Suita pentru lac, munte și oameni
Cronică de Amalia Szűcs -Blănaru
Prolog
Uneori, se întâmplă să avem norocul de a fi părtași la evenimente unice, irepetabile. Atunci mulțumim cerului că a dăruit har și a făcut să se întâlnească oameni care dau viață unor idei aparent năstrușnice. Așa s-a înfăptuit Bucura 7.0 – un eveniment irepetabil de trei zile, chiar lângă Lacul Bucura la o altitudine de 2040 m. Din comunicatul de presă aflăm că
„Între 15 și 17 august natura devine scenă de concert și cinema în aer liber, prezența muzicii clasice în locuri atipice punând cultura în consonanță cu natura, pentru publicul iubitor de munte.”
A fost o dorință, o idee care s-a materializat după șapte ani, au fost invitați șapte compozitori și, coincidență, anul acesta s-au împlinit 90 de ani de existență a Parcului Național Retezat – prima arie protejată din România. Scopul – „un eveniment cultural atipic, care și-a propus să pună în valoare muzica clasică, într-un cadru natural protejat, pentru a ridica nivelul de conștientizare a legăturii organice dintre om, cultură și natură.” Organizatori au fost Asociația Klavier ART prin pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, respectiv Asociația de Turism Retezat/Destinația Ecoturistică Țara Hațegului condusă de managerul Anca Rusu. Li s-au alăturat în calitate de parteneri strategici Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Administrația Parcului Național Retezat reprezentată de directorul Alin Alimpesc alături de Alin Ivașcu (Zmeul) – ranger și Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara prin Ovidiu Bodean. Amintim și pe ceilalți parteneri ce le-au stat alături: Inspectoratul de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara, Primăria comunei Râu de Mori, ZMBR Team, Casa de Cultură Rădăuți, Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg și DMO Photovoltaic System. Partenerii media au fost Radio România Muzical, VIVA FM, GO Hunedoara, BIG FM, Rădăuți Ziar Live. Imaginea evenimentului, toate materialele de promovare – afiș, caiet program, steaguri – vele, tricouri și hanorace au fost concepute de Maria Păun și materializate de Andrei Păran care a venit pe munte pentru a-i cunoaște pe cei ce au realizat proiectul și a participa la eveniment. Toți au câștigat un prieten nou. Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mediatizarea evenimentului a fost minimalistă, discretă. Promovarea în mass media s-a făcut prin prezentarea compozitorilor și a interpreților implicați și abia cu câteva zile înainte s-a specificat locul și data desfășurării. Am văzut un singur afiș – la Poiana Pelegii iar celor care au sosit în Parcul Național Retezat li s-a înmânat caietul-program împreună cu biletul de intrare în aria protejată a Parcului Național Retezat. Publicul vizat a fost format din montaniarzii prezenți la Lacul Bucura în acea perioadă.
Preludiu in modo fugato
Repetiție generală (foto din arhiva personală)
După o aventură feroviară (de la Toplița la Subcetate-Hunedoara) facem cunoștință cu Anca Rusu care ne duce până la Sălașu de Sus în Țara Hațegului. Atmosferă de vacanță, se reunesc prieteni mai vechi sau mai noi. Celor deja prezenți li se alătură treptat alte voci (personaje) pline de o energie contagioasă. Către seară, când în aer se instalează tihna asfințitului, ca un contrapunct curtea pensiunii se animă. (Îmi vine în minte Repetiția pentru concert de Mozart) Mai întâi se aud fragmente scurte parcă indecise, apoi urmează punctul culminant al zilei – prima și singura repetiție generală cu cele șapte compoziții născute pentru acest eveniment.
Pe lângă gard se ițește un cap – privește și ascultă. După câteva minute, doamna care privise peste gard intră în curte însoțită de un domn. Rămân un timp, apoi se retrag discreți așa cum au venit.
Orchestra e minimalistă: Iosif Constantinescu – chitară; Andrei Mihail Radu și Abel Chircă – vioară; Andrieș Cigulea – violă; Emin Curtgeafar – oboi, Ion Negură – flaut; Alexandru Domnari – caval; Ovidiu Foca – voce și grupul vocal bărbătesc Ison. „Capul răutăților” sunt pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu. Toți sunt atenți la „bagheta” dirijorului Marius Sireteanu. Autoritatea dirijorului este ușor destabilizată de emoțiile dublate ale compozitorului în fața nașterii propriei compoziții… Din fericire, emoțiile acestea sunt împărtășite de ceilalți doi compozitori prezenți – Sabina Ulubeanu și Dan Variu. Ah, era să uit, mai este și…„Ursul” – personaj întruchipat de Maria Petrescu.
Crescendo incalzando e risoluto
Începe aventura (foto din arhiva personală)
Soare, energie juvenilă, entuziasm, mic dejun copios. Așa debutează ziua. O parte a echipei pleacă să încarce helicopterul care va duce pe munte pianul, generatorul, ecranul pentru proiecție cu schela pe care va fi instalat, pupitrele, o parte din instrumentele muzicale, corturile, alimentele, steagul, velele, „uniformele” (tricouri și hanorace) și alte materiale tehnice. Trebuie să facă două zboruri. Acest lucru fiind rezolvat, la poarta pensiunii începe o mică agitație. Se formează convoiul care ne va duce pe la barajul Gura Apelor până la Poiana Pelegii. După o pauză scurtă începe urcarea pe traseu. Prima parte a drumului e prin pădure, destul de abrupt, cu pietre mari dar aerul proaspăt, mirosul brazilor și sunetele pădurii și ale cascadelor de pe pârâul ce coboară aproape paralel cu traseul ne dau energie și desfătare. Treptat, brazii se răresc, se luminează, intersectăm izvoare și pâraie și ajungem în golul alpin. În sfârșit vedem crestele și contrar oboselii entuziasmul crește. Zărim mai întâi Lacul Lia, apoi Lacul Ana și în sfârșit Bucura. Din păcate, deocamdată nu „e timp pentru zăbavă”, mai întâi se instalează corturile și se fac pregătirile pentru a doua zi. Apoi în sfârșit este timp și pentru un exercițiu de admirație. De-a roata lacului, impunătoare și ademenitoare stau crestele ce îi așteaptă pe temerari.
Popas la urcuș (foto din arhiva personală)
Tema ricorrente e casuale
Tema recurentă a celor trei zile s-a conturat din cele șapte prime audiții ale lucrărilor compuse pentru Bucura 7.0. Acestea au fost prezentate ca șapte flashmoburi, din oră în oră de-a lungul zilei, dar în ordine diferită în fiecare zi. Au fost momente-surpriză pa care le-au savurat și cei care erau doar în trecere. Unii au făcut popas, alții au încetinit pasul iar alții au trecut pur și simplu mai departe. Cert este că muzica i-a însoțit pe toți până la câteva sute de metri de „scenă”. Viorile, viola, pianul, vocile, oboiul, flautul și cavalul au învăluit în sunet căldarea de la Bucura.
Allegro giocoso e scherzando
Începe primul concert (foto din arhiva personală)
În prima seară, interpreții și-au dovedit măiestria artistică prezentând și lucrări de muzică de cameră în toate combinațiile posibile. Publicul destul de numeros a audiat cu fascinație concertul Legende solidar fiind cu muzicienii la o temperatură mult mai scăzută decât cea dintr-o sală de spectacol. Cu toții am ascultat compoziții de Georg Philipp Telemann, Johann Sebastian Bach, Carl Philipp Emanuel Bach, Anton Pann, Ignacy Jan Paderewski, Johan Halvorsen, Joaquin Rodrigo, Astor Piazzolla, și György Ligeti parcurgând două sute de ani de istorie a muzicii, inclusiv două prime audiții – «Muntele vrăjit op. 192» de Mihnea Brumaru și «Bucura» aparținând lui Dan Variu.
Ce spune compozitorul Mihnea Brumariu despre lucrarea sa «Muntele vrăjit op. 192»?
„Ce sunt „clasele de compoziție”? O serie de reguli dispuse într-o ordine (obligatorie) concepută de compozitor. Pe lângă regulile muzicale consacrate, sunt inserate și reguli (concepte), care vin din afara muzicii, de tip: obiect sonor, fragmentare (granulare), discret ca opus al lui continuum, timpuri diferite simultane, viteze diferite simultane, sintagme cu o semnificație deosebită: Muntele vrăjit. Simplu, nu?”
Compoziția are o geometrie proprie, toate clasele de compoziție utilizate se îmbină într-o construcție spațiu-timp cu mai multe dimensiuni, inclusiv cea filosofică. Straturi de texturi diferite se succed, se întretaie, iar peste toate apar versurile într-un ostinato variabil. E același munte cu cel al lui Thomas Mann? Versurile Glossei eminesciene înclină balanța în favoarea acestei idei… intitulată simplu – «Bucura» – creația tânărului compozitor Dan Variu
„a fost gândită ca o lecție artistică de educație montană, la transmiterea căreia instrumentiștii și coriștii invită publicul să colaboreze. Acceptând, printr-un pact ludic, o dublă ipostază de călători în natură și printre note muzicale, aceștia sunt, deopotrivă, co-creatori și personaje ale unui univers sonor în care gestualismul și teatralitatea proprii muzicii contemporane se combină cu forța expresivă a unui joc al ursului, de inspirație folclorică. De altfel, dimensiunea ludică a compoziției este anticipată și la nivelul titlului, care explorează semantic verbul omograf celebrelor toponime din Munții Retezat, pentru a transmite un mesaj explicit: se cuvine a ne bucura la Izvorul/Lacul/ Vârful Bucura.”
Acest mini-teatru muzical cu o pedagogie bine mascată de umorul mucalit ardelenesc al compozitorului a fost „șlagărul” festivalului. Cei prezenți, cu mic cu mare, au intrat în jocul condus cu mult talent actoricesc de „Urs” – personaj principal care a completat magnific umorul compozitorului.
Intermezzo volante
Sosește steagul Bucura 7.0 adus de Toma Coconea (foto din arhiva personală)
Un moment inedit și foarte apreciat de toți cei prezenți a fost aducerea steagului Bucura de pe vârful Peleaga la sfârșitul primului concert. Toma Coconea a făcut o demonstrație de eleganță a zborului cu parapanta sa și a fost aplaudat „la scenă deschisă” la aterizare.
Seara a continuat cu proiecția filmului Oamenii Drumului/Terra Banatica – Via Transilvanica (regia – Mircea Gherase, coloana sonoră – Soundstripe). Pelicula despre drumul care unește oameni și-a atins și aici scopul. Foarte mulți au stat și au vizionat până la final, târziu în noapte când răcoarea serii se transformase în frig, Iar sesiunea Q&A ce a urmat a fost animată și interesantă. Atât Toma Coconea cât și Tibi Ușeriu au fost deschiși la întrebări. Chiar și a doua zi s-au arătat foarte comunicativi.
Allegro con brio
Flashmob „Umbra lupilor” (foto din arhiva personală)
Bucura a fost numele concertului din a doua seară. Publicului format din cei prezenți cu corturile la lac (unii instalați confortabil pe „locurile din față” cu ceva timp înainte de începerea concertului) i-au fost oferite lucrări de Georg Friedrich Haendel, Benedetto Marcello, Francesco Geminiani, Joseph Haydn, Anton Pann, Ciprian Porumbescu, Bartók Béla, George Enescu și Roland Dynes. Bineînțeles nu au lipsit primele audiții ale Sabinei Ulubeanu, Marius Sireteanu și Dan Dediu.
„«Umbra lupilor» este o lucrare pentru flaut, oboi, caval, patru voci bărbătești, vioară, violă și pian. Compoziția descrie o formă de rondo ce urmărește timbral un posibil traseu al nașterii, apariției și dispariției unei teme, un joc de lumini și umbre, pe alocuri fantastic, asemeni mitologiei care însoțește unul dintre animalele emblematice pentru spațiul nostru montan, lupul. Influențe bizantine și folclorul esențializat, aproape imaginar, împreună cu exploatarea tehnicilor extinse ale instrumentelor și vocii sunt procedeele prin care Umbra lupilor se dezvăluie publicului în prima sa audiție la Lacul Bucura din Munții Retezat.”
Compoziția Sabinei Ulubeanu e aproape picturală, ne putem ușor imagina o noapte de iarnă cu zăpada luminată de lună și vedem umbra lupilor trecând în șir prin pădurea încremenită.
Lucrarea a fost și subiectul unui moment anecdotic. Era acolo un câine cu alură de lup și care s-a jucat toată ziua cu toți cei dispuși să îi acorde atenție. În timpul flashmobului din a doua zi a venit pur și simplu în fața interpreților, a depus lemnul cu care se jucase toată ziua și a stat nemișcat până la terminarea piesei. Apoi și-a luat bucata de lemn cu și a plecat. Să fi auzit „glasul strămoșilor”?
Marius Sireteanu a adus, și el, o lucrare picturală ce spune o poveste.
„Seară. Liniște. Murmurul pădurii. Ici-colo, câte un glas al viețuitoarelor montane străpunge calmul nocturnal. Un grup de prieteni începe urcușul spre un platou alpin. Un nor răzleț, ghiduș, vrea să le arunce-n cale-o provocare. Furtuna văratică se termină la fel de repede cum a-nceput. Grupul ajunge pe platou și cântă un imn de mulțumire. Și, din nou, e seară… e liniște… ici-colo, câte un glas…” «Platou alpin la asfințit» debutează idilic, pastoral, pentru ca treptat sonorități jazzistice să conducă discursul către furtuna cu tunete și fulgere (pianul în registru grav). Apoi iese soarele după furtună pentru a apune în liniște, o repriză variată, o muzică aproape serenă. O muzică premonitorie pentru cele trei zile ale evenimentului…
Dan Dediu ne-a propus o aventură polifonică pe «Poteci» de munte. Compozitorul descrie traseul în felul următor:
„[…] trei melodii diatonice cu iz folcloric ce se înlănțuie asemenea potecilor unui drum de munte, titlul având în același timp conotație montană și filosofică. […] Prima melodie care apare este un fel de imn bizantin cântat la caval și chitară, susținut de sonurile în cvinte perfecte ale vocilor bărbătești și comentat cu intervențiile locvace ale celorlalte instrumente. O nouă potecă se deschide cu intervenția pianului la patru mâini, propunând o melodie idilică, naivă și dansantă, dar cu potențial capricios și imprevizibil pe alocuri, reluată apoi în mixturi de câteva instrumente. Mijlocul piesei este compus din straturi de muzici diferite: mai întâi un fel de joc bătrânesc la pian și chitară, peste care se suprapun intervale, apoi acorduri majore și minore în gesturi largi și generoase, dar și delicatele linii ornamentale ale riscantului pianistic. Se reiau apoi pe rând, în ordine inversă, dansul elegant și imnul bizantin, la final cu întregul ansamblu. E ca și când mergem undeva și ne întoarcem pe aceleași poteci.”
Compoziția descrie cu acuratețe o zi pe munte, în zona lacului Bucura, multitudinea de trasee ce pornesc de lângă lac și revin. Pe una merge un grup de tineri cu energie debordantă și în tempo vioi, pe alta montaniarzi (sau munțomani) experimentați mergând mai agale – dovadă a lungii experiențe și chiar baciul ce își coboară domol oile prin Curmătura Bucurei. Polifonia lucrării muzicale reflectă polifonia vizuală supravegheată discret de cei de la refugiul Salvamont Bucura.
Intermezzo doloroso
După-amiază înaintea ultimului flashmob al zilei, ca de altfel și înaintea concertului de seară, au apărut din senin câțiva stropi de ploaie nu foarte periculoși. Însă, pe chipurile instrumentiștilor s-a putut citi îngrijorarea. Dacă ei nu aveau o problemă să stea în ploaia ușoară ce se contura, instrumentele erau în pericol și odată cu ele și concertul. Oricum temperatura în scădere a fost un motiv de stres iar oboiul a fost cel mai sensibil dintre instrumente și în pauzele de cântat a stat învelit în hanoracul lui Emin ca un prunc încălzindu-se la căldura corpului muzicianului. Vremea a fost totuși îndurătoare cu noi toți și concertul s-a ținut în condiții acceptabile. Un „petit bémol” a fost frigul care a interferat cu cântatul, toți instrumentiștii, îndeosebi pianiștii au avut de suferit și au făcut un efort mare pentru a nu afecta calitatea actului interpretativ.
Q&A Dan Dinu și Anca Rusu (foto din arhiva personală)
Filmul proiectat în a doua seară a fost România Sălbatică în regia lui Dan Dinu și coloana sonoră a lui Alexei Țurcan. Vizionarea lui în natură a fost o experiență inedită și emoționantă. La fel de plăcută a fost și sesiunea Q&A cu Dan Dinu care a povestit momente interesante din timpul filmărilor, „actorii” săi fiind foarte capricioși iar condițiile de filmare dificile. Suntem convinși că pledoaria sa pentru a învăța să trăim în bună vecinătate cu animalele sălbatice a fost mai mult decât elocventă. Dealtfel, trebuie să subliniem faptul că Dan Dinu a fost și fotograful oficial al evenimentului, răsfățați fiind de imaginile pe care le-a surprins.
Quasi stringendo e precipitando
Pregătirea ultimului concert (foto din arhiva personală)
Ultimul concert – Peleaga – s-a ținut în condiții vitrege între furtuna de după-amiază și ploaia de seară. De altminteri și flashmoburile au trebuit ținute consecutiv în două reprize. Publicul a fost mai puțin numeros ca în zilele precedente (dar la fel de solidar), fapt explicabil datorită condițiilor meteo dar și faptului că era duminică seară și foarte mulți au plecat peste zi. Creațiile lui Georg Philipp Telemann, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Niccolò Paganini, Anton Pann, George Enescu și Bartók Béla au însoțit încă o dată auditoriul care a cutreierat prin mai multe secole de muzică. Seara a fost completată cu compozițiile Oanei Vardianu și a lui Cătălin Crețu.
Discipolă a lui Dan Dediu, tânăra Oana Vardianu este cea mai tânără dintre compozitorii implicați în acest proiect. Un talent juvenil cu potențial, interesată de tehnicile de compoziție contemporane, dar recurgând și la filonul folcloric. Fără să fie conectată cu muntele, lucrarea s-a aliniat cu celelalte creații propuse datorită sursei de inspirație, dovedind apartenența autoarei la școala românească de compoziție.
„Lucrarea Frunză verde, mere, pere pornește de la două versuri din muzica tradițională, culese din zona Satu Mare: «Frunză verde, mere, pere/ Nu te însura măi vere!» și se dezvoltă, respectiv rarefiază, astfel încât rezultatul să fie un discurs tono-modal, tratat cu o doză de umor. De altfel, influența muzicii tradiționale se reflectă și asupra ansamblului propus al acestei piese datorită sonorităților coardelor și a chitarei, însă am dorit în același timp să realizez și un melanj stilistic prin introducerea elementelor de factură modernă, precum tratarea armonizării sau eterofonic reinterpretată.”
O surpriză plăcută ne-a oferit compozitorul Cătălin Crețu care este cunoscut mai ales pentru proiectele multimedia și muzică electronică. Lucrarea «Mixturi pădurantice» îmbină planurile sonore ale vocilor umane, ale coardelor și ale suflătorilor când polifonic, când heterofonic. Auzim inflexiuni folclorice dar și sonorități aproape electronice.
„Peste fundalul unei incantații arhaice a cavalului se suprapun, într-o curgere continuă, fragmente eterofonic, formule armonice și motive melodice diverse creând texturi aflate într-o permanentă metamorfoză temporal-stilistică. Un suflu acustic străbate deopotrivă păduri ascunse sau medii urbane lăsând gesturi spontane oe portativ.”
Așa își descrie autorul compoziția.
Intermezzo tempestoso
Cei familiarizați știu că vremea pe munte este extrem de capricioasă și se poate schimba radical în câteva minute. Așa s-a întâmplat și duminică. La finalul celui de-al doilea flashmob era un soare arzător – semn evident că va ploua. Iar în câteva minute au părut primii stropi mari de ploaie apoi cerul s-a întunecat, ploaia aducând și grindină, apoi vijelie. Totul a durat mai mult de două ore. La final, când s-a domolit vremea, evaluarea pagubelor a scos la iveală faptul că mai multe corturi au fost inundate sau s-au prăbușit sub efectul vântului. Așa că o parte din echipă – „sinistrații” – au avut parte de încă o experiență neobișnuită. Au dormit în refugiu pe prici.
Vremea a permis ca ultima proiecție de film să aibă loc la ora programată. Acesta a fost Apă și talpă, film regizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu, beneficiind de coloana sonoră realizată de Adrian Marian și Octavian Horvath. Din fericire durata lui a fost mai mică și cu toții am rezistat până la final. Sesiunea Q&A cu compozitorii s-a ținut la Refugiul Salvamont.
Decrescendo agitato e in stretto
Aventura s-a sfârșit (foto din arhiva personală)
Dimineața, după cafeaua ritualică, începe agitația. Se împachetează lucrurile pentru helicopter. Salvamontiștii ne anunță că va fi o „fereastră” de vreme bună între orele nouă și unsprezece. În acest interval, o parte a echipei poate coborâ până în Poiana Pelegii. Ceilalți rămân să încarce helicopterul. Primul grup ajunge jos exact când începe ploaia. După prânz, are loc primul transport, dar vremea nu permite și pe cel de-al doilea decât către seară. Abia atunci se reunește pentru ultima oară toată echipa. A doua zi, polifonic, se „iese din scenă” muzicienii împrăștiindu-se care încotro – București, Brașov, Chișinău, Cluj-Napoca, Ploiești, Rădăuți, Timișoara, Toplița.
Coda. Rubato malinconico e poco a poco allargando
Coborârea de la Sălașu de Sus către Hațeg și Simeria ne îndepărtează de munți. Retezatul rămâne în urmă. E ca și cum în urma noastră se închid porțile unui castel de poveste. Chiar dacă s-a încheiat Bucura 7.0, încă auzim ecouri ale experienței vizuale și muzicale din zilele anterioare. Trenul pornește din Simeria și deja ne năpădește nostalgia. Avem conștiința clară a faptului că am fost părtași la ceva ce, cu mult noroc, putem trăi eventual o dată în viață …
Echipa Bucura 7.0 (foto Dan Dinu)
