2023 a fost decretat ,,Anul Ciprian Porumbescu” și, cu această ocazie, Muzeul Național al Bucovinei, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român din București, organizează o expoziție dedicată marelui compozitor, intitulată Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal.

Expoziția va fi vernisată în ziua de vineri, 20 octombrie, la ora 12, la Muzeul Țăranului și va rămâne deschisă până la 5 noiembrie 2023.

Conceptul expoziției se datorează Dr. Aura Brădățan, Șef Serviciu Memoriale, din cadrul Muzeului Național al Bucovinei.

Expoziția, realizată într-un format atractiv, conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia“ de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească „Arboroasa“ și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă –, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei Crai Nou.

Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist“ „În memoria posterității“, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu“.

Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura