Călătoriile lungi și copiii – recomandări de lectură pentru copiii plecați la drum lung

Să pleci în vacanță cu copiii e o adevărată aventură; chiar dacă abia aștepți să ajungi la destinație, mintea îți rămâne blocată pe ideea că până acolo e drum lung, obositor și copiii nu rezistă foarte mult timp stând liniștiți. Fie că pleci cu avionul, fie că pleci cu mașina sau cu autocarul, jucăriile preferate nu sunt suficiente; pe lângă acestea, în bagaj trebuie să se regăsească neapărat și câteva dintre jocurile de familie, dar mai cu seamă cărți.

Câteva sugestii: lăsați-i pe ei să-și aleagă cărțile, chiar dacă vouă vi se par prea grele sau prea mari, ei le vor citi și vor reveni la ele de mai multe ori în timpul călătoriei; nu uitați să luați și cărțile cu ilustrații foarte bune, în timpul călătoriilor nu e tocmai ușor pentru cei mici să citească texte lungi și grele. De asemenea, nu uitați să-i întrebați despre cele citite, provocați-i să vă povestească, în felul acesta capătă coerență în exprimare și gândirea devine din ce în ce mai logică.

Editura Paralela 45 are câteva cărți excelente pentru călătoriile lungi. Și, nu în ultimul rând, nu ocupă mult loc! Toate au scrisul mare, ilustrațiile sugestive și coperte foarte colorate, ceea ce le face greu de pierdut/rătăcit prin bagaje.

***

Prinși într-un joc video: Portalul ascuns (volumul 1) de Dustin Brady

Ilustrații de Jesse Brady

Traducerea – Mugur Butuza

Vârsta recomandată – 8 ani+

Stan Rigsby nu poate să sufere jocurile video – din motive întemeiate. Vezi tu, un personaj dintr-un joc video vrea să-l ucidă. După ce e transportat într-un nou joc, numit Full Blast, împreună cu prietenul său Eric, Stan începe să înțeleagă cât de distractiv este să distrugi extratereștri – niște călugărițe de mărimea unui om – în timp ce zbori cu jet pack-ul. În scurt timp însă, un personaj misterios începe să-i urmărească pe Stan și Eric, iar ei descoperă că nu mai pot să iasă din joc. Iar dacă nu se prind rapid ce se întâmplă, vor rămâne prinși în joc pentru totdeauna!

***

Capitolul 1

Megamuci și megasurprize

„Stan. Vino-ncoace. Acuma. N-o să-ți vină să crezi.“

Mesajul ăsta mi-a distrus viața.

Da, da, știu că nu sună a mesaj care să-ți distrugă viața, cu atât mai mult cu cât cel care mi l-a trimis, prietenul meu Eric, spune „n-o să-ți vină să crezi“ despre cele mai de crezut lucruri din lume. Numai în ultima lună mi-a spus că n-o să-mi vină să cred cât de mult seamănă o felie de pâine prăjită cu Darth Vader (semăna leit cu o felie de pâine prea prăjită), ce superșmecherie a învățat să facă pe bicicletă (a mers fix o jumătate de secundă fără să țină mâinile pe ghidon) și ce megamuc și-a scos din nas (ăsta, de fapt, a fost chiar impresionant).

O vreme am ignorat mesajul, pentru că nimic nu-l face pe Eric să vorbească mai repede ca tăcerea. Cum trecuseră cinci minute fără să mai spună nimic, i-am răspuns în sfârșit.

„Care-i treaba?“ Niciun răspuns. „Îmi zici sau nu?“ Nimic.

„Ar fi bine să nu fie iar un megamuc.“

Tot nimic.

Au mai trecut cinci minute. Am oftat: bine, de data asta avea să câștige Eric. Dar numai pentru că era mai amuzant să mă uit la o porcărie de supermuc decât să-mi fac tema la mate. Am închis caietul, mi-am luat geaca și am trecut strada spre casa lui Eric.

Ușa era deschisă, așa că am intrat și am coborât la subsol.

– Bun, hai să vedem despre ce-i vorba, am spus, odată ajuns în capătul de jos al scărilor.

Nici urmă de supermuc. Și nici de Eric.

– Haide, am strigat.

M-am dus în spălătorie (unde ar trebui să fie hainele murdare). Am urcat la etaj, în camera lui Eric (unde erau de fapt hainele murdare). M-am uitat după fiecare ușă, în toate dulapurile, sub toate paturile: nici megamuc, nici Eric.

Nu-mi venea să cred.

Încă de când familia lui Eric s-a mutat în casa de peste drum de-a noastră, pe când el era în clasa I, distracția lui preferată e să-mi facă farse. Mie-mi plac farsele bune, ca oricui altcuiva, însă, din păcate, niciuna dintre farsele lui Eric nu-i faină. Cum e foarte nerăbdător, le strică pe toate înainte să înceapă. Nici nu mai știu de câte ori l-am văzut pe Eric, după vreo petrecere în pijamale, încercând să-i bage vreunui prieten degetele în apă fierbinte și de fiecare dată „victima“, care închisese ochii de nici o jumătate de minut, îi vărsa lui apa în cap.

Așa că, într-un fel, eram impresionat de con- secvența lui Eric față de farsa asta. Dar, într-un altul, era posibil să fie cea mai tâmpită dintre farsele lui de până atunci.

Revenit la subsol, am hotărât că mi-a ajuns.

– Bine, am strigat în casa pustie. Mă duc acasă! Trebuie să-mi termin tema la mate pentru luni! Cred că și tu ar trebui să faci la fel!

Tăcere. M-am uitat împrejur. Singurul semn de viață din toată casa era jocul video, pus pe pauză, afișat pe ecranul televizorului din colț. Eric e mort după jocurile video. Mai ales după jocul care se vedea pe ecran chiar atunci – Full Blast. N-ai auzit niciodată de Full Blast? Asta pentru că n-a ieșit încă pe piață. Eric l-a primit cu două săptămâni în urmă de la Charlie, cel mai popular puști din clasă. Ca să fiu mai exact, Charlie nu e cel mai popular puști din clasa a șasea pentru că ar fi într-adevăr un tip grozav, ci pentru că taică-său lucrează la o companie de jocuri video și, din când în când, le aduce lui Charlie și prietenilor lui versiuni ale jocurilor în lucru ca să le testeze.

De două săptămâni, Eric trăncănea întruna despre Full Blast.

– Stan, ascultă ce-ți spun. E cel mai tare joc din câte s-au făcut vreodată!

– Nu-mi pasă.

– O grămadă de extratereștri vor să cucerească planeta și tu ești singura persoană în viață care poate salva toată lumea, pentru că…

– Nu-mi pasă.

– Pentru c-ai găsit un blaster de-al lor și, după ce-l încarci la nivelul Full Blast, poți să…

– NU-MI PASĂ!

– Poți să tragi…

Eric tot încercase să mă facă să-l urmăresc cum

joacă jocul cel nou, dar nu mă convinsese niciodată, pentru că aș prefera să-mi pună cineva un furtun de pompieri în față și să-i dea drumul la maximum, decât să mă uit la altcineva jucând jocuri video. Nu detest jocurile video — sunt convins că nu-i nimic în neregulă cu ele. Doar că n-am avut niciodată timp să le joc.

M-am apropiat de televizor. Până atunci, nu-l mai auzisem pe Eric trăncănind despre un joc așa cum trăncănea despre ăsta. Poate că trebuia să-l încerc și eu. În cel mai rău caz, ar fi fost mai amuzant decât tema la mate. Am luat controlerul în mână și m-am uitat la ecran.

EȘTI SIGUR?

DA NU

Am rămas nemișcat o clipă: să-ncerc? Și dacă ștergeam jocul salvat de Eric? Neee, nu s-ar supăra. Ba chiar s-ar bucura că l-am încercat. Am selectat DA.

În aceeași clipă, totul s-a întunecat. Nu tot ecranul, ci tot ce era în încăpere.

Această prezentare necesită JavaScript.

***

Seria 500 de ….

500 de ghicitori istețe pentru copii

Vârsta recomandată – 6 ani+

Sub muchie de deal – Două cozi de cal.

***

Cărăruie-ruie,

Peste umeri suie,

Peste umeri pleacă,

Umeri se-apleacă…

***

Am trup, dar n-am corp;

Am gât, dar n-am cap;

Am mâneci, dar n-am mâini.

***

500 de glume jucăușe pentru copii

Vârsta recomandată – 6 ani+

Nota 0

La ședința cu părinții:

— Nu cred că copilul meu merita nota zero la test.

— Nici eu, doamnă, dar e cea mai mică notă pe care pot s-o dau.

***

Puțină gramatică

— Dinu, fă o propoziție cu un substantiv.

— „Sunteți foarte frumoasă, doamna profesoară.“

— Care e substantivul?

— Nota mare!

***

Proverbul

— Mamă, mai vreau să mănânc două prăjituri, te rog.

— Nu, dragul mamei, lasă și pe mâine.

— Mamă, nu spui tu mereu: „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi“?

***

La cinema

Doi băieți merg la cinema. După ce începe filmul, se ridică și se duc să-șicumpere popcorn.
Când se întorc în sala cufundată în întuneric, unul dintre băieți îi spune unui bărbat aflat pe un rând:

— Scuzați-mă, domnule, v-am călcat cumva pe picior când am ieșit?

— Da, chiar m-ați călcat!

Băiatul se întoarce spre prietenul lui și spune:

— L-am găsit! Ăsta e rândul nostru!

***

500 de adevăruri uimitoare despre corpul omenesc

Uzină

Creierul este la comanda acestei mașinării uluitoare care e corpul omenesc. Datorită lui putem să respirăm, să vorbim, să dormim, să alergăm, să ne imaginăm, să mergem pe bicicletă și multe alte lucruri.

Este ca o uzină cu mai multe ateliere. Fiecare dintre ele se ocupă de o anumită funcție: vorbirea, senzațiile, mișcările etc.

Miliarde de neuroni

Creierul nu e doar cel mai complex organ din corpul omenesc, ci și cel mai complex obiect din univers.

Cuprinde miliarde de neuroni, care realizează sute sau mii de conexiuni cu neuronii din jur.

Cască de protecție

Creierul e protejat de craniu, o cutie osoasă alcătuită din 22 de oase lipite.

Putere

Ca să îți dai seama cât de puternic este creierul, a fost nevoie de 8 944 de procesoare de calculator care au lucrat 40 de minute pentru a simula doar o secundă de activitate a creierului uman.

Sportul ne face mai deștepți!

Oamenii de știință au descoperit recent că, după ce efectuăm o activitate fizică, corpul produce o substanță care ajută creierul să învețe mai ușor.