„Familii și conace boierești din Moldova”. O analiză

Narcis Dorin Ion este istoric, muzeograf și cercetător, cu un interes științific vădit pentru istoria modernă și contemporană a României. De-a lungul timpului a publicat mai multe volume de autor și lucrări în colaborare, teza de doctorat Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), publicată în anul 2011 a primit premiul „George Oprescu” al Academiei Române.

În anul 2024, istoricul a publicat volumul Familii și conace boierești din Moldova, la Editura Vremea, cu un cuvânt-înainte de academicianul Georgeta Filitti. Lucrarea este structurată în trei mari părți, care urmăresc, de fapt, trei studii despre trei conace din zona Moldovei: Conacul Cantacuzino-Ghica din Deleni, Conacul Rosetti din Căiuți și Conacul Balș-Ghica din Trifești. Autorul justifică alegerea acestor monumente istorice ca fiind reprezentative din punct de vedere arhitectonic și istoric. Prezentarea conacelor deja menționate este una exhaustivă, dat fiind că nu se limitează la o analiză centrată exclusiv pe structura clădirii, ci pe o prezentare detaliată, în limitele surselor istorice, a familiilor boierești deținătoare ale acestor conace, pe legăturile din epocă, pe stilul de viață de la reședința de familie, precum și evoluția sau, mai degrabă, degradarea la care au fost supuse aceste construcții de-a lungul timpului, având în vedere dezinteresul conservării clădirilor istorice, în general.

Bibliografia cercetării este una generoasă, folosindu-se documente de arhivă, documente inedite și documente edite, periodice, reviste, presă, memorialistică, anuare, dicționare, cronologii, enciclopedii, lucrări speciale, studii și articole, cât și investigații de istorie orală. Abordarea este una cronologică, urmând un algoritm aplicat fiecărui studiu în parte: prezentarea familiei care a construit conacul, genealogia acesteia, legăturile din epocă, felul în care se desfășura viața în acel loc, evoluția conacului până în prezent. De asemenea, volumul de față poate fi și unul de istorie socială, mai ales datorită faptului că se preocupă și de prezentarea vieții familiilor boierești și nu numai, reconstituind pasaje de viață cotidiană. Familii și conace boierești din Moldova este, în aceeași măsură, și un album istoric, regăsindu-se în cuprinsul său și numeroase fotografii, unele din arhivă, altele realizate de autor.

Poate una dintre întrebările celui care răsfoiește această carte într-o librărie ar putea fi: la ce bun un astfel volum care, la prima vedere, tratează despre niște construcții vechi? În primul rând, este necesară o astfel de cercetare în istoriografia română mai ales pentru că demonstrează că, dincolo de niște ziduri mai mult sau mai puțin ruinate, la un moment dat acolo s-au desfășurat niște vieți după alte reguli și coduri decât cele pe care ni le ducem noi astăzi. Pe de altă parte, lucrarea de față poate fi și un ghid de turism cultural, istoric, a lua la pas niște locuri și având prilejul de a le știi povestea și, foarte important, nu este o scriere restrictivă la publicul avizat, ci poate fi o lectură interesantă și pentru publicul larg.

Prima reședință boierească de prestigiu și cea mai veche este Conacul Cantacuzino-Ghica din Deleni despre care autorul menționează că vechile cronici și letopisețe moldovenești îl pomenesc pe vornicul Iordache Cantacuzino ca fiind cel care a clădit conacul din Deleni în jurul anului 1730, cu toate că alte surse menționează construcția în anul 1664. Dincolo de a fi o simplă casă boierească, conacul de la Deleni începe să se remarce încă din epocă prin faptul că devine gazdă și pentru unii domnitori, dintre care Grigore al II-lea Ghica, domnitor al Moldovei în mai multe rânduri, cât și al Țării Românești, al cărui fiu, Scarlat Ghica, se logodește cu Safta, fiica lui Iordache Cantacuzino-Deleanu. Conacul de la Deleni, aflat de-a lungul timpului sub numeroase administrații și conduceri, se remarcă și prin rolul social pe care l-a jucat, contribuția pe care a avut-o la bunul mers al comunității. De pildă, în anul 1892, împreună cu mama lor, Fenareta Ghica-Deleni, frații Grigore și Constantin Ghica-Deleni au susținut financiar construirea unui local de școală în comuna Deleni, județul Botoșani. Ulterior, la începutul secolului al XX-lea, unul dintre frații Ghica-Deleni, Grigore, a fost inițiatorul și președintele Comitetului pentru ridicarea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii de la Iași. Însă, odată cu instaurarea comunismului și confiscarea tuturor reședințelor boierești, conacul de la Deleni va cunoaște o mutilare și o degradare continue, așteptând încă să fie supus procesului de restaurare specific unui monument istoric.

