Am avut noroc

„Se vede clar că a scăzut timpul în care oamenii inovatori reuşesc să îşi împlinească visurile, să se îmbogăţească și să influenţeze lumea – iar toate acestea sunt posibile, în mare parte, datorită comunicaţiilor și tehnologiei.” (Shane Snow, Scurtături inteligente)

Am privit-o ca pe o carte despre educație, în sensul vechi, de cultivare a unor principii de viață, grefate pe calități native. Sigur că există și alte modele de reușită – vorbind despre „reușită”, am deschide noi câmpuri de discuție: ce fel de reușită, în raport cu ce, în raport cu cine.

Sunt oameni care, fără să aibă pretenții de scriitori, reușesc să scrie impresionant. Am avut noroc, cartea lui Emil Bituleanu, este greu de încadrat perfect, nefiind nici literatură motivațională/dezvoltare personală, nici pură autobiografie.

Spre deosebire de Teodor Vârnav, considerat autorul primei proze autobiografice (Istoria vieții mele, 1845), sau, mai aproape de noi, de medicul Cătălin Vasilescu (Șapte povești cu chirurgi și scandaloasele lor operații, 2023), Emil Bituleanu a fost bancher – nu unul dintre aceia care conduc lumea în ansamblul ei, însă cu siguranță unul dintre povestitorii care îți captează atenția.

Autorul este un om care își împlinește cu responsabilitate rolul social. Bancherul e mai mult decât un funcționar de elită, căpătând, cum se poate deduce din natura reflexivă a observațiilor sale, experiență de sociolog, psiholog și, cum se va vedea, de scriitor.

Capitolele cărții autobiografice Am avut noroc respectă, mai curând, un criteriu de logică, decât unul de cronologie. Pe măsură ce ideile și amintirile semnificative își revendică relevanța în discuție, autorul le face loc, uneori la modul sadovenian, deschizând un fel de „Divan al înțeleptului cu lumea”, alteori la modul pragmatic, având ca țintă mai ales cititorii tineri, aflați în căutare de mentorat.

De altfel, ideea de mentor este importantă în carte, câteva pagini făcând referire directă la oamenii față de care autorul simte că are o datorie morală, oamenii de la care a învățat ce nu putea învăța singur.

Cartea este scrisă și cu această mărturisită dorință de a transmite mai departe, în măsura în care acest lucru este posibil, învățătura rezultată din experiența directă. Shane Snow făcea în Scurtături inteligente (apărută la noi la Editura Publica, 2015) observația că „arderea etapelor” se produce de la sine astăzi, când tinerii vor să ajungă cât mai repede, și reușesc, la poziții sociale importante. Succesul însemna pentru vechile generații un efort susținut de-a lungul multor ani. Și Emil Bituleanu și-a construit parcursul profesional, fiind, în acest sens, emblematic, la nivel de elită, pentru generația sa. În societatea de azi, mulți tineri își ating obiectivele profesionale și pe cele personale foarte devreme, într-un ritm accelerat, datorită tehnologiei, în mare măsură. Nu se poate spune dacă este rău sau bine, ne confruntăm cu o realitate: se urcă mult mai ușor în ierarhia socială, se găsesc „scurtături” inteligente. Puțini mai așteaptă să împlinească 40-50 de ani pentru a ocupa poziții de conducere.

O cale prielnică progresului rapid (și autentic) este luarea în considerare a experienței celor care au ajuns în zona de vârf a profesiei lor. Emil Bituleanu este un profesionist. De aceea știe de ce contează, dincolo de inteligență, onestitatea, punctualitatea, comunicarea, echilibrul dintre viața profesională și viața privată, stilul de viață sănătos, familia etc.

Cartea capătă forma unui inventar al principiilor care țin viața pe un făgaș al excepționalității morale. Limbajul este adaptat ideilor, în așa măsură încât nu apare, pe parcursul lecturii, impresia de stereotip, ceea ce reprezintă, în sine, o performanță, indiferent de experiența pe care o ai în ale scrisului.

Onestitatea creează coeziunea grupului social, firmei, echipei etc. Unii oameni, spune autorul, sunt onești din fire – cei care nici nu-și pun problema unei abateri de la morală, fidelitate, devotament. Cei lipsiți de onestitate se descurcă, ocupă scena, sfidează bunul-simț. Dar mai există o categorie interesantă, a celor care-și dau seama că onestitatea este de folos și reușesc să învețe principiile onestității, exersându-le cu succes.

Punctualitatea este importantă. Ajuns într-o poziție care îi îngăduia să fie mai relaxat în această privința, omul continuă să fie chinuit de gândul că acele câteva minute în plus sau în minus fac, în continuare, diferența dintre performanță și lipsa ei.

Admirația față de inteligența autentică, aceea care frizează genialitatea, este un privilegiu. Cine nu are acest simț al admirației se dovedește el însuși, în ciuda unui parcurs remarcabil, un om lipsit de inteligență.

Mi s-a părut interesantă clarificarea unor lucruri pe care le știam și eu, în legătură cu termenii „livrării” unui produs, proiect, temă etc. – 1)la termenul convenit, nu mai târziu; 2)în termenii conveniți; 3)dacă se poate, cu un plus de creativitate, ceea ce te face remarcat/remarcabil; 4)constant. Toate aceste condiții dau calitate relației tale cu propria echipă.

Am avut noroc, titlul cărții lui Emil Bituleanu, reflectă convingerea unui om a cărui modestie este semnul cert al valorii. Norocul are, fără îndoială, un loc important în planul ascensiunii profesionale. Dar norocul nu este suficient pentru a avea succes – dăm, desigur, diferite accepții termenului „succes” – , în absența culturii, a inteligenței și a muncii. Norocul, singur, nu ajunge.

Cu unele opinii ale autorului poți să nu fii de acord. Fără îndoială însă, personajul de prim-plan al acestei cărți are intransigență morală, carismă și multe șanse de care știe să profite. Folosesc impropriu termenul „personaj”, având convingerea că fiecare dintre noi devenim, mai ales când scriem, personajul propriei vieți. Îmblânzită, imaginea omului de succes devine accesibilă, familiară și transparentă, datorită sincerității asumate ca principiu de viață.

Las aici o adresă unde puteți citi câteva pagini din cartea pe care, cred eu, aveți noroc dacă o găsiți: https://emilbituleanu.ro/

Am avut noroc de Emil Bituleanu