă un accident și pe care ajunge să o bruscheze, într-o scenă de o precizie clinică, în care succesiunea rapidă de verbe substituie camera de filmat, iar diminutivul poartă întreaga încărcătură a fragilității copilului și a spaimei prin care trec și cea mică, și mama ei:

„Dintr-o dată, cu un răcnet furios, Karim se năpusti în dormitor, se aplecă deasupra pătuțului, o înșfăcă pe fetiță de cap și o ridică, ținându-și mâinile pe tâmplele ei în timp ce trupușorul îi atârna. Șocul îi scoase micuței aerul din plămâni și-i sufocă țipătul. Karim îi dădu drumul în pătuț, apoi se întoarse cu pași mânioși și se trânti pe scaun. Nasra slobozi un urlet disperat de spaimă (…).

– A fost periculos (…). Dar pur și simplu n-am mai putut suporta” (p. 293-294).

Aventura pe care o are nu face decât să încheie procesul de abandonare a familiei, început după nașterea fetiței. Izbucnirea pe care o are față de Badar îi confirmă intențiile și reprezintă un final firesc al parcursului acestui personaj.

În raport cu Badar, Karim manifestă întreaga superioritate condescendentă, întreaga aroganță și disprețul celui căruia soarta i-a înlesnit obținerea succesului pentru cel căruia aceiași soartă i-a refuzat aproape orice oportunitate. Viețile acestora se întâlnesc în casa Rayei și a celui de-al doilea soț al acesteia, Haji, unde Badar ajunge la vârsta de paisprezece ani ca servitor, adus de cel care îl crescuse fără a-i fi tată. Băiatul este rudă cu familia lui Haji, fără să afle acest lucru decât atunci când este prea târziu. O acuzație nefondată de furt, peste ani, îl aduce în situația de a fi ajutat de Karim, care îl adăpostește în propria lui casă și îi obține o slujbă la un hotel. Badar manifestă o atitudine calmă, atentă, posibil supusă, după cum îi reproșează Karim, la început sub forma unor îndemnuri de a-și îmbunătăți condiția, apoi cu ură și cruzime, în izbucnirea de care aminteam:

„«Cum pot să te ajut?», auzi. Tu, să mă ajuți? Dacă nu eram eu, ai fi fost dat afară de boșorogul ăla și-ai fi ajuns servitorul altcuiva. Sau infractor sau drogat, cerșind pe străzi. Te-am luat de acolo, te-am scăpat de o asemenea soartă. Te-am ținut la mine și te-am hrănit luni în șir. Ți-am găsit o slujbă și am avut grijă de tine. Ești un dobitoc nerecunoscător (…). Ai ceva slugarnic, josnic, abject. Te-ai obișnuit cu asta. Te-ai lăsat dominat de asta. N-o să ajungi nimic dacă nu-ți schimbi atitudinea” (p. 309-310).

Cert este că Badar este un bun observator al purtării lui Karim, iar simpatia sa și un sentiment de ocrotire se îndreaptă spre Fauzia și spre micuța Nasra. Apropierea se transformă în iubire și, la fel ca în cazul lui Karim, nașterea cuplului Badar-Fauzia este o încheiere naturală a poveștii acestora.

Cele două personaje din urmă reflectă transformările prin care trece Karim, fiind un fundal pentru evoluția acestuia, fapt la care contribuie inclusiv firea lor interiorizată. Fiecăruia dintre cei trei i se urmărește viața din copilărie și până la deznodământul la care îi poartă alegerea lui Karim. Dacă la Badar și la Fauzia, autoanaliza este prezentă și la maturitate, la celălalt introspecția se face simțită numai în ceea ce privește perioada copilăriei și a adolescenței, restul fiind rezultatul gândurilor pe care ceilalți doi le au despre el:

„Simțise că inima lui Karim se întărea; cu fiecare reușită de la serviciu, era tot mai distant și mai preocupat, se transforma într-un bărbat în toată puterea cuvântului”, observă Badar (p. 302).

„Venirea Nasrei pe lume declanșase ceva în Karim, era sigură de asta. Privind în urmă, îl vedea tot mai egoist. Ba nu, îl văzuse tot timpul, dar nu voise s-o recunoască”, admite Fauzia (p. 292).

Cu Fauzia și Badar, scriitorul demonstrează superioritatea morală a celor buni în comparație cu aceia care le fac rău oamenilor din jur. Aceste două personaje contrabalansează egoismul și cruzimea lui Karim, cu rezerva însă că acesta din urmă este rezultatul mediului din care face parte și al felului în care mama s-a purtat cu el. Astfel, alegerile pe care le face autorul în privința celor trei amintește de marea literatură de secol XIX.

Un alt aspect pe care îl pune în evidență autorul este relația dintre părinți și copii, rezultat al unei vieți de familie în care tradiția înfruntă provocările prezentului. Karim, Badar și Fauzia cresc în lipsa părinților, ceea ce le induce idei specifice despre iubire și despre căsătorie. Karim rămâne în grija bunicilor materni; Badar este crescut de către rude îndepărtate care, atunci când ajunge adolescent, îl angajează în casa mamei lui Karim; Fauza are părinți care o sprijină, dar nu se poate baza pe ei în totalitate, din cauza bolilor de care suferă.

De asemenea, schimbările pe care le cunoaște viața lui Badar reflectă transformările pe care le suferă țara:

„Primele semne ale boom-ului turistic au devenit vizibile la mijlocul anilor ’80, după ce s-au îmblânzit reglementările privind schimbul valutar (…). Politicienii locali își luau partea, iar firmele de construcții, de feronerie și de instalații sanitare înfloreau. Apăreau afaceri pentru care nu existase cerere înainte: ghizi turistici, firme de închiriat mașini, baruri, magazine șic, restaurante scumpe” (p. 196-197).

Întreaga încărcătură de semnificații a romanului este concentrată în titlu: „furtul” se referă nu numai la acuzația nefondată în urma căreia Badar întră în viața lui Karim sau la aceea în urma căreia aventura lui Karim devine cunoscută, ci și la șansele pe care viața și cei dragi le refuză unuia sau altuia dintre personaje, dar care, în final, își iau revanșa.

Scriitorul construiește în acest roman un univers ficțional solid, plin de căldură și de sensibilitate, cu simpatie și înțelegere față de slăbiciunile și pasiunile oamenilor, în care suferința și frământările sufletești își află răsplata.

Furt de Abdulrazak Gurnah