Acum ceva timp am primit invitația de a participa la lansarea cărții dedicată lui Leoš Janáček, chiar din partea autorului, pianistul concertist, cofondatorul și directorul artistic al Classix Festival, Dragoș Andrei Cantea. Am acceptat-o cu bucurie, din cel puțin două motive: artistul e unul dintre cei mai serioși și pasionați oameni pe care-I cunosc, gata să dea societății din care face parte mult mai mult decât primește el din partea ei; al doilea motiv e numele compozitorului ceh. Leoš Janáček e prea puțin cunoscut iubitorilor de muzică clasică din România și, evident, prea puțin cântate piesele sale în diverse concerte sau concursuri.
Am aflat la fața locului că e vorba de teza de doctorat a lui Dragoș Andrei Cantea, Integrala creației pianistice a lui Leoš Janáček. Transcendență prin programatism; așa s-a explicat și prezența celor doi universitari ieșeni, profesorii Ioana Stănescu și Dan Prelipceanu, cei care i-au orientat dezvoltarea profesională în anii de studiu academic. În deschiderea evenimentului, directorul Centrului Cezh București, domnul Robin Ujfaluši, a prezentat (în limba română) istoricul evenimentului; partener al Classix Festival, Centrul Ceh a găzduit evenimentul pentru că peste câteva zile se fac 170 de ani de la nașterea compozitorului Leoš Janáček, unul dintre cei patru mari compozitori cehi (de muzică cultă), dar și pentru că parteneriatul cu Classix Festival a dus în timp la consolidarea relațiilor interumane, astfel încât Dragoș Andrei Cantea poate fi considerat, pe bună dreptate, un veritabil ambasador cultural al Cehiei. După introducerea domnului Robin Ujfaluši a urmat Dragoș Andrei Cantea, care a făcut o prezentare exhaustivă a volumului, menționând principalele caracteristici ale universului componistic al compozitorului ceh; un foarte bun cunoscător al folclorului, compozitor de operă (din păcate în limba cehă, ceea ce face extrem de dificilă orice montare a acestor opere, pentru că trebuie soliști cehi), de sonate și alte piese pentru pian, mare admirator al culturii ruse (da, nu s-a trecut cu vederea peste aceste aspect, felicitări pentru echilibrul discursului). Expunerea cuprinsului volumului ne-a convins pe noi, cei din sală, să cumpărăm volumul la plecare, nu doar pentru autograf, ci pentru că are și capitole dedicate istoriei muzicii cehe și contextului cultural în care a apărut creația lui Leoš Janáček.
Ioana Stănescu și Dan Prelipceanu au realizat unul dintre cele mai frumoase portrete ale pianistului și omului Dragoș Andrei Cantea, evidențiind felul unic în care acesta reușește să îmbine sensibilitatea, finețea cu care lucrează pe detaliu și capacitatea de a auzi muzica din spatele notelor cu simțul organizatoric ieșit din comun. De altfel, Dan Prelipceanu l-a citat pe fratele domniei sale, Bujor Prelipceanu, cel care a declarat că singurul care-I poate urma la conducerea Filarmonicii din Iași este Dragoș Andrei Cantea, asta, desigur, dacă nu are alte planuri și alte viziuni asupra viitorului său profesional. O pledoarie foarte frumoasă din partea celor doi profesori universitari ieșeni pentru construirea relației de mentorat, atât de necesară unui artist, mai ales astăzi. M-au bucurat spusele celor doi și pentru că în sală era Verona Maier, profesoară universitară la Universitatea Națională de Muzică din București; o prezență care spune multe, dincolo de cuvintele seci ale unui prezentări de eveniment. A fost în sală și Andrei Irimia, și el pianist concertist, care își face din ce în ce mai des simțită prezența pe scenele din România (este adevărat, pe o cu totul altă traiectorie decât Dragoș Andrei Cantea) și câțiva din foștii colegi de studiu ai celui care a făcut posibil evenimentul.
Finalul serii a fost, cum altfel, muzical. Sonata 1.X.1905 (From The Street) n-a fost aleasă deloc întâmplător, Dragoș Andrei Cantea a explicat pe scurt istoricul compoziției și de ce are doar două părți. O sonată foarte densă în emoții, tumultoasă și agitată precum evenimentele care au inspirat-o – moartea tămplarului František Pavlík, care a murit în stradă, când participa la o demonstrație publică în favoarea unei universități din Brno. O alegere muzicală care ține loc de introducere în universul muzicii lui Leoš Janáček, care incită la o căutare a înregistrărilor pieselor acestuia. O pledoarie pentru muzica cultă pe cât de curajoasă, pe atât de necesară.
M-am bucurat să-l revăd pe Dragoș Andrei Cantea, de această dată și în calitate de autor al cărții dedicate compozitorului ceh; cu un discurs clar, excelent articulat în jurul câtorva idei forță, el reușește să îmbine calitățile artistului cu cele necesare unui ambasador cultural. Ne-ar fi mai bine și cu mai mult frumos dacă am avea mai mulți astfel de oameni în societatea românească. Îl felicit pentru Dragoș Andrei Cantea pentru tot ceea ce face și-i doresc să găsească mereu energia de a duce la capăt proiectele personale. Nu sunt nici puține și nici ușoare, drept pentru care merită toată recunoștința noastră.
