Pete și Ginette, East și Glory, Jimmy și Sandrine, Steve și Marvalyn, Lendall și Gayle, Randy și Chad, Phil și Marci, Pete și Ginette sunt duetele care alcătuiesc Aproape, spectacol intrat în repertoriul Teatrului Excelsior în această toamnă. Eugen Gyemant a gândit spectacolul special pentru adolescenți și tineri, într-o cheie realistă, astfel încât să provoace introspecția și meditația.
credit foto Andrei Gîndac
John Cariani plasează acțiunea în Maine, un oraș care este și nu prea este un oraș. Jocul de cuvinte din original incită spectatorii la deschidere și jocuri de idei: până la urmă, poveștile din Aproape translează spațiul și timpul. Ele sunt poveștile bunicilor noștri și ale părinților noștri, întâmplări asemănătoare am trăit și noi în adolescență. Despre prima dragoste și iubirile pierdute nu prea vorbim, ni le dorim încapsulate în propriul nostru trecut, fie și pentru că fac parte din propria noastră transformare, evoluție. Fără ele n-am fi adulții de astăzi, fără ele n-am avea ce lăsa moștenire celor de după noi.
credit foto Andrei Gîndac
Eugen Gyemant a gândit spectacolul ca pe o pledoarie pentru umanitate; un spectacol pus sub semnul delicateții și candorii, două valori pe care le credeam pierdute definitiv. În ultimii ani aproape toate spectacolele destinate adolescenților și tinerilor văzute de mine sunt fie despre traume insurmontabile, fie despre violuri și abuzuri, fie despre relații imperfecte dintre generații. De aici și așteptarea din prima parte a spectacolului, ideea că în curând va fi o scenă cu înjurături sau cu îmbrânceli nu-mi dădea pace. Treptat s-a instalat uimirea, astfel încât „hai că se poate” m-a însoțit până la final. Niciuna din poveștile prinse în rama spectacolului nu sunt lipsite de suferință, dar aceasta este abordată (grație lui Cariani în primul rând) dintr-o perspectivă constructivistă: până la urmă, ceea ce suntem astăzi se datorează și acelor momente, ratări de moment care ne-au ajutat să ne descoperim noi talente sau noi calități. Meritul lui Gyemant este că a construit fiecare personaj, astfel încât nota de credibilitate să nu fie anulată de succesiunea de replici. A gândit distribuția de asemenea manieră încât să evidențieze pentru fiecare duet în parte atât tipologia caracterială în sine, cât și situația ca atare.
credit foto Andrei Gîndac
Scenografia minimalistă, dar mobilă (grație turnantei) ajută la crearea atmosferei de unitate: toate momentele aparțin unui loc anume, oamenii vin și pleacă, se reîntorc acasă după niște ani sau îl vizitează dintr-o aparentă întâmplare și/sau curiozitate. Casa se transformă în grajd sau într-un bar, iar personajele gravitează în jurul acesteia, aducând cu ele elementele care țin de identitatea personajelor (vârstă, ocupație etc.) sau de specificul interacțiunii (tortul trântit cu sete de peretele barului, gențile de voiaj adunate în stive ce amenință să cadă în orice moment etc.). Aurora boreală este singurul element slab (din punctul meu de vedere) al scenografiei – folia de plastic trebuia luminată astfel încât să fie creat efectul de cer luminat feeric, aurora boreală nu se reduce la efectul de valuri de lumină albă.
credit foto Andrei Gîndac
Trupa Teatrului Excelsior este o trupă matură, sudată grație zecilor de spectacole aduse la scenă în ultimele stagiuni. Generații diferite, dar toate sub semnul tinereții, actorii din trupă sunt valoroși, mulți dintre ei recompensați de-a lungul anilor cu diferite premii acordate de profesioniști. Eugen Gyemant s-a folosit de experiența și calitățile fiecăruia în parte și a gândit o distribuție care a ridicat valoarea spectacolului, dar și a textului în sine. Loredana Cosovanu, Pamela Iobaji, Radu Micu, Mihai Mitrea, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Dan Pughineanu, Iulia Samson, Ana Udroiu intră în scenă și reușesc, fiecare într-un fel aparte, să-i facă pe spectatori să uite că sunt într-o sală de spectacol. Convenția este anulată în mare parte și grație intrării actorilor din sală, dar și pentru că tot spectacolul este pus sub semnul naturaleței. Una născută din detalii, care țin atât de construcția de rol, cât de felul cum se raportează fiecare actor în parte la decor, dar și la partenerul de scenă. Radu Micu e într-o formă de zile mari, cu o poftă de joc care ridică mult cota personajului, Alex Popa și Dan Pughineanu de asemenea. Foarte sensibilele în rol Loredana Cosovanu și Iulia Samson, dar nici ceilalți nu sunt mai prejos.
credit foto Andrei Gîndac
Aproape e un spectacol al echilibrului, un spectacol care readuce în discuție ideea de firesc și normalitate. Și nu în ultimul rând, spectacolul face ceea ce noi, adulții am uitat de la o vreme încoace: educație sentimentală. Emoția și sentimentul fac parte din ceea ce ne diferențiază categoric de celelalte ființe. Cât timp nu uităm acest lucru, înseamnă că omenirea mai are o șansă la supraviețuire. Să ne lăsăm cuprinși de emoție și să învățăm că dragostea și iubirea fac ca lucrurile să fie durabile. Un excelent debut de stagiune la Teatrul Excelsior din București – Aproape, în regia lui Eugen Gyemant.
***
APROAPE (titlu original Almost, Maine) – Teatrul Excelsior
de John Cariani
Traducerea: Cristi Juncu
Regia: Eugen Gyemant
Scenografie: Sabina Veșteman
Lighting design: Costi Baciu
Cu: Loredana Cosovanu, Pamela Iobaji, Radu Micu, Mihai Mitrea, Bogdan Nechifor, Alex Popa, Dan Pughineanu, Iulia Samson, Ana Udroiu
