Despre cavaleri la timpul prezent – „Scrisoarea pentru rege” de Tonke Dragt

Ca să-ți dai seama dacă o carte este bine scrisă nu e suficient să citești aleatoriu câteva pasaje sau să-ți propui să deschizi întâmplător și să te lași cucerit de lectură. Trebuie ceva mai mult.De foarte mult timp nu mai citesc decât (mult) prea rar din pură plăcere un text, de aceea mi se întâmplă să refuz și foarte multe cărți catalogate din start ca fiind besteseller-uri. Dar cu literatura pentru copii și adolescenți e altceva; pentru că am un copil mă văd nevoită să-i fac eu (încă) selecția. Am întâlnit atât de multe traduceri proaste și atât de multe cărți editate în limba română atât de neglijent, încât am ajuns să mă uit foarte atent dacă chiar merită să cumpăr cartea respectivă sau nu. Chiar dacă ea încă se lasă sedusă de coperte și ilustrații, prefer să învețe o limbă română cât mai corectă, în ciuda asaltului continuu mediatic care aproape că face imposibilă o astfel de misiune. Așa am ajuns să citesc literatură pentru copii și adolescenți „ca la 14 ani”!

Colecțiile Editurii Paralela 45 nu m-au dezamăgit până acum; din ce-am citit am observat o grijă deosebită pentru redactare și traducere. Folosesc traducători experimentați, cultivați, care nu dau rateuri atunci când este vorba despre termeni mai puțin uzuali sau de specialitate. Când e vorba de aventură și mister, problema e și mai complicată, pentru că, de cele mai multe ori, sunt cuvinte inventate special de autor, aproape imposibil de tradus într-o altă limbă, care ori trebuie păstrați ca atare, ori trebuie adaptați de o asemenea manieră încât să nu se piardă sensul originar. Să traduci o cartea ca Scrisoarea pentru rege, scrisă într-o limbă mai puțin comună – neerlandeză – poate deveni misiune imposibilă, dar Irina Anton s-a achitat cu brio de misiune: cititorii se văd prinși imediat în vârtejul acțiunii, Tiuri fascinează prin inocență, puritate, bunătate, vitejie și spirit aventuros, cavalerii cu care se întâlnește pe drum par cei mai autentici tovarăși de drum, oameni pe care ți i-ai dori în permanență în preajma copilului tău, spiritele rele apar și dispar la timp, doar cât să ajute la punerea în evidență a unor calități personale la personajele principale etc. Deși volumul depășește 400 de pagini, lectura nu este deloc anevoioasă, structura este bine gândită, cele opt mari părți antrenează cititorul într-o adevărată aventură, iar capitolele sunt gândite special să pună în evidență un anumit personaj. Suita de acțiuni aduce în pagini multe detalii, care concură la crearea unei atmosfere cu adevărat de basm; chiar dacă acestea sunt multe și toate importante (căci nimic nu este pus la întâmplare în poveste, toate firele narative se deapănă cu sens și până la capăt, cercul literar se închide în ultimele capitole), personajul principal se maturizează precum Făt-Frumos, dar nimic forțat în acest proces, totul e de un firesc încântător. Este o artă să construiești minuțios din detalii și să nu obosești deloc publicul – fie el cititor sau din altă categorie. Chiar dacă numele proprii par exotice la prima vedere și personajele zici că-s desprinse direct din mitologia Nordului, nimic nu stă în calea fericirii cititorilor, care se vor declara susținători înflăcărați ai lui Tiuri sau, de ce nu, ai lui Piak.

„De la Râul Curcubeu pornea un drum lat, bine întreținut, printr-un ținut întins și neted, cu câmpii, ogoare și livezi. Cei doi prieteni înaintau repede. Piak se simțea deja pe cal ca la el acasă.

– Cu puțin exercițiu, o să devii un bun călăreț, îi prezise Tiuri.

– Uf! zise Piak în timp ce se odihnea puțin. Sunt înțepenit. Prin câte am trecut! Am călărit cai și am mers cu barca. Era cât pe ce să mă înec, am stat de două ori în temniță – deși m-aș fi putut lipsi de asta – și am cunoscut o grămadă de oameni. Și câte n-am văzut! O cetate, un castel, un râu mare… Pentru tine, lucrurile astea sunt desigur ceva obișnuit.

– Nu chiar, zise Tiuri. Am mai văzut o cetate, un castel și un râu mare, dar erau altfel decât astea.

– Sunt curios ce o să mai vedem, prin ce o să mai trecem, zise Piak, apoi privi atent către apus. Văd o pădure acolo, adăugă el. O fi Codrul din Ingewel?

– Cred că da, răspunse Tiuri. Am mers repede.

Găsiră în desagi pâine, o sticlă de vin și o punguță cu câțiva bani de argint.

– Ce cumsecade! zise Piak. Vameșul mi-a devenit mai simpatic decât mă așteptam. Ciudat cum unii oameni sunt cu totul altfel decât te gândești la început.

– Da, zise Tiuri căzut pe gânduri. Așa s-a întâmplat cu vameșul și tot așa și cu Cavalerii Cenușii.” (p. 319)

Pentru că este foarte bine scrisă, cartea are și o ecranizare, care poate fi văzută pe Netflix, numai că recomand lectura înainte de orice film, din rațiuni evidente: imaginația copilului nu poate fi stârnită mai bine decât printr-o lectură asumată; el trebuie să-și plăsmuiască singur universul lecturii, să dea culoare și valoare personajelor în funcție de cât de mare este afinitatea lui pentru una sau alta dintre trăsăturile acestora. A-l trimite să vadă filmul direct, fără să citească cartea în prealabil, e ca și cum i-ai pune în față un tort și i-ai spune că e cel mai bun din lume, deși el nu are niciun termen de comparație direct. Singura cale de a-i dezvolta limbajul și de-al ajuta să vorbească corect limba română este lectura. Nimic nu poate înlocui această acțiune, atât de simplă și atât de benefică! Așadar, căutați Scrisoarea către rege, încurajați-i pe cei mai mari sau mai mici să o citească, nu veți regreta! Veți avea liniște în casă preț de câteva ore/zile bune! 🙂