afis-european-photo-salonDoisprezece fotografi din România și doi invitați din străinătate deschid prima ediție a Salonului European de Fotografie Baia Mare. Vernisajul va avea loc în prezența artiștilor, sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17:00, la Cinema Minerul. Unic ca amploare pentru regiunea de Nord a României, evenimentul, organizat la inițiativa Fundației „Baia Mare 2021”, va regrupa paisprezece expoziții personale, care pun în balanță tradiția și rigoarea documentară cu cele mai importante subiecte ale momentului, cadrele spontane cu experimentele de compoziție.

 

 

 

 

Ioana Moldovan

Ioana Moldovan

Baia Mare a oferit fotografiei naționale personalități puternice și talente unice, care au marcat viata cultural-fotografică a României din ultimii 20 de ani. Continuînd această strălucită tradiție, orașul devine, începând cu acest an, o gazdă bună pentru cele mai interesante și relevante forme de limbaj fotografic. Manifestare de o amploare fără precedent pentru regiune, Salonul European de Fotografie Baia Mare deschide dialogul despre puterea narativă și proiectivă a fotografiei către noi audiențe și noi spații, aducându-i împreună pe: Petruț Călinescu, Cristian Crisbășan, Dan Ioan Dinescu, Vasile Dorolți, Silviu Gheție, Mihai Grigorescu, Tony Melvin, Ioana Moldovan, Olah Laszlo Tibor, Alexandru Paul, George Popescu, Hajdu Tamas, Oleg Tishkovets și Remus Țiplea.

 

Hajdu Tamas

Hajdu Tamas

Baia Mare devine, în această lună, gazda a zeci de premii naționale și internaționale, dar și a unor serii de autor consacrate în albume și expoziții internaționale. Diversitatea abordărilor va oferi vizitatorilor un tur de forță prin fotografia românească a ultimilor ani, în cele mai interesate abordări ale sale: de la nudurile lui Cristian Crisbășan la peisajele mistice ale lui Mihai Grigorescu, de la reportajele de război sau de călătorie semnate de Ioana Moldovan, George Popescu sau Petruț Călinescu la metaforele vizuale surprinse de Hajdu  Tamas, Vasile Dorolți sau Alexandru Paul. Fotografia, în toată puterea sa artistică, se poate dovedi frustră și provocatoare la Silviu Gheție și Oleg Tishkovets sau, la fel de bine, nostalgică și revelatoare la Tony Melvin, Dan Ioan Dinescu sau Remus Țiplea.

 

 

Oleg Tischovets

Oleg Tischovets

Salonul European de Fotografie Baia Mare 2016 este un eveniment pilot care declară arta fotografică și meseriile creative conexe ei ca un pilon structural în vederea obținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021. Premisele organizării unui salon internațional de fotografie la Baia Mare sunt duble: reafirmarea tradiției și explorarea celor mai relevante tendințe. După cum explică Vasile Dorolți, curatorul salonului: ”Fotografia a devenit un fenomen social. Explozia tehnică a permis înglobarea unor sisteme de fotografiere în cele mai diverse echipamente și device-uri, punând la îndemâna tuturor un aparat de fotografiat sau de filmat. Omul contemporan este însoțit permanent și peste tot de magica camera obscură. Dacă tehnica fotografică este ușor accesibilă oricui, cu costuri neglijabile, nu același lucru îl putem spune despre ritmul în care “limbajul fotografic” este însușit de către cei mai mulți dintre noi.”

tibor-olah-laszloSpații expoziționale: Cinema Minerul, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Teatru Municipal Baia Mare, Muzeul de Istorie și Arheologie – Bastionul Măcelarilor, Biserica Catolică Sfânta Treime, Clădirea Millennium I, Clădirea Millennium II, Galeria Gazda – sediul Fundației Baia Mare 2021, Casa Lendvay, Galeria Partner.

 

Organizatori: Fundația Baia Mare 2021, Municipiul Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Prefectura Maramureș,

 

Partener principal: ROCREDIT

 

Parteneri: Asociația Fotografică 7 Zile, Transfer Pricing Services, Fundația OMFIDA, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Teatru Municipal Baia Mare, Muzeul de Istorie și Arheologie – Bastionul Măcelarilor, Galeria Partner.

 

 

Share.

About Author

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura