Despre oameni, cu dragoste…

Etgar Keret, scriitor israelian reprezentativ pentru noua generație, este un nume pe care l-am auzit deseori anul acesta. Două dintre cărțile sale au pătruns pe piața românească, în 2018, la Editura Humanitas: volumul de povestiri Deodată, o bătaie în ușă și Șapte ani buni, încadrat, acesta din urmă, la secțiunea „memorii, jurnale”.

Etgar Keret este descendentul unor supraviețuitori ai Holocaustului, o experiență traumatizantă pentru familia sa, pentru evrei în general. Te-ai aștepta ca în textele sale să predomine o atmosferă gravă, o solemnitate rece, statuară. Sau, dimpotrivă, o explozie resentimentară, un timbru vindicativ. Nu doar că scrisul nu-i este marcat de tușe teziste în acest sens, ci se întâmplă, în chip fericit, să întâlnești o natură umană caldă, empatică, un spirit eminamente ludic și (auto)ironic. Învățăturile iudaice se conjugă armonios cu nevoile prezentului și cu literatura noii generații. Departe de a cultiva aproape inerente resentimente, Etgar Keret cucerește prin această abordare ludică, aerisită, semn al unei rare, admirabile inteligențe superioare. Într-un interviu cu Nona Rapotan pentru Bookhub.ro, scriitorul israelian explică pentru cititorii români de unde vine și ce scop are această atitudine cultivată în cărțile sale:

„Pentru mine umorul e ca airbag-ul la mașină. Își face simțită prezența atunci când ești în pericol, amenințat. Pentru mine umorul este un efect secundar al anxietății, al frustrării și al durerii. Nu este un scop în sine, ci doar o cale/modalitate de a integra situațiile dificile din viață”.

Comparând felul în care se raportează poporul suedez la optimism, în cadrul aceluiași interviu, Etgar Keret conchide, zâmbind, că „pentru poporul suedez optimismul este un lux, iar pentru israelieni optimismul este o necesitate”.

Volumul de povestiri tradus anul acesta la noi a fost primit cu entuziasm, dovadă stau cronicile de întâmpinare din reviste, inclusiv cele din mediul virtual. Dacă pe acesta nu l-am citit încă, am parcurs, în schimb, cu nedisimulată bucurie, Șapte ani buni, carte care reunește trăsături specifice textelor nonficționale, dar care se citește și ca un roman autoreferențial. Un roman despre felul în care tatăl se raportează la lumea înconjurătoare din momentul în care i se naște băiatul. Despre primii șapte ani emblematici din viața copilului și a părinților. Fiecare an însumează, scriptic vorbind, mai multe texte tip pastilă, miniaturale bijuterii literare, spumoase, încărcate de o neobosită vervă, în ciuda subiectelor dureroase pe care le atinge uneori autorul. De asemenea, e ușor de remarcat faptul că nu doar bucuriile inerente ale unui tată sau ghidușiile băiețelului, pe măsură ce acesta crește, fac obiectul textelor și al cărții în sine, ci mai cu seamă felul în care scriitorul, ajuns tată, se raportează la propriii părinți și la lumea din jur: soție, rude, prieteni, vecini etc. O mărturisire, în acest sens, face autorul în cadrul aceluiași interviu cu Nona Rapotan:

„Cred că atunci când se naște un copil în familia ta, devii un fel de interfață între el și lume. Ești interpretul lumii pentru el. Până să se nască fiul meu, eu mi-am trăit viața ca un copil (…) Dar atunci când a apărut deja altcineva în viața mea, a trebuit să fiu atent la lumea care ne înconjoară ca să i-o pot explica”.

În textele din carte sunt numeroase astfel de momente în care tatăl și băiețelul, aflați în diverse situații de viață, interacționează în ideea unui discipolat menit să-i asigure copilului supraviețuirea într-o lume care se schimbă permanent. Căci, din păcate, spune autorul, instinctul de supraviețuire este mult mai dezvoltat la evrei decât la alte popoare. Băiatul unor părinți rămași orfași de mici, Etgar Keret a fost crescut în spiritul acestui instinct fundamental, un soi de „spirit anarhist”, de „noi împotriva lumii”. Nicio încrâncenare nu răzbate însă mai târziu în relația celor doi, tată și fiu, totul este explicat pe îndelete, iar în rarele situații în care adultul își pierde calmul, copilul, prin replicile lui inocente, își readuce tatăl cu picioarele pe pământ.

E un du-te-vino între trecut și prezent, cu analiza relațiilor dintre tați și fii, soț și soție, frate și soră, mamă și fiu. Portretele acestora se conturează din mers, text după text, în aceeași notă umoristică. Când tatăl scriitorului se îmbolnăvește a doua oară de cancer, de pildă, situația (destul de gravă altfel, soldată ulterior cu deces) este abordată fără panică: prezentându-i-se opțiunile de tratament, inclusiv deprecierea calității vieții prin îndepărtarea limbii și a laringelui, bolnavul are o reacție absolut uluitoare:

„La vârsta mea, nu-mi mai trebuie limbă, doar ochi în cap și o inimă care bate, i-a spus tinerei doctorițe oncolog. Cel mai rău lucru care mi s-ar putea întâmpla este ca, în loc să vă spun cât sunteți de atrăgătoare, să trebuiască să o scriu pe hârtie (…) Iubesc viața. Dacă e de calitate, excelent! Dacă nu, atunci nu e și gata. Nu sunt mofturos”. (pag. 135-136)

Boala tatălui și iminenta sa dispariție îi prilejuiește lui Etgar Keret rememorarea unor scene din viața lor de familie: cum s-au cunoscut părinții săi, calitățile și defectele fiecăruia dintre ei, momentele de cumpănă conjugală, replicile memorabile, felul în care l-au crescut și l-au educat. Sunt pagini cu adevărat emoționante, nu și lacrimogene. Evocarea este mereu „ținută din scurt” prin întorsături (auto)ironice din condei și prin glisajul rapid la prezentul imediat.

O carte absolut fermecătoare, tonică, expresia unui spirit deopotrivă echilibrat și expansiv. Veți putea citi texte despre panica dinaintea nașterii unui copil, despre relația cu diverși funcționari publici și despre automatismele acestora, despre amenințarea militară, despre moarte. Dar și despre cărți, despre pasiunea scrisului, despre lecturile publice ținute în diverse țări. De un umor nebun acestea din urmă. Texte despre inocența copilului. Despre iudaism. Despre pierdere și suferință. Dar, mai presus de toate, despre zâmbetul cald, tandru, al unui scriitor pentru care lumea este o poveste veșnic reinventată…

Șapte ani buni de Etgar Keret