Fiica mea m-a tot bătut la cap anul trecut să-i iau bilet la concertul Coldplay de la București. La acel moment știam de un singur concert și îi ascultasem, dar nu suficient de mult, încât să mă număr printre fanii trupei. Nu m-am grăbit să cumpăr bilet, din motiv de vârstă – e, totuși, prea mică să reziste la două ore de așteptare minim și la niște sute de decibeli revărsați peste un public care adesea urlă mai ceva ca-n junglă. Nu mă număr printre cei care au zeci de concerte la activ ținute pe stadion, fac parte dintre cei care vor merge oricând la un concert într-o sală adecvată, unde nu contează atât de mult numărul celor din public, cât acustica și atmosfera creată. Un exemplu concret: am ascultat Metallica în anii de glorie ai trupei și încă îi ascult, dar n-am niciun concert live la activ, ceea ce trece drept o blasfemie în fața fanilor înrăiți ai trupei, care sunt asemenea galeriilor de ultrași sau hooligans de la fotbal. Cumva, fenomenul e asemănător și creat artificial în timp, ca urmare a unei politici de marketing și a „industrializării” pieței muzicii, obligată să supraviețuiască cu orice preț în era canelelor de muzică online (Youtube e deja strămoș în materie de canale destinate audiției online). Luați aceste afirmații ca pe un preambul la ceea ce urmează să citiți și nu ca pe o confesiune fără rost, căci puterea exemplului personal există (și) pentru a fi pusă în practică, nu redată în scris sub forma unei declarații pro domo.
Cred ca-mi iubesc meseria foarte mult, ca de azi dimineata ma tot gandesc cat de misto a fost lectia de PR invatata aseara.
Si-mi doresc sa fi existat o comunitate mai stransa a specialistilor in PR (sau sa fac eu parte din ea daca ea exista) si sa ne fi vazut azi la o bauta sa analizam si sa invatam tot ce era de invatat.
Ma entuziasmez mai ceva ca la o analiza sintactica a unei fraze provocatoare!
Si cel mai tare e ca strategia de rezolvare de aseara e fix conforma cu textele lor din turneu – If you want love, be love. If you want peace, be peace.
Cam asa vad eu cheia rezolvarii: multa iubire si un dram de umor, ca nu strica niciodata!
(Laura Ivancioiu, 14 iunie 2024, postare pe Facebook)
Concertele trupelor mari sau ale numelor care vând milioane de bilete în toată lumea nu sunt atât de dese, precum îți lasă impresia parcurgerea știrilor zilei, publicitatea făcută în jurul unui turneu mondial e zgomotoasă și făcută tocmai pentru ca acele milioane de bilete să se vândă. Sunt trupe care pleacă rar în turneu și atunci își gândesc foarte atent fiecare concert, au pretenții și pun condiții publicului, chiar dacă acesta dă mulți bani ca să-i vadă. De multe ori, pe acest traseu se pierde muzica, adică mobilul pentru care fanii artistului/trupei se mobilizează, caută cazare și bilete de avion și-și planifică concediile în funcție de data unui anume concert. Trebuie o privire de ansamblu atunci când judeci succesul la public al unei trupe precum Coldplay și, nu în ultimul rând, trebuie ținut cont de profilul fanului. Dacă la Metallica veți vedea în public oameni de toate vârstele, femei și bărbați deopotrivă, la Coldplay diversitatea aceasta suferă modificări semnificative, dar nu e cazul să detaliez aici. Asupra unui alt aspect vreau să insist: cel economic, care nu că nu poate fi neglijat, ci a ajuns să impună trendul, cu alte cuvinte nu mai face tonul muzica (vechea zicală), ci „spune-mi la ce masă cânți, ca să-ți spun cât îți iese” (am adaptat zicerea, din motive pragmatice, evident). Un turneu de anvergura celui actual al trupei britanice costă, mult mai mult decât poate estima un profan, iar faptul că artiștii pleacă în peregrinări la un anumit interval de timp (sunt foarte bine gândite perioadele de turneu, nu e nimic lăsat în voia creativității și inspirației) nu ține neapărat de dragostea și respectul pentru fani, cât de rațiunea extrem de pragmatică că trebuie să trăiască, adică să-și satisfacă nevoile (personale și ale familiei, de bază și nu doar pe acelea). Da, de la punct încolo vinde numele, care devine brand – cazul Madonnei, dacă vreți un nume celebru – dar chiar și așa artiștii trebuie să se gândească la viitor (din ce vor trăi atunci când nu vor mai putea cânta sau ce vor lăsa moștenire familiei). Dacă un concert Rolling Stones cu membrii trupei ajunși la vârste incredibile pentru orice muzician nu mai miră pe nimeni, în schimb un turneu al unei formații precum Coldplay s-ar putea să nască ceva agitație, fie și pentru că au apelat la o metodă de promovare care nu mai are nimic în comun cu muzica. Abia din acest punct ar trebui începută judecata de fond a celor două concerte susținute de formația britanică la București, în iunie 2024.