Un alt conac cu poveste și martor al unor vremuri demult apuse este Conacul Rosetti din Căiuț – situat în județul Bacău, pe Valea Trotușului, unde familia Rosetti avea, la jumătatea secolului al XIX-lea, o moșie imensă în suprafață de 5800 de fălci. Din familia Rosetti poate cel mai cunoscut este Radu Rosetti pentru amintirile pe care le-a scris despre copilăria sa și lumea de atunci. Acesta era fiul lui Răducanu Rosetti. Cel din urmă a fost căsătorit cu Aglae Ghyka și implicat în Revoluția pașoptistă din Moldova, fiind și arestat pentru ideile sale și exilat la Brusa de unde avea să se întoarcă după abdicarea domnitorului Mihail Sturdza și ducând o luptă aprigă cu cei doi caimacani antiunioniști, Toderiță Balș (cumnatul său) și Nicolae Vogoride, fiind ales deputat în primăvara anului 1859. După moartea lui Răducanu Rosetti, conacul de la Căiuți va reveni lui Radu Rosetti care se lovește încă de la început de dificultățile financiare. Cu toate acestea, conacul va reprezenta pentru acesta un loc al nostalgiei, un păstrător al altor vremuri și alți oameni. Căiuți era locul pe unde a trecut toată boierimea moldoveană, unde aveau loc partide de vânătoare parcă desprinse din legende, însă toate acestea până prin anul 1888, când este consemnat începutul declinului conacului, mai ales din cauza stilului de viață costisitor al noilor săi stăpâni, Ana Rosetti și George Catargi. În timpul comunismului, după numeroase discuții între diverse instituții, conacul va pica în ruină, existând încercări de salvare pentru a-i da o altă folosință, dar fără mari rezultate.

Conacul Balș-Ghica din Trifești a avut o istorie legată de trei domnitori ai Moldovei, de familii boierești din Fanar și din Moldova. Documentele amintesc domeniul Trifești ca moșie domnească a familiei lui Duca Vodă. Mai mult, un alt nume răsunător de care se leagă moșia Trifești este Grigore al III-lea Alexandru Ghica, domnitor al Moldovei și Țării Românești, în urma unei neînțelegeri pentru o sumă de bani, care neachitată a atras după sine cedarea unor proprietăți în Ținutul Neamț. Domeniul de la Trifești rămâne emblematic nu numai datorită legăturilor sale domnești, ci și datorită răsunetului curții boierești de la Trifești, stilului de viață opulent, costisitor, care, inevitabil, a dus la ruinarea domeniului. La începutul secolului al XX-lea, conacul de la Trifești picase deja în ruină, iar fotografiile din volum, care datează din 1928, dovedesc starea avansată de degradare. Cu o vagă încercare de restaurare după Primul Război Mondial, conacul nu va avea un viitor strălucit, dimpotrivă. În 1930, este mistuit de un incendiu despre relatează și presa vremii. În anii ’60 ai secolului trecut, însă, conacul de la Trifești a fost demolat din rațiuni de sistematizare rurală.

Timpul și nepăsarea au măcinat multe dintre monumentele istorice pe tot cuprinsul țării. Clădiri de mare importanță istorică au dispărut sau stau să dispară în absența unei culturi și educații istorice. Mai mult decât o contribuție istoriografică, lucrarea Familii și conace boierești din Moldova este și un apel la memorie. Dovezi ale unei lumi apuse, conacele analizate în cuprinsul cărții se constituie și într-o oglindă a boierimii românești din modernitate, cu toate obiceiurile și credințele sale.

Familii și conace boierești din Moldova de Narcis Dorin Ion