Care e ritmul tău? – RHYTHM IS IT! (2004)

Le Sacre du printemps este un balet compus de Igor Stravinsky și coregrafiat inițial de Vaslav Nijinski pentru Baletts Russes, compania lui Serge Diaghilev. Cu premiera în 1913, Le Sacre du printemps a intrat direct în istorie, pentru scandalul uriaș provocat, lumea artistică fiind zguduită de combinația unică dintre armonie, ritm și mesaj. Muzica lui Igor Stravinsky cucerește imediat, dovadă că și cei mai mici ascultători recunosc imediat compoziția și reușesc să-i perceapă forța și culoarea fără prea multe explicații suplimentare. Dacă adăugăm și forța unei coregrafii eminamente clasice, atunci dispare definitiv rostul întrebării „la ce bun asăzi baletul clasic”.

Royston Maldoom iubește atât de mult dansul, încât are curajul (și nu nebunia) de a ridica un nou spectacol Le Sacre du printemps, de la zero, cu o coregrafie total diferită față de cea a lui Nijinski și cu o trupă de tineri dansatori (copii și adolescenți) care n-au aproape nimic în comun cu dansul. Și nu sunt zece, ci 250! Admir oamenii care se implică în proiecte dedicate tinerilor, oamenii care nu fac rabat de la calitate atunci când lucrează cu aceștia și care nu fac nicio concesie în ceea ce privește implicarea 100% în întreg procesul de creație. Să produci un spectacol cu tineri proveniți din diferite medii sociale, cu probleme de relaționare și de adaptare, fără școală de dans și care să danseze acompaniați de celebra Berliner Philharmoniker (dirijată de unul dintre cei mai speciali dirijori ai prezentului, Simon Rattle) este ceva mai mult decât nebunie! Nu te apuci de un asemenea proiect decât dacă știi clar ce ai în minte, știi care-ți sunt puterile, ai o echipă care să te ajute și mult, mult studiu în spate! L-aș invita oricând pe Royston Maldoom la o conferință pe teme de pedagogie, ar cuceri și pe cel mai sceptic dintre conservatorii deloc dispuși să adopte alternative educaționale.

RHYTHM IS IT! este povestea lor, a tinerilor dansatori, care se schimbă treptat, pe măsură ce repetițiile se adună și premiera bate la ușă. Un spectacol ridicat în mai puțin de 2 luni, cu repetiții în săli de sport și alte anexe, spații în care protagoniștii învață să comunice, să se exprime, să-și traducă emoțiile în pași de dans, să înțeleagă muzica și să priceapă ceva din universul sonor al lui Stravinsky. Descoperirea lumilor interioare nu e ușoară, inerțiile și rezistența la schimbare își fac treaba din plin; la acestea se adaugă traumele din copilărie, experiențele provocate de diverse evenimente politice (copilul refugiat este mai mult decât un studiu de caz în sine), barierele de comunicare sunt toate parte din proces. Cu toate acestea, RHYTHM IS IT! n-are nimic demonstrativ pe fond. Nu e o lecție despre puterea muzicii, nu este nici măcar o pledoarie pentru dans – trebuie să fii nebun să-ți propui să imiți „experimentul” lui Royston Maldoom. RHYTHM IS IT! este despre frumusețea muzicii și despre cum te cucerește ea! Muzica bună, de calitate, cu forță, care impresionează de la primul atac, care stimulează dialogul și efervescența creatoare. E o plăcere să-l vezi pe Rattle cum traduce muzica celor din orchestră, așa spectactorul înțelege mai bine și ce important este stilul unui dirijor și de ce orchestra nu sună la fel sub bagheta altui dirijor. În oglindă, Maldoom caută cele mai bune soluții pentru dansatori, le construiește coregrafii adaptate, care să le pună în valoare personalitățile. Un dialog al artelor din care câștigă, pe fond, toți, indiferent de care parte a ecranului se află.

Un documentar la care n-ai timp să te plictisești, cu un montaj care facilitează trecerea de la un moment la altul fără trenă inutilă, cu cadre largi și primplanuri care alternează astfel încât să înțelegi că într-o producție artistică prea puțin contează solistul/soliștii, dacă cei din spate – orchestra și corpul de balet – nu sunt foarte buni. Simon Rattle, Royston Maldoom și Susannah Broughton ne oferă o lecție de altruism, o valoare pe cale de dispariție astăzi, când individualismul câștigă masiv teren. Pledoaria pentru artă este canvas, iar rezultatul final – un spectacol cu succes la public, impresionant din toate punctele de vedere este încununarea unui efort de echipă cum rar s-a văzut până acum. Și dacă n-ar fi ieșit nimic din toată această antrenare de forțe umane și tot ar fi trebuit făcut filmul! Pentru că este despre proces, despre cale, despre cum se ajunge la ceea ce generic numic „operă de artă” sau „spectacol”. Câteodată e bine să ne uităm și în spatele cortinei, ca să înțelegem cu adevărat ceea ce vedem și percepem ca fiind capăt de drum; prejudecățile, stereotipurile și subiectivismele n-ar mai fi atât de prezente în evaluarea unui act artistic în sine.

Dacă vreți să-l înțelegeți pe Stravinsky, dacă vreți să-i faceți pe tineri să înțeleagă și să asculte muzica clasică, dați-le să vadă RHYTHM IS IT! Sigur vor cere să mai asculte concerte și să mai vadă spectacole de dans clasic sau contemporan.