«Sticletele este un tip înalt, cu alură de fasmidă. Uniforma cade și se încrețește ca o stofă aruncată peste o legătură de crengi. Când Tina ridică o mână spre obrazul lui ca să-i întoarcă fața spre ea, el îndoaie brațul și o lipește de grilaj. Ea pare să se ghemuiască în sine, ochii negri devin mângâietori, șoldul dureros capătă o înclinare tandră când încearcă să se îndrepte, ignorând pantoful abandonat pe jos, alături de ea, sfâșiind mica bucată de plastic cu paiete. Vrea să-l mângâie pe agent între picioare, dar el o pocnește încet cu un dos de palmă și îi întinde pe obraz gloss-ul de pe buze. O apucă de mijloc și îi linge gâtul până la lobul urechii. Tina întinde ceafa spre limba sticletelui, care se eliberează din îmbrățișarea ei și îi trage cu degetul o dâră adâncă pe beregată. Unghia lasă o urmă albă de-a lungul gâtului, apoi polițaiul se depărtează cu pas nonșalant, fără să-i mai arunce o privire. „Individul e un nebun furios, crede-mă”, spune era când, în cele din urmă mă aproprii. „Așa nu lasă impresia, dar ți-ar găuri burta dacă ceva nu i-ar conveni. A pus laba pe mine și n-ar vrea să mă încurc cu vreun turist și să-i scap printre degete.” O privesc înfundându-se în umbra holului. Grilajul de care a izbit-o agentul de poliție i-a lăsat pe piele urme de rugină. Marginea curului trece de fusta de blugi și pielea năclăită de scuipat capătă pe gât forma carotidei care pulsează.»
(Jean-Baptiste Del Amo, Pornographia, Editura Vellant, 2017)
