Din varii motive, multă vreme am considerat literatura română perimată. Nefiind conectată în vreun fel la mediul literar, nu știam că se scrie și pe la noi, ba chiar că se scrie bine. Nu m-au atras prea mult lecturile obligatorii din anii de școală, și, poate pare greu de crezut, dar o bună parte din marile opere le-am studiat din cărțile de comentarii livrate de-a gata. Am citit, dar mai puțin decât v-ați aștepta din partea cuiva care acum nu concepe să treacă o zi fără măcar câteva pagini citite. Credeam că literatura română se rezumă la acele cărți și la acei autori din manuale și, în vremea în care m-am ocupat cu trăirea la maxim a adolescenței, am fost departe de orice înseamnă carte. Am fost uimită de-a binelea când am luat contact cu literatura română actuală, prin intermediul unor cărticele pe care acum nu cred că aș putea să le mai recitesc, nici pe ele, nici altele asemeni lor. Niște cărți polițiste, ce se vindeau la pachet cu reviste de rebusuri sau sudoku, nu-mi amintesc precis, pentru că ambele jocuri mă pasionau pe atunci. Și m-au captivat cărțile acelea, încât, profitând și de timpii morți pe care eram nevoită să îi petrec în pat ca proaspătă mămică, am ajuns să citesc enorm de mult. Pe atunci, prima cantitatea, în detrimentul calității, însă a fost o etapă, un mic pas pe care l-am făcut către cărțile colosale, de-ale noastre sau de-ale literaturii universale.
După o vreme, am ajuns la cărțile din colecția Biblioteca pentru toți, relansată de un cotidian cu aportul mai multor edituri – Litera, Curtea Veche, Art- și care, din păcate, s-a oprit în urmă cu câțiva ani. Am avut ocazia să descopăr cărți minunate ale autorilor canonici dar și ale altor scriitori din valurile trecute ale literaturii noastre. Pe unii îi studiasem la școală, de alții, însă, abia auzisem. Sau nu auzisem deloc. Nu mi-am propus de la bun început să descopăr literatura de azi. Am ajuns la ea treptat, alternând lecturile – genuri și stiluri diverse, scriitori consacrați, scriitori scoși din jobenul cu iepuri, scriitori anonimi. De vreo șase ani, lectura mi-a devenit o parte importantă a vieții și această parte are la rândul său mai multe sertare. Unul dintre ele este dedicat literaturii române actuale, în care stau așezați frumos, în mai multă ordine decât sunt capabilă să mențin în viața de zi cu zi, scriitori mai mult sau mai puțin celebri, pe care îi apreciez pentru minunatele cărți pe care au fost capabili să ni le ofere. Unii dintre ei acordă multă atenție promovării, alții își poartă modestia cu demnitate, fără a îndrăzni în vreun fel să își afirme creațiile. Unii stau în prim-planul vieții literare, alții stau retrași într-un cotlon prăfuit, încercând să își împlinească menirea de a scrie, în pofida neajunsurilor, căutând timp tihnit în vâltoarea supraviețuirii care le răpește resursele necesare creației.
Stau adesea și mă gândesc cum reușesc să mai și scrie, fiindu-le contemporană, știindu-i măcinați de aceleași griji și nevoi ale acestui prezent. Un prezent care oferă o multitudine de lucruri şi posibilități, dar prea puțină tihnă necesară actului literar. M-am întrebat, de asemenea, de ce nu se mai nasc astăzi, personaje memorabile, când spațiul contemporan oferă atâtea elemente din care s-ar putea înjgheba figuri consistente. Mi-am răspuns singură. Toate aceste scrieri ale prezentului trebuie să treacă proba timpului, e prematur să le cer ceea ce doar posteritatea le poate conferi. Totuși, literatura română contemporană are destule bijuterii. Le-am citit cu plăcere și le recomand mereu cu drag. Ba chiar am de gând să le recitesc la un moment dat.
În urmă cu un an, scriam chiar aici despre Exorcizat de Radu Găvan (Herg Benet, 2014), care părea genul de carte de care nu m-aș fi lipit la prima vedere. Am citit ulterior și cel de-al doilea roman al autorului – Neverland (Herg Benet, 2015), cu aceeași încântare.
„Nu sunt o victimă, norul cel mai întunecat din viață mi l-am adus singur deasupra capului. Stau în ploaie și nu am unde să mă duc. Sunt un câine care a mușcat mâna sorții. Un suflet delicat se strânge lângă mine, rebegit sub același nor. Singurul stăvilar în calea unui pas spre o eternitate în iad.” (Neverland– pag.18)
Tot anul trecut mă delectam cu un roman rural ce împletește minunat realul și fantasticul de sorginte țărănească – Apă neagră, scris de Nicolae Stan (Cartea Românească, 2014).
„Dincolo de viața veselă dusă de crăsăneni în perimetrul satului lor, în câmp, la munca lui, totul devenea foarte aspru, până la limita suportabilității. Așa că zbaterea lor pe câmpurile natale avea valoarea unui sacrificiu făcut dintr-o motivație obscură și implacabilă, ca forța unei găuri negre care-i înghițea în hăurile ei tumultoase și nesfârșite, și către care ei mărșăluiau cu o încrâncenare bucuroasă, s-ar spune, încolonați în batalioane întregi de soldați supuși pierzaniei și, totodată, atrași ca de un magnet vrăjit de alte zări, necunoscute.” (pag.144)
Un alt scriitor pe care îl urmăresc cu deosebit interes este Șerban Tomșa, căruia am reușit să îi citesc deja trei romane – Călugărul negru ( Tracus Arte, 2013), Ghețarul (Cartea Românească, 2009) și Maimuțe în haremul nopții (Ed. Andreas, 2006). M-au fascinat stilul său și complexitatea scrierilor sale.
„- Figurile, ca și trăirile, sunt legate , în memoria colectivă, de anumite locuri. În mintea mea, fiecare eveniment este legat de un loc precis. Chiar și lecturile. Am început să citesc Frații Jderi într-o dimineață de Crăciun, în bucătărie, când sarmalele sfârâiau pe plita încinsă, mirosind ispititor. Era o ediție scumpă, legată în piele roșie și apărută sub supravegherea autorului. Am parcurs trilogia lui Faulkner într-o vară, la umbra unor plopi și sălcii dintr-un zăvoi aflat în fundul grădinii și am făcut cunoștință cu opera lui Dino Buzzati în cimitir, printre crini, tufe de liliac și fragi sălbatici. ” (Ghețarul– pag. 400)
„Întregul ei trup părea făcut din vocale și silabe transparente, sunând muzical de fiecare dată când se ridica și ieșea la tablă, urca sau cobora scările de la etajul al doilea, unde se afla clasa noastră. Privind-o, mă risipeam lent, ca fumul unei țigări, în peisajul dominat de acoperișurile vechilor case din oraș.” (Călugărul negru – pag. 31)
Desigur că lista exemplelor ar putea continua, acestea sunt doar câteva dintre descoperirile inedite pe care le-am făcut acordând o șansă literaturii de azi. Voi ce descoperiri ați făcut în peisajul literar românesc de azi?