Am zis sa scriu și eu câteva lucruri care-mi trec azi prin minte..
Credeți ca tonul pielii mai închis la culoare vine la pachet cu un scut mai puternic care sa facă față rasismului, discriminării și urii voastre. Nu-i nimic, asta nu este prima dată când ne lovim de așa ceva..
Eu și fratele meu muncim pe rupte ca să reușim ca oameni, muncim cu oameni și pentru oameni, prin muzică, teatru, artă, implicându-ne in comunitățile noastre.
Eu petrec zeci de ore cu tineri din comunități marginalizate, lucrez și vorbesc cu copii și tineri despre curaj, ii învăț despre empatie, prietenie, exprimarea liberă si căutarea potențialului lor artistic. De câțiva ani mă implic in mediul social, m-am întors recent dintr-o vizita de studiu din Norvegia unde am mers sa învăț despre drepturile omului, despre drepturile femeilor, despre tineri, într-o țara care funcționează pe concepte ca încredere, sustenabilitate și comunitate.
Vlad Babasa este un artist! Nu doar prin ceea ce face, ci și prin felul in care gândește, bunătatea și talentul lui l-au adus la nivelul la care este. Fratele meu și-a descoperit pasiunea de mic, și-a dat seama de la o vârsta foarte fragedă de iubirea pentru muzică, de impactul pe care îl poate avea asupra oamenilor. A studiat câteva instrumente și a apoi a ales să fie solist, să compună, să își scrie singur muzica și a ales să facă asta cu bucurie și cu sufletul curat, să muncească să fie din ce in ce mai bun.
Eu și fratele meu nu luptam cu oameni ca voi, cu răutăți, nu ne dorim succesul cu orice preț. Muncim la noi, la limitele noastre, cu fricile si cu propria persoană, pentru ca ne-am dat seama că lupta nu e cu ceilalți, ci cu noi înșine, ghidați de Dumnezeu.
Voi ce ați realizat in viața? Ce vă place, ce nu vă place? Va cunoașteți pe voi? Conștientizați viața din voi? După ce va ghidați?
Eu înțeleg ca nu v-ați așteptat la acest moment, dar dacă in Europa avem reputația proasta pe care o avem, voi nu ați făcut altceva decât sa o întăriți.
Vlad Babasa ești cel mai bun frate de pe pământ si te iubesc mult de tot!
(Bianca Babașa, 13 iunie 2024, postare pe Facebook)
Internetul și rețelele de comunicare din România abundă în reacții și postări cu privire la momentul Babașa – invitat special al trupei în cele două concerte – și poate părea un pic ciudat faptul că se discută mult mai mult despre manelele promovate pe banii publicului (care n-a plătit să asculte acest gen muzical, să ne înțelegem!) decât despre rezultatele alegerilor din 9 iunie a.c. În realitate, și aici vorbim tot despre (o) politică, de fapt concertele și turneul sunt produsele unei politici de promovare realizată după manual, cu alte cuvinte niciun pas greșit din partea echipei de promovare. Se va vorbi despre Coldplay și de aici încolo – nici nu mai contează dacă de bine sau de rău -, se vor cumpăra biletele la concertele lor și artiștii vor mai scoate albume și de aici înainte. Ce se va schimba? Genericul turneului, de care s-a știut prea puțin în România – altfel nu înțeleg de ce reacția atât de dură a fanilor, care s-au simțit nu doar trădați, ci chiar jigniți de propunerea lui Chris Martin. Pe de altă parte, chiar dacă turneul din care fac parte concertele de la București se intitulează Music Of The Spheres Tour, din declarațiile lui Chris Martin din timpul celui de-al doilea concert bucureștean am înțeles că trupa și-a propus să militeze pentru incluziune, creșterea vizibilității anumitor categorii sociale defavorizate, deci cu alte cuvinte turneul nu mai are doar miză muzicală, ci și una socială. Riscantă deciza staffului, aș zice, pentru că turneul are loc într-o perioadă în care corectitudinea politică are din ce în ce mai mulți adversari, mișcările de extremă dreapta câștigă teren în tot mai multe state din Europa, iar alegerile europarlamentare din 9 iunie au dus la alegeri anticipate în Franța și la ascensiunea extremei dreapta în Parlamentul European (ca să fim exacți, extrema dreapta a eșichierului politic era reprezentată și până acum în parlamentul U.E., dar e îngrijorător faptul că numărul reprezentanților partidelor cu această orientare e în creștere, nu în scădere).
În acest context, n-aș judeca atât de aspru huidueala publicului la auzul muzicii lui Babașa – nu, cei care au plătit bilet n-au huiduit artistul, cum tot încearcă să ne convingă ideologii momentului – pentru că, până la urmă, artiștii trebuie să-și vadă de cântat. Deloc de neglijat în acest context disprețul manifest al liderului trupei, dar mai ales al staffului turneului, care n-au ținut cont absolut deloc de o realitate cu care noi, cei care trăim în România, ne confruntăm zi de zi: maneliștii nu-și declară veniturile, nu plătesc taxe și impozite conform cu nivelul câștigurilor (estimate și acestea, pentru că nimeni nu știe, în realitate, cât de mult câștigă un manelist), dar sunt promovați cu asupra de măsură pe toate canalele media. Despre mesajele și textele cântecelor acestora nici nu e cazul să aducem aminte. Nimic despre etnie, categorie defavorizată, totul despre bani, cum le place celor care se ocupă de organizarea turneelor: cei din public au plătit sume deloc mici pe bilete, iar pentru ca aceste achiziții să devină posibile, ei au plătit taxe și impozite, au muncit zi de zi și s-au achitat și de alte obligații sociale. Maneliștii nu prea, nu iau în calcul excepțiile de la regulă.
Revenind la muzică, trec peste faptul că pentru mine numai rock nu e ce cântă Coldplay, stau și mă tot gândesc cât de puțină muzică să știi ca să-ți treacă prin cap ideea să pui în același context două genuri muzicale care n-au nimic în comun. În apărarea mea: știu ce înseamnă fusion în muzică, ascult suficient de mult jazz, încât să știu să fac diferența între stilul ethno și un standard, ascult oricând Prague Cello Quartet și altele. A taxa artiștii pentru ceea ce fac pe scenă mi se pare a fi un gest de sănătate și igienă a relațiilor dintre artiști și melomani. La Teatro alla Scala se poartă roșiile și ouăle aruncate pe scenă de când e instituția, nu e nimic nou pentru cântăreții de operă să fie scoși din scenă în huiduieli atunci când au o prestație sub așteptări. Nu e nimic despre elite sau elitism aici, ca să discutăm despre profilul melomanului ne trebuie spațiu și timp. E despre calitate, alegeri și, deloc în ultimul rând, manipulare. Deloc întâmplător, apărătorii Coldplay, cei mai vocali pe rețelele de socializare au fost și sunt influencerii și oamenii care lucrează în comunicare (comunicatori, că tot le place lor mult de tot cuvântul ăsta inventat special pentru a le justifica existența pe piața muncii). Predicatori ai iubirii (fără rest) față de semeni, propovăduitori ai apocalipsei speciei umane, toți s-au grăbit să arunce discuția în curtea discriminării, când de fapt, discuția era despre inadecvare. Pur și simplu, pentru Babașa nu era momentul potrivit să se afirme.
Cînd ne plîngem de clasa politică, trebuie să ne amintim că-n țara noastră „Ești un elitist!” e o insultă sau, măcar, o etichetă disprețuitoare.
Să faci parte din elită nu e un deziderat, ci, în ochii multora, o formă de snobism.
Să-ți lași inteligența să capituleze în fața unui discurs lacrimogen și structural mincinos (fiindcă vehiculează victimizarea pe baza clișeului rasist, marginalizare etc.) se cheamă empatie. Logica și realitatea nu mai contează, important e să-ți expui sensibilitatea (în dauna gîndirii). Divorțul dintre sensibilitate și rațiune e semn de prostie.
Otevizarea, manelizarea, pe scurt, cocalarizarea unor largi pături de populație, educate și autoeducate să respingă elita, dar, altfel, pline de ifose „progresiste”, ne-au adus, în timp, aici. Toate se leagă în întregul organic care se cheamă „societate”.
De-aia, și-n partidele „bune”, și-n alea „rele”, au urcat la vîrf mediocrități guralive, șmecheri, măscărici, inși fără substanță.
(Bogdan Budeș, 14 iunie 2024, postare pe Facebook)
În loc de concluzie: dacă eram în public, nu huiduiam (nu-mi stă în caracter), dar știu sigur că n-aș mai fi ascultat Coldplay după aceea nici plătită. E îngrijorător cât de repede abandonăm subiecte grele și cu adevărat importante – alegerile din sfera politică au consecințe pe termen lung uneori imposibil de îndreptat – și cât de puțin suntem conștienți că cele mai greșite incluziuni sunt cele care nu se regăsesc în preț.
Câteva precizări:
- citatele sunt redate întocmai, n-am pus diacritice, n-am făcut adaptare;
- las aici două linkuri cu articole scrise pe marginea celor două concerte Coldplay din București:
*
https://hotnews.ro/?s=Chris+martin
