Cuvintele Fraţilor Grimm, Günter Grass

Cartea este prezentată ca o autobiografie sau ca un omagiu adus fraţilor Grimm. Pentru că Grass a făcut o referinţă culinară în titlul primei sale autobiografii, “Decojind ceapa”, îmi permit să fac şi eu una. Pentru mine, cartea aceasta este un cozonac. Cu stafide. Cozonacul este aromat, vanilat, o desfătare a simţurilor, dar pe alocuri e mai sec, mai greu de mestecat, îţi mai scapă firimituri. Şi atunci dai de câte o stafidă, înfoiată şi suculentă.

Pornind de la monumentala operă a fraţilor Grimm, “Deutsche Wörterbuch” – “Dicţionarul cuvintelor germane”, Grass spicuieşte printre sutele de articole cuprinse în el, alege unele pentru a explora sensurile găsite de fraţi, le adaugă noi sensuri, le amestecă şi le exploatează la sânge, în vârtejuri care amestecă „anţărţ”, „alişveriş” şi „aferim”, pentru ca, nu mai târziu de următoarea frază, să pomenească de căutarea pe Google, de Willy Brandt, de Dar es Salaam. Acesta este cozonacul, pe care l-ai suspecta că are un strop de marijuana în reţeta-i elaborată, după cât te lasă de buimac, prins între etimologia lui Fotze (fofoloancă), fantomele lui Luther, Schottelius, Leibniz, Bettina von Arnim, şi revolta social-democratului Grass în faţa „rezistenţei prin cultură”, în faţa elitei „vîrîtă în stofe strîmte, cu dungi subţiri, şi etalînd briliante mari”. Iar drumul îl parcurgem conştiincios, din amontele literei A, depăşind Frucht, ultimul cuvânt prelucrat de Jacob, purtaţi necruţător de Grass până la ţintă – Ziel, traversând totodată vârstele eroilor, printr-un kaleidoscopic joc de cuvinte:

„Oarecum senin, enumeră toate kalifikativele care de la Cicero încoace se pun în kîrka unui moşneag: e morocănos, ursuz, posac, kapsoman şi kăpos, kălkător pe nervi. Trece drept zgîrie-brînză şi frige-cîine, drept cloşcar oţărît, bufniţă or bufniţoi mahmur, drept kobe, piază-rea şi bou-de-baltă.”

Aceleaşi cuvinte sunt folosite ca pretext pentru incursiuni în în biografia paşnică a fratelui mai vârstnic, Jacob, în tumultuoasa biografie a lui Günter Grass însuşi. Aceste fragmente de viaţă (uneori imaginată pentru Jacob), fragmente reale, trebuie să credem, pentru Günter, sunt stafidele care, prin măiestria bucătarului, sunt organic legate de (frumos şi egal distribuite prin) cozonac.

Printre ele, nu pregetă să strecoare o imaginară întâlnire dintre Jacob Grimm şi Charles Darwin, o întâlnire în care cei doi ar discuta pornind de la Wurm – vierme, despre Fleck– pată, ajungând la Frieden– pace, pentru a se despărţi odată ajunşi la Friedhof – cimitir, justificată în ciuda improbabilităţii ei:

„Şi când te gândeşti că Jacob Grimm ar fi putut vedea în Charles Darwin un frate! Aşa cum acesta observase şi demonstrase continua evoluţie a speciilor – apariţia, dispariţia prin selecţie naturală, supravieţuirea lor prin iscusita adaptare la condiţii de viaţă schimbate -, tot astfel Grimm, care cerceta limba, avea certitudinea mutaţiilor consonantice, a dispariţiei şi evoluţiei cuvintelor de la sanscrită şi pînă la prezentul său tot mai trecător şi fugarnic.”

M-am întrebat de ce Grass pare să se identifice cu platul Jacob mai degrabă decât cu impetuosul Wilhelm. Nu par a fi apropiaţi temperamental, iar Jacob s-a ţinut departe de politică. Secretul e chiar în opera fraţilor Grimm. Deşi au fost implicaţi reciproc în marile lor proiecte, Basmele sunt preponderent ale lui Wilhelm, iar Dicţionarul în copleşitoare măsură al lui Jacob. Grass recunoaşte influenţa Basmelor asupra romanelor sale, chiar spune că în Oskar Matzerath din „Toba de tinichea” se regăseşte Tom Degeţel, dar în această carte nu e atât un narator cât este Stăpânul cuvintelor. Cu care se joacă nestingherit şi copleşitor.

În cazul unei astfel de cărţi, e obligatoriu de vorbit şi despre traducere. Este un monument în sine. Aş puncta două minusuri, din punctul meu de vedere, traducerea lui torche-cul prin excesiv de anatomicul anus-ştergău în loc de hazliul cur-ştergău şi al bine-cunoscutului Arbeit tradus prin „activitatea muncii”, ambele explicabile prini cramponarea de păstrarea literei iniţiale. Nu era absolut necesar şi nici nu a putut fi păstrată ca regulă în tot cuprinsul cărţii. Ca plus, remarc excelentul „scornitorinc” şi întreg capitolul dedicat literei „K”.

Nu ştiu în ce măsură personalitatea angajatului Grass este cunoscută şi de actualitate într-o lume care îmi pare tot mai orientată către contemplarea propriului buric. Fără exagerare, pe mine m-a zguduit o scenă, apropiată de coşmar, care m-a dus cu gândul la flegmele, la propriu sau la figurat, încasate de intelectualii noştri ce au cutezat să-şi exprime poziţia politică, indiferent de care ar fi aceea, şi m-a făcut să meditez asupra rezilienţei necesare pentru a face faţă propriilor convingeri, odată exprimate prin cuvinte.

Iată păţania lui Grass:

„Şi cînd, împreună cu soţia mea Anna, am vrut să văd la Schaubühne am Halleschen Ufer Peer Gynt-ul lui Stein, începerea spectacolului a întîrziat vădit. După care însă, în loc să înceapă un inspirat spectacol de regie, spaţiul de joc, extins mult, pînă în sală – s-a umplut cu actori, lucrători de scenă, maşinişti, garderobiere; secretarii literari şi directorul teatrului, Peter Stein, au apărut şi ei. De pe o foaie de hîrtie, unul din actori a citit în mod studiat textul pregătit dinainte, iar din declamaţia lui am înţeles că eu, trădătorul şi cenzorul, eram poftit să părăsesc teatrul. O mare parte din public a aplaudat.”

Pentru a vedea cum a făcut faţă scriitorul, trădătorul, cenzorul, vă invit să citiţi cartea, asta dacă nu vă sperie ocazionalele cuvinte în germană, lungul şir de personalităţi ale culturii germane invocate sau chiar socialismul autorului. Merită.

Editura Polirom;