III
(mărunte mai trebuie să fie
poruncile
care încap
într-o singură carte)
Există o rubrică pe Bookhub, unde n-a mai contribuit de multă vreme niciunul dintre noi, cei care scriem pentru acest site; mă refer la „Cărți aproape uitate” și la ea m-am gândit când am citit Nerușinarea. Numai că pentru această carte titlul perfect de rubrică ar fi „Cărți aproape ignorate”.
Ioan T. Morar e scriitorul care va plăti tot timpul tribut vocației care l-a făcut cunoscut lumii literare din România și anume aceea de jurnalist Cațavencu. Două etichete nu i se vor dezlipi niciodată de pe profilul lui personal, cea de jurnalist și cea de membru al grupului Divertis. De aici și tentația unora de a reduce toată activitatea sa literară la publicistică și romane, deși el, contrar tuturor așteptărilor, a debutat cu un volum de poezii (Îmblânzitorul de metafore, 1981). Între timp, i-am citit Când plouă, mă numesc altfel, apărut la Baroque Books & Arts (găsiți cronica aici), ceea ce m-a determinat să cercetez mai mult latura poetică a scriitorului.
Printr-un concurs de împrejurări favorabil, a ajuns la mine volumul Nerușinarea, apărut în 2003, la Editura Brumar. Dacă atunci când am citit Când plouă, mă numesc altfel am fost surprinsă foarte plăcut de calitatea grafică și atenția pentru detaliu, dar mai ales de calitatea ilustrațiilor care însoțeau poemele (Octavian Mardale e autorul acestora), la Nerușinarea n-a mai fost loc de mirare, doar de o confirmare a celor pe care le intuiam deja: poetul Ioan T. Morar e prea puțin cunoscut lumii literare românești. Apărut în condiții grafice foarte bune, Nerușinarea are poemele însoțite de șase desene realizate de Dan Ursachi. E momentul să mă întreb și, de ce nu, să vă întrebați, de ce tot mai puține cărți de poezii sunt însoțite de desene/ilustrații? Dincolo de primul răspuns care vă vine în minte și care are legătură cu latura economică a oricărei activități editoriale, se ivește un alt posibil răspuns: dezinteresul pentru calitatea apariției editoriale în sine. Cu alte cuvinte, prea puțini scriitori mai dau atenție apariției editoriale în sine, pentru marea lor majoritate e suficient să fie tipăriți, să le apară volumele și să fie cumpărate de cât mai mulți cititori. Dar cred că e loc și de puțină educație estetică, mai ales când e vorba de poezie. Evident, nici mecenatul n-ar fi lipsit de importanță, un donator ar contribui semnificativ la reducerea presiunii financiare care vine la pachet cu orice intenție de a scoate o carte „în condiții grafice deosebite”.
Nerușinarea, dacă am înțeles eu bine, face parte dintr-un fel de triptic de poezie; sunt trei volume de poezie apărute la Editura Brumar, în ani diferiți, dar cu același format al tipăriturii (și tind să cred că și compozițiile se înscriu într-un format comun). Șovăiala, apărut în 2000 (volum premiat de Uniunea Scriitorilor la vremea apariției), Nerușinarea, apărut în 2003 și Paloarea, apărut în 2010. Am căutat copertele celorlalte volume pe internet și nu le-am găsit, despre volume nicio șansă, dar tot sper să le citesc și pe celelalte două. Ce-am găsit în Nerușinarea e în perfect acord cu roșul intens al copertelor: poezii ancorate într-un cotidian care n-are nimic comun cu realitatea, deși sorgintea e în mediile frecventate la propriu de poet. Cu alte cuvinte, din cercetările și explorările cotidiene Ioan T. Morar (re)construiește universuri paralele, unele în care iubirile sunt mai puternice decât orice pală de vânt, decât lavele Pompeiului sau decât blestemelor timpului trecut.
întunericul și umezeala vor citi
cuvintele noastre
*
(culegătorii de cafea se închină unui zeu ascuns de o eșarfă)
Unele poezii mi-au adus aminte de spectacole de teatru; ciudat, rareori mi s-a întâmplat ca citind poezie să-mi fugă gândul la spectacolele preferate. Flacără neagră mi-a adus aminte de un spectacol al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Flacăra albă, flacăra neagră (Dybbuk), în regia lui David Zinder și redau aici versurile care mi-ai răscolit memoria afectivă.
dar eu te-am văzut răscolindu-mi așternutul
înroșindu-mi filamentul venelor
pipăindu-mi tendoanele
ca pe o hrană meritată
(oasele mele se vor sfărâma fragede între dinții tăi)
Continuarea am găsit-o câteva pagini mai încolo, într-un alt poem, care începe așa:
„Mai e mult pînă la cenușă, flacăra mea?”
(în încăperi de beton
ne iubim
precum cei vechi
în cămări cu mirodenii)
Despre destinul poetului aflăm în IV, unul dintre poemele care te țintuiesc în loc, nu te lasă să respiri în voie:
Cunoști o singurătate
mai mare decît scrisul?
Alt pămînt, altă făgăduință:
de zile și nopți vreau
să aprind vreascurile
unei imagini în care să fii și tu
părul tău să ne apere
să ne tulbure
să ne ducă la rîu
de zile și nopți depărtarea
e pîinea altui poet
singurătate mai mare nu știu
întuneric
mai mare
oricînd
Multe poezii sunt dedicate celor dragi, soției, prietenilor sau oamenilor care i-au influențat destinul, semn că starea meditativă îl însoțește aproape în permanență pe poet. Unele poeme sunt de un suprarealism copleșitor, cu imagini de-a claritate copleșitoare.
Noapte de noapte îmi răzuiesc
Asemeni vechilor învățați
Sarea de pe cămașă
(o parte din noi se evaporă?)
Viața mea: o sare amară
(din Cămașa vie)
*
Tu ai rămas într-o casă prea mare
și întinse pe sfoară
cearșafurile în care ne-am iubit
sunt pînzele
unei corăbii pierdute
pentru totdeauna
(le voi descrie pînă vor fi zdrențe)
(din E la nave va)
Câteva sentințe și întrebări obsesive sunt lăsate ici și colo, aparent întâmplător; în realitate, toate intră în alcătuirea unui profil de scriitor profund, care trăiește în cel puțin două universuri paralele și, nu știu cum, nu rătăcește niciodată la întâmplare. Căci da, toate drumurile duc către sine, către un eu dureros de sincer câteodată.
să-ți împarți anestezicul
cu toate prejudecățile
(din I)
*
Cîte înfrîngeri zac îngropate
în gustul unei iubiri omenești?
(din VI)
*
(să fii profet înseamnă
să-ți ascunzi rătăcirea ta
în rătăcirea neamului tău)
(din Naum)
În loc de încheiere: cred că n-ar deloc o idee de ignorat retipărirea celor trei volume într-unul singur, un triptic care ar pune și mai mult în valoare un proiect editorial atent construit, solid articulat în idei și metafore de o subtilitate care scapă deseori printre degete.